Autor 4025 vizualizări


Puţini din scriitori au avut parte de „portrete” atât de contradictorii precum Christopher “Kit” Marlowe (1564-1593) şi nu sunt mulţi presupuşi spioni despre a căror activitate  să fi circulat atâtea zvonuri, iar moartea să le fi rămas învăluită în mister. 

 Ca scriitor, autor de piese de teatru, poet şi traducător, Marlowe este considerat drept una din cele mai importante personalităţi ale vremii sale ale cărui opere rezistă şi în perspectiva vremii. Ca om el a avut parte de epitete din cele mai puţin onorante: scandalagiu, eretic şi homosexual, precum şi "magician", "duelist", "consumator de tabac", "falsificator" şi ”desfrânat". 

Personaj al lumii interlope sau „iubit de muze”? 

În ceea ce priveşte activitatea sa în ca „genteleman-spy” , el a avut de a face cu personalităţi importante ale vremii, considerându-se că s-a aflat chiar în slujba reginei Elisabeta I, dar acţiunile sale sunt puţin documentate.

Există însă şi un „revers al medaliei” concretizat în opiniile unor contempotrani şi exegeţi ai săi: „Cel iubit de muze" (George Peele); "Avea în el acele lucruri translunare brave/Pe care le avuseră primii poeţi" (Michael Draxto), iar unul din cei mai importanţi autori englezi, Ben Jonson a scris despre "trăsătura puternică a lui Marlowe".

În bună măsură, aceste caracteristici contradictorii se datorează faptului că s-au păstrat puţine documente relevante despre Marlowe. Interpretările divergente ca şi interesul pentru personalitatea, mai ales pentru latura sa „de scandal”, oglindite în diferite scrieri, de la medii la romane, piese au alimentat un adevărat „mit”, care preocupă pe cercetători, scriitori şi chiar un public mai larg până în ziua de astăzi, în legătură cu care unul din biografii săi scria că "Pare absurd să respingem toate aceste zvonuri” şi acuzaţii”.

 Pe drept cuvânt una din cele mai recente biografii ale lui Marlowe, datorată lui J. T. Parnell, se intitulează „Constructing Christopher Marlowe” , sugerând că viaţa sa trebuie „reconstruită”, „rescrisă”.  

„Spion gentelmen” ? 

Deşi o altă lucrare consacrată lui Marlowe publicată datorată de Park Honan (2005) se subintitulează „Poet şi spion” documente directe care să ilustreze activitate informativă a sa lipsesc.  De altfel, în a sa „Istorie a spionajului” (2006) , Therry Crowdy consideră că „Dacă nu ar fi fost celebritatea sa ca scriitor şi împrejurările dubioase ale morţii sale, spionul Marlowe nu ar fi putut fi amintit deloc”.  

 De fapt, singura împrejurare în care se face referire la activităţile dubioase, care l-ar putea incrimina ca spion, ale lui Marlowe au loc în 1587 când Universitatea din Cambridge a ezitat să îi acorde titlul de „Master of Arts”, conformându-se zvonului că Marlowe s-ar fi convertit la religia romano-catolică şi că intenţiona să meargă la şcoala engleză din Reims pentru a se pregăti de preoţie. Se mai face referire la faptul că Marlowe ar fi lipsit perioade îndelungate de la cursuri şi ar fi făcut cheletuieli peste veniturile sale, mai ales în localuri.

De asemenea, se mai menţionează un alt zvon după care Marlowe, sub numele de Morley", ar fi fost tutorele Arabellei, nepoata reginei Maria a Scoţiei şi verişoară a lui James al VI-lea al Scoţiei (mai târziu James I al Angliei), la acea dată o candidată la succesiunea pentru tronul reginei Elisabeta.

De fapt, este mult mai probabil ca Marlowe, dacă s-a aflat în serviciul secret al reginei Elisabeta, să fi fost trimis în Franţa, la Reims, de şeful serviciului secret britanic, Walsingham, pentru a se informa asupra intenţiilor conducătorului catolicilor, ducele de Guise, de a o elibera din închisoare pe nepoata sa, Maria.

