Autor 3047 vizualizări


C.D. Rosenthal s-a născut în 1820, în orașul maghiar Pesta, într-o familie de negustori evrei. În 1837 se înscrie la Academia de Arte Frumoase din Viena, unde va fi student până în 1839, la grupa de desen antic. 

Studiile biografice de până acum au stabilit că Rosenthal a sosit în Țara Românească către sfârșitul anului 1842. În lipsa altor dovezi, această dată a fost determinată pe baza datării Portretului doamnei Filipescu și a supoziției că Rosenthal ar fi fost convins să vină în Principate de Ion Negulici, pe care l-a cunoscut la Viena în 1842. Există însă o lucrare anterioară, Portretul revoluţionarului Zaharia Boerescu, ce poartă pe verso o însemnare datorată modelului însuși, care atestă faptul că Rosenthal se afla la București încă din februarie 1840. 

Litografie înfăţişând bătălia din Dealul Spirii, 13 septembrie 1848.

Sosit așadar la București în 1840, Rosenthal s-a apropiat rapid de mediul revoluționarilor români, legând o strânsă prietenie cu C.A. Rosetti. Această amiciție l-ar fi determinat pe Rosenthal, conform mărturiei lui Vintilă C.A. Rosetti, fiul scriitorului, să preia prenumele Constantin, odată cu trecerea la religia creștină, produsă probabil și din dorința de a se detașa de trecut.  

1848. „Revoluția a intrat în sufletul meu” 

La București, revoluția debutează în iunie 1848, după evenimentele similare petrecute cu câteva luni înainte în Italia, Franța și Germania. Tinerii revoluționari munteni și moldoveni – Costache Negri, Vasile Mălinescu, Scarlat Vârnav, Iancu Alecsandri, Nicolae Bălcescu – care participaseră direct la mișcările din februarie 1848, de la Paris, pun la punct un program ce conținea, formulate în 22 de articole, o serie de reforme structurale ale statului. 

Programul, citit de către Ion Heliade Rădulescu, pe 9/21 iunie la Islaz, pe malul Dunării, și aclamat și de adunarea populară, a rămas în istorie sub numele de Proclamaţia de la Islaz. Se formează tot acum Guvernul provizoriu, alcătuit din Ștefan Golescu, Gheorghe Magheru, Nicolae Pleșoianu, Christian Tell, preotul Radu Șapcă, Ion Heliade Rădulescu.

Gheorghe Bibescu, domnul Țării Românești, va semna proclamația două zile mai târziu, instituind astfel Guvernul provizoriu și aprobând Constituția revoluționarilor. După doar o săptămână, Constituția este citită și la Bucureşti, în fața a 30.000 de oameni, pe Câmpia Filaretului, loc ce avea să rămână cunoscut drept Câmpia Libertății.  Acesta este momentul surprins de Rosenthal în alegoria România rupându-şi cătuşele pe Câmpia Libertăţii. Într-un ecleraj dramatic, semn al susținerii divine, România este reprezentată sub chipul unei tinere femei, îmbrăcată în alb și înfășurată în drapelul tricolor, proclamând pacea și abolirea vechii legi. Este, fără îndoială, momentul în care artistul își identifică menirea, definindu-și în același timp cadrul stilistico-tematic și conținutul de idei al artei sale, după cum avea să mărturisească trei ani mai târziu: „Revoluția a intrat în sufletul meu. [...] Nu pot crea decât figuri de femei sau de mame pentru a regenera secolul nostru, pentru a îndrepta corupția, figuri nobile, eroice și duioase”. 

Locotenența domnească formată după înlocuirea Guvernului provizoriu îi acordă lui Rosenthal cetățenia valahă, act ce va rămâne mai degrabă cu valoare simbolică, nefiind recunoscut de administrația habsburgică: „N-aș fi crezut vreodată că sunt atât de valah, cum sunt: admir din zi în zi mai mult poporul valah, câtă inteligență, câtă blândețe!”, îi scria Rosenthal lui C.A. Rosetti. 

Constantin Daniel Rosenthal, România rupându-și cătușele pe Câmpia Libertății [1848], ulei pe lemn, MNAR

În august, sultanul recunoaște condiționat noua Constituție a Țării Românești, decizie răsturnată însă în scurt timp de Rusia. Conciliantul Soliman Pașa este înlocuit cu Mehmed Fuad Pașa, care va avea ca misiune pedepsirea rebelilor și restabilirea ordinii anterioare revoluției. La 13 septembrie 1848, forțele otomane înving trupele muntene în Dealul Spirii. Revoluția de la 1848 din Țara Românească este înfrântă.  

Rosetti la moartea lui Rosenthal: „Ce zile de durere!” 

Către sfârșitul anului 1850, Rosenthal pleacă în Elveția, unde primește câteva comenzi, revigorându-se material. La 30 iulie 1851, Rosetti notează următoarele în jurnalul său: „[...] am pornit o ladă mare cu scrieri propagandistice la amicul meu Rosenthal. I-am scris și lui să meargă la Hermannstadt (Sibiu) ca să facă propagandă”. 

Pe 6 iulie 1851, Rosenthal se îndrepta spre Transilvania cu scrierile propagandistice date de Rosetti. Urmărit încă de la Paris, avea să fie arestat și întemnițat la Budapesta, pentru propagandă. La 23 iulie 1851, Rosenthal moare în închisoare. Versiunea oficială a fost cea a sinuciderii. Avea 31 de ani. La 9 august 1851, Rosetti scria următoarele: „Ce zile de durere! Scriu jurnalele că Rosenthal arestat s-a spânzurat în temnița sa. [...] Sufer de perderea sau arestarea lui, sufer văzând că durerea-mi nu este mult mai mare precum merită omul acesta carele a trăit și moare pentru mine”. 

Dincolo de parcursul său artistic, C.D. Rosenthal a fost un om pătruns de misiunea sa cetățenească, pusă în slujba unei țări de adopție, pe care o socotea însă patria sa. Destinul său tragic, expresie a angajamentului total față de cauza revoluționară, devine unul romantic în sine, întregind în mod nefericit, dar exemplar, demersul artei sale și încarnând artistul total, un concept ce avea să fie teoretizat abia în secolul următor. 

Acest text este un fragment din articolul „Constantin Daniel Rosenthal. Scurtul parcurs al unui artist revoluţionar" apărut în numărul 226 al revistei Historia, disponibil în perioada 13 noiembrie - 14 decembrie 2020 la toate punctele de distribuție a presei (rețeaua Inmedio, chioșcuri de ziare, benzinării), dar și în format digital, pe platforma paydemic.com 

 Cumpără Acum


 Cumpără Acum