Autor 10685 vizualizări


Există în istoria omenirii un personaj care a stârnit deopotrivă admirație, invidie, unii considerându-l unul dintre primii mari călători sau alții un mare escroc. Dincolo de relatăriile sale de călătorie cunoscuteîn întreaga lume, Marco Polo a devenit personajul multor filme și seriale artistice în care sunt prezentate aventurile sale reale sau imaginare în China medievală.

Un astfel de serial TV, foarte popular este cel difuzat de Netflix și care prezintă viața lui Marco Polo la curtea lui Kublai, han al Imperiului Mongol și întemeietor al dinastiei Yuan. Serialul a avut premiera pe Netflix la 12 decembrie 2014 și au fost create si difuzate doua sezoane, după care Netflix a întrerupt producția considerând că este prea scumpă. Totuși mulți au descoperit producția abia după măsurile de izolare impuse de pandemia de COVID-19. 


Dincolo de poveștile fictive ale acestor filme, ce ne-a rămas concret despre omul Marco Polo și cum a ajuns dintr-un negustor venețian, un celebru călător.

Marco Polo, personajul istoric

Marco Polo s-a născut pe 15 septembrie 1254, în Republica Veneția și ca îndeletnicire a fost comerciant, dar istoria îi amintește numele nu pentru activitatea sale economice, ci pentru relatările sale despre o călătorie în China desfășurată în a doua jumătate a secolului al XIII-lea.

Marco avea numai 17 ani când a plecat în călătoria ce avea să îi marcheze întreaga viață. În relatările sale menționează anul 1271 ca data de plecare în lunga călătorie către China. A pornit la drum împreună cu tatăl și cu unchiul său. Date despre familia lui Marco Polo, respectiv despre Niccolo și Maffio Polo, tatăl și unchiul lui Marco, sunt foarte puține. Știm că ei au străbătut Asia de trei ori, în două rânduri de la apus spre răsărit și o dată invers, iar călătoria lui Marco este a doua.

Itinerariu pe care autorul îl relatează este următorul: au traversat podișul Anatoliei și Armenia, apoi Kurdistanul, coborând în valea râului Tigru, urmând firul apei, prin Mosul și Bagdad, până la Basra. De aici, cei trei venețieni s-au îndreptat spre Tabriz, străbătând Iranul până la Ormuz, în Golful Persic. Intenția inițială era să meargă pe mare, dar renunțând la această idee, venețienii au revenit spre nord și, după Iran și desertul Dash-i-Lut, de-a lungul coastelor sudice ale munților Hindukush, au ajuns până la poalele Pamirului, de unde au coborât spre oaza Kashgar, ocolind apoi pe la sud deșertul Takla-Makan și ajungând în nord-vestul Tibetului. De aici, pe valea râului Sulehe, sosesc în portul Ganzu sau Giazu (dispărut azi).

După un popas lung de un an, cei trei trec prin ținuturile tanguților (populații tibetane din nord-estul podișului) și pătrund în Kai-Ping Fu, reședința de vară a marelui han Kubilai (1214-1294), nepotul de fiu al lui Genghis Han și întemeietorul dinastiei Yuan (1280-1368). Această reședință se afla la nord de Hanbalâk (Beijing). Acolo au câștigat rapid încrederea conducătorului mongol Kubilai Han în slujba căruia au stat din 1275 până în 1290, fiind funcționar, apoi ambasador al dinastiei mongole Yuan. Apoi Marco Polo împreună cu tatăl și unchiul său se întorc la Veneția pe mare, urmând ruta maritimă care ocolea Asia pe la sud, cu popasuri în insula Sumatra (cinci luni), apoi insulele Nicobar și Andaman, Ceylon și țărmurile sudice ale Iranului, până la Ormuz.


Anul în care Marco Polo ajunge în Veneția este 1295. Dacă viață lui nu ar fi luat o turnură cu totul neașteptată probabil aceste povești despre călătoria în China ar fi fost doar mărturii și impresii povestite în familia Polo pentru alte câteva generații și apoi timpul ar fi așternut tăcerea. Din acest motiv nu putem spune că Marco Polo a fost primul european care a ajuns în China. Cu siguranță au fost mulți negustori înaintea lui a căror mărturii și povești ar fi putut fi cu mult mai bogate și mai interesante decât cele surprinse de Marco Polo, dar trei ani mai târziu după revenirea acasă îl aflăm într-o închisoare din Genova.


Marco Polo, prizonier în temnițele genoveze

Cauzele întemnițării sale nu ne mai sunt cunoscute astăzi. Sunt mai multe ipoteze. Una dintre ele este că ar fi participat la bătălia navală din 7 septembrie 1298, când, lângă coasta Dalmației, flota genoveză a zdrobit-o pe cea venețiană, luând numeroși prizonieri. Totuși în cartea pe care a scris-o în temniță cu ajutorul colegului său de celulă, scriitorul Rustichello din Pisa, aflăm că lucrarea a fost finalizată în 1298. În acest context este greu de crezut că, manuscrisul relatărilor sale din călătorie, cunoscute sub numele de „Il milione”, ar fi fost terminat în mai puțin de trei luni, în spațiul unei celule, fără documente sau alte însemnări.

De aici și a doua teorie că Marco să fi ajuns în temnița genoveză la puțin timp după întoarcerea din călătorie, în 1296 sau 1297, fără să se cunoască motivele. Cert este că Marco Polo și-a dictat întâmplările din cursul călătoriei asiatice colegului său de celulă, Rusticello din Pisa.

Manuscrisul original al „Il milione” (Descrierii lumii) este în franceză veche și s-a păstrat la Biblioteca Națională din Paris, fiind publicat abia în 1824. Cunoscută sub mai multe titluri: „Diversitatea Lumii”, „Cartea Minunilor” sau „Milionul”, lucrarea venețianului Marco Polo este una dintre marile scrieri de călătorie din Evul Mediu și prima care dezvăluie Occidentului european lumea imensă și fabuloasă a Chinei și a Asiei. Totuși de-a lungul vieții sale, dar și în secolele următoare au mai apărut și alte variante ale acestui manuscris, cele mai multe în italiană. Probabil unele chiar dictate de Marco Polo după întoarcerea acasă în cetatea dogilor.


În prezent se cunosc cam 80 de astfel de manuscrise (variante) ale lucrării, multe dintre ele având detalii diferite. Trebuie spus că documentul original conține o serie de povești, legende și anecdote, care cu siguranță nu ar fi aparținut lui Marco Polo, ci mai degragă lui Rusticello din Pisa, care la rândul său era un om cult și, deși nu călătorise spre China, cunoștea din lecturile sale tot felul de informații pe care le pune laolaltă cu cele povestite de venețian.

Marco Polo a fost eliberat din închisoare în 1299 și a mai trăit până în 1324, stingându-se la vârsta de 70 de ani. Când a fost eliberat, a descoperit că relatările sale din călătorie, sub numele de „Il milione”, au cunoscut o răspândire rapidă.


De la început au existat îndoieli despre autenticitatea relatărilor. Unii spun că Marco Polo ar fi mers cel mult până la Constantinopol, unde familia Polo avea relații și afaceri încă de pe la începutul secolului al XII-lea. Ipoteza că nu ar fi călătorit în China se sprijină pe faptul că în relatările sale de călătorie nu sunt menționate elemente definitorii pentru această civilizație de la momentul respectiv: marele zid chinezesc, tiparul, precum și absența denumirilor chineze și mongole în operă, lucruri care nu ar fi fost posibile pentru cineva care ar fi ocupat funcții înalte pe lângă primul împărat al dinastiei mongole Yuan.

Ce i se reproșează lui Marco Polo?

Principalele argumente aduse de cercetătorii de azi împotriva autenticității acestei lucrări se referă la: absența oricărei mențiuni celor trei călători din Analele chineze, dar și a oricărui membru al familiei Polo aici (nu există vreo înregistrare nici pentru prima vizită a fraților Polo la Kubilai-Han); omisiuni a unor elemente cel puțin ciudate pentru un călător European în China – nu este semnalat nimic despre ceremonialul ceaiului, nimic despre picioarele bandajate ale chinezoaicelor, Marelui Zid, deși orașul în care ar fi locuit Marco Polo este situat destul de aproape de colosala construcție; precum și informații total neplauzibile - participarea alături de armata mongolă în 1273 la asediul orașului Xiangyang (Saianzu la Marco Polo), ca fabricant de catapulte (venețienii ajung la mai bine de un an după acest eveniment în China) sau că a fost timp de trei ani guvernator al orașului Yangzhou, dar faptul nu se află menționat în niciun document chinez.

La toate aceste aspecte cercetătorii reticenți la veridicitatea relatărilor lui Marco Polo mai adaugă probleme de onomastică, majoritatea numelor de persoane și de localități nu apar în cartea lui Polo sub forma chineză, ci persană, într-o grafie foarte apropiată de cea utilizată de marele istoric persan Rashid al-Din, în a sa Istorie Universală. De asemenea și legendele prezentate drept fapte reale: oameni cu cap de câine, pasărea Ruk, care putea ridica în ghiare un elefant, cârpaciul care deplasa muntele.

Este adevărat că pentru unele neclarități se pot găsi diverse explicații, iar pentru altele nu. Cu toate acestea concluziile multora dintre cei care susțin măcar o călătorie parțială a venețianului scot clar în evidență caracterul excepțional și unic al mărturiilor lui Marco Polo. Cartea sa este diferită în primul rând pentru că nu este un simplu itinerarium sau un manual de comerț, ci evocă locuri, obiceiuri, practici religioase, fapte etnografice, ciudățenii, într-un mod fermecător pentru europenii anilor 1300. Este o dezvăluire a vechiului și misteriosului spațiu asiatic, într-o vreme când puțini călători reușiseră să-i depășească granițele.