Şi totuşi, în cele din urmă, titlul de doctor îi este acordat de Universitate lui Marlowe la intervenţia Consiliului de stat al Angliei care îl elogiază pentru "comportament loial". Totuşi, în această scrisoare din 29 iunie, 1587 nu se face nici un fel de specificare asupra naturii acestor servicii, calificate ca „unspecified affaires" („afaceri nespecifice”) care „serveau în beneficiul ţării sale” ("matters touching the benefit of his country"). Să fi dorit Consiliului de stat, de fapt serviciul secret al reginei, să-i creeeze lui Marlowe o „acoperire” în vederea unor acţiuni viitoatre ?

 Tocmai asemenea calificative au făcut ca Marlowe să fie considerat nu un agent obişnuit, ci un „gentleman spy” O serie de cercetători consideră totuşi că, în ultimă instanţă, nici o dovadă directă nu susţine teoria după care Marlowe ar fi acţionat ca spion, deşi el a servit, în mod evident, Guvernul într-o anumită măsură. 


Acuzaţii grave 

Totuşi Marlowe a continuat să se afle în atenţia serviciului secret al Angliei şi al altor organisme, astfel încât, în perioada următoare, i-a fost intentat un proces în cursul căruia lui şi unor apropiaţi ai săi le-au fost adresate acuzaţii grave.

În 1592, Marlowe a fost arestat în oraşul olandez Flushing pentru încercarea de a falsifica monede şi alte acuzaţii. El a fost trimis la Marele Vistier pentru ca acesta să se ocupe de el. Totuşi nicio condamnare sau întemniţare nu par să fi rezultat, dar unele din acuzaţiile care i-au fost pot da unele indicaţii asupra unor activităţi şi obiceiuri mai puţin onorante ale lui Marlowe. Acuzaţii din cele mai grave au fost aduse lui Marlowe şi în perioada următoare. 

Astfel a fost acuzat de ateism de un informator numit Richard Baines. De asemenea, guvernatorul de Flushing a raportat că Marlowe ar fi avut intenţia de a trece de partea catolicilor, ceea ce putea fi considerat, în viziunea autorităţilor protestante, un act de ateism.

Baines a prezentat autorităţilor o scrisoare conţinând opinia condamnabilă a unui anume Christopher Marly asupra religiei şi dispreţul lui Marlowe faţă de cuvântul Dumnezeu. El mai pretindea şi că Marlowe avea o slăbiciune pentru biserica catolică. Astfel de afirmaţii au fost făcute şi de un apropiat al lui Maelowe, Thomas Kyd după ce a fost încarcerat şi, posibil, torturat.

Aceste acuzaţii fac la Marlowe să fie considerat ca având relaţii cu matematicianul Thomas Harriot şi cu cercul lui Walter Raleigh. Un alt document susţine că Marlowe a citit "o prelegere publică pe tema ateismului" înaintea lui Raleigh.

 Au existat unele opinii după care Marlowe a încercat să facă publice asemenea opinii şi prin piesele sale, acuzaţie destul de şubredă dat fiind că acestea trebuiau aprobate de către "Maestrul de ceremonii" înainte de a putea fi jucate, cenzura publicaţiilor fiind sub controlul Arhiepiscopului de Canterbury.

La începutul lui mai 1593 au fost lipite câteva manifeste despre ameninţarea Londrei de către refugiaţii protestanţi din Franţa şi Olanda. Între altele era vorba de un pamflet pentru care a fost acuzat Thomas Kyd, care însă a declarat că scrierea aparţinea lui Marlowe. Kyd a fost arestat dar apoi eliberat la 20 mai, pentru ca peste zece zile să fie asasinat…

O altă acuzaţie care a planat asupra lui Marlowe a fost aceea de homosexualitate, dar ea a fost formulată în termeni destul de vagi. Acelaşi Richard Baines a făcut o listă lungă de acuzaţii împotriva lui Marlowe după arestarea acestuia în Flushing, în care, între altele, se arată că acesta s-ar fi exprimat că "toţi cei care nu iubesc tutunul şi băieţii sunt nebuni." Pe de altă parte, unii cercetători au calificat afirmaţiile lui lui Baines drept "mărturie neverosimilă".

Este adevărat că sunt puţine mărturii despre vreo relaţie cu o parteneră feminină a lui Marlowe.

Accident…? 

În cartea „Palladis Tamia” publicată în 1598 de Francis Meres, una din cele dintâi istorii ale literaturii vremii, se afirmă că Marlowe a fost "înjunghiat mortal de către un servitor de la un bordel, un rival de-al său în iubirile sale desfrânate”.

În „Dictionary of National Biography” (1917), sir Sidney Leewrote scrie că „Marlowe a fost ucis într-o încăierare între oameni beţi şi această constatare este considerată ca valabilă până astăzi”. Aceeaşi opinie fusese împărtăşită de un alt biograf, Sir Sidney Lee, într-o lucrare publicată în 1890.

Într-adevăr, după cea mai răspândită variantă care a circulat până astăzi este că Marlowe, care era considerat a avea un caracter violent, a fost ucis accidental într-o încăierare spontană.

Potrivit raportului procurorului, care a anchetat cazul, martorii au declarat că unul din cei prezenţi, Frizer, s-a certat cu Marlowe, adresându-i "tot felul de cuvinte răutăcioase". Marlowe a luat pumnalul lui Frizer şi l-a atacat, iar acesta a ripostat şi l-a înjunghiat accidenal pe Marlowe care a murit pe loc.

 Instanţa a decis că Frizer a acţionat în autoapărare şi peste o lună a fost iertat. Marlowe a fost înmormântat într-un loc nemarcat în curtea bisericii St. Nicholas, Deptford, pe 1 iunie, 1593. 

…Asasinat ? 

Suspiciunea de asasinat a fost formulată pentru prima oară în 1925 de cercetătorul Leslie Hotson, în lucrarea „The Death of Christopher Marlowe” în care se afirmă că, de fapt, evenimentele s-au petrecut în casa văduvei Eleanor Bull din Depfort şi nu într-o tavernă aşa cum se spune adesea, chiar şi în unele biografii. Cei trei bărbaţi, care au fost de faţă, Ingram Frizer, Nicholas Skeres şi Robert, erau, de fapt, angajaţi ai lui Francis Walsingham, şeful serviciului secret al reginei. Skeres şi Poley ajutaseră la prinderea conspiratorilor în complotul Babington organizat de catolici împotriva reginei.

Proprietara casei avea, de asemenea, "legături cu reţeaua de spioni a stăpânirii". Persoanele care au fost de faţă aveau relații nu numai cu spionajul, ci şi cu lumea interlopă londoneză. Frizer şi Skeres au fost de asemenea cunoscuţi ca şi cămătari şi şarlatani, aşa cum arată înregistrările de la Curte. 

Celălalt, Robert Poley, aducea corespondenţa confidenţială a reginei, aflată în palatul ei din Nonsuch-Surrey, dar, în loc să o livreze, şi-a petrecut întreaga zi cu Marlowe şi cu ceilalţi doi. Un alt aspect suspect este faptul că moartea lui Marlowe a avut loc la doar câteva zile după ce a fost arestat pentru erezie. 

Dacă într-adevăr Marlowe a fost asasinat poate fi formulată întrebarea care a fost motivul acestui act. Faptul că cei care au fost de faţă la asasinat erau personaje ale lumii spionajului poate indica drept motiv o cauză din acest mediu. S-a formulat ipoteza că, de fapt, Marlowe ar fi fost un agent dublu, acţionând şi pentru partida catolică. De asemenea, s-a considerat că ar fi fost asasinat pentru a se preîntâmpina „dezertarea” în această tabără. În tot cazul, motivele asasinării lui Marlowe, dacă aceasta a avut într-adevăr loc, rămân necunoscute şi, în tot cazul, nu depăşesc stadiul de ipoteze.

 „Legături periculoase” 

Unele indicaţii în acest sens pot proveni din analiza relaţiilor pe care Marlowe le-a avut cu unele personalităţi politice ale vremii şi ale lumii spionajului. Sir Walter Raleigh (1554-1618), politician, explorator al Americii de sud, a fost un apropiat al lui Marlowe. La un moment dat el a parafrazat amical o poezie a acestuia ("The Nymph's Reply to the Shepherd"). După ce se aflase în graţiile reginei, Raleigh a sfârşit prin a fi executat.

Se pare că era adeptul unor concepţii eretice, împărtăşite şi de Marlowe, cu care avea legături pe acest plan. Este posibil ca el să fi fost implicat în asasinarea lui Marlowe de teamă ca acesta să nu dea în vileag asemenea idei ale sale.

William Cecil, Baron Burghley (1520 –1598) a fost un om de stat implicat în numeroase intrigi politice. Este posibil ca el să fi fost acela care l-a recrutat pe Marlowe. În tot cