Ce a însemnat Reforma protestantă a lui Martin Luther pentru Occident

Autor 11044 vizualizări


Anul acesta se împlinesc 500 de ani de la realizarea Reformei Protestante de către Martin Luther, care, pe 31 octombrie 1517, publica cele „95 de teze“ prin care critica abuzurile Papei de la Roma şi vânzarea de indulgenţe. Alături de Edictul de la Milano şi de Marea Schismă, Reforma a fost cel de-al treilea mare moment istoric al creştinismului, cu implicaţii politico-sociale semnificative.

Furtuna

Martin Luther s-a născut în 1483, în Saxonia, la Eisleben. Tatăl său, Hans, era un negustor înstărit, aşa că şi-a mutat familia numeroasă – opt copii a avut alături de Margaret – în Mansfeld. Aici, Martin Luther a început să meargă la şcoală, iar la vârsta de 13 ani a fost înscris la şcoala Fraţilor Vieţii Comune din Magdeburg. Învăţăturile Fraţilor se concentrau, mai ales, pe evlavia personală, astfel că Luther a început să fie interesat de viaţa monahală. Însă Hans avea alte planuri pentru fiul său: îl voia avocat. L-a retras de la şcoala din Magdeburg şi l-a înscris în Eisenach şi, ulterior, la Universitatea din Erfurt – care atunci era şi cea mai bună din Sfântul Imperiu Roman – de unde Martin a obţinut diploma de masterat în 1505. În vara acelui an, în timpul unei furtuni puternice, aproape a fost lovit de trăznet. La propriu. A considerat incidentul un semn divin şi a jurat să se călugărească dacă supravieţuieşte furtunii. A supravieţuit. S-a ţinut de cuvânt şi a lăsat deoparte studiile de drept şi a intrat într-o mănăstire Augustină. Şi-a continuat şi studiile teologice, la Universitatea din Erfurt şi la cea din Wittenberg, iar în 1512 a obţinut doctoratul şi a devenit profesor de studii biblice.

Probleme la mântuire

La începutul secolului al XVI-lea, unii dintre teologi şi cărturari au început să pună la îndoială învăţăturile Bisericii Romano-Catolice. Era perioada în care deveneau disponibile la scară din ce în ce mai largă traducerile Bibliei şi ale scrierilor Sfântului Augustin. Acesta sublinia primatul Bibliei, în detrimentul oficialilor bisericii, ca ultimă autoritate religioasă. De asemenea, Sfântul considera că oamenii nu pot atinge mântuirea prin forţe proprii, şi numai Dumnezeu o poate da prin graţia Sa divină. În Evul Mediu, Biserica Catolică predica faptul că mântuirea era posibilă prin fapte bune, care îi sunt pe plac lui Dumnezeu. Martin Luther a îmbrăţişat cele două idei centrale ale Sfântului Augustin, care mai târziu vor fi baza protestantismului.

Între timp, Biserica Catolică a continuat practica vânzării de indulgenţe, prin care credincioşii – nevrednici, ca toţi oamenii – erau absolviţi de păcate. A fost o activitate care a corupt atât enoriaşii, cât şi clericii – lacomi. În spaţiul german, vânzarea de indulgenţe a fost interzisă, însă în 1517, călugărul Johann Tetzel a început să vândă iarăşi indulgenţe, cu scopul de a strânge bani pentru renovarea Basilicii Sfântului Petru din Roma.

Chestiuni interogative

Convins că mântuirea nu poate fi atinsă decât prin credinţă şi prin graţie divină, Martin Luther s-a opus cu vehemenţă acestei practici. În acest sens, a scris „Disputatio pro declaratione virtutis indulgentiarum“, text cunoscut sub denumirea de „Cele 95 de Teze“ – o listă de întrebări de supus dezbaterii. Legenda spune că pe 31 octombrie 1517, Martin Luther ar fi bătut în cuie o copie a lucrării pe uşa bisericii Castelului din Wittenberg. Probabil că lucrurile nu s-au petrecut atât de dramatic: doar a agăţat documentul pe uşă pentru a anunţa viitoarele discuţii academice pe care le organiza, după cum era practica vremii.

Aceste 95 de teze vor deveni fundamentul Reformei Protestante, fiind scrise pe un ton umil şi academic, mai degrabă ridicând întrebări decât aruncând cu acuze. Oricum, conţinutul era destul de provocator: primele două teze cuprindeau ideea centrală a lui Luther, faptul că Dumnezeu îşi doreşte ca oamenii să se căiască şi că numai credinţa, şi nu faptele, pot duce la mântuire. Celelalte 93 de teze le susţineau pe acestea două, iar câteva criticau direct practica vânzării de indulgenţe. Printre altele, a avut în vedere şi „scandalul Basilicii Sfântului Petru“: „De ce Papa, a cărui avere este astăzi mai mare decât a celui mai bogat Crassus (n.r. – general şi politician roman, despre care se crede că a fost cel mai bogat om din Imperiu), nu construieşte Basilica Sfântului Petru cu banii săi, ci cu banii credincioşilor săraci?“, scria Luther.

Urechile pioase

Scrierea lui Martin Luther a fost distribuită rapid prin tot spaţiul german şi a ajuns până la Roma. În 1518, Luther a fost chemat la Augsburg pentru a-şi apăra ideile în faţa Dietei imperiale. După trei zile de dezbateri, nu s-a ajuns la nicio înţelegere între Martin Luther şi Cardinalul Thomas Cajetan. Pe 9 noiembrie 1518, Papa a condamnat tezele lui Luther, ca fiind în contradicţie cu învăţăturile Bisericii. Un an mai târziu, au fost create comisii care să le analizeze: prima comisie papală le-a numit erezii, iar cea de-a doua stabilea că scrierile sunt „scandaloase şi ofensatoare pentru urechile pioase“.

În iulie 1520, Papa Leon al X-lea a emis o bulă papală prin care se hotăra că propunerile lui Luther sunt eretice şi prin care i se ofereau 120 de zile în care să le retracteze. Luther n-a retractat, iar pe 3 ianuarie 1521 Papa Leon al X-lea l-a excomunicat din Biserica Catolică.

Pe 17 aprilie, în acelaşi an, Luther s-a înfăţişat Dietei din Worms. A refuzat din nou să retracteze, încheind discuţia: „Aici stau. Doamne ajută-mă! Nu pot face altceva“. Pe 25 mai, Împăratul Sfântului Imperiu Roman, Carol al V-lea, a semnat edictul împotriva lui Martin Luther, ordonând ca scrierile sale să fie arse. În următorul an, Luther a rămas ascuns în Eisenach, începând să lucreze la traducerea Noului Testament în limba germană. A fost unul dintre cele mai ample lucrări ale sale, care a durat 10 ani. S-a întors la Wittenberg pe 1521, unde mişcarea de reformă iniţiată de scrierile sale lua amploare. Nu mai era doar o cauză teologică: devenise una politică.

Epoca laică

Deşi nu s-a mai implicat în dezvoltarea Reformei, scrierile lui Luther au fost scânteia care a aprins spiritele, ducând la scindarea Bisericii Catolice şi la formarea Protestantismului. Această idee că Biblia este principala sursă a autorităţii religioase şi că mântuirea se obţine prin credinţă a modelat mai mult decât credinţa oamenilor: a schimbat felul de a se raporta la viaţă, la muncă, la comunitatea în care trăiesc şi la familie. O serie de autori moderni au legat modelul de capitalism occidental cu spiritul religios în care au fost educaţi şi crescuţi cetăţenii. Reforma Protestantă a adus schimbări profunde şi în sfera politică şi juridică. Înainte de aceasta, Biserica era cea care guverna politica, care controla împăraţi, regi şi legi. Reforma a ridicat societatea seculară. Revista „Time“ i-a dedicat numărul din 24 martie 1967, când s-au împlinit 450 de ani de la Reforma Protestantă. În dosarul ediţiei, influenţa lui Martin Luther asupra societăţii este comparată de autorii „Times“ cu cea a lui Iisus Hristos şi a lui Karl Marx – fiecare cu ideile lui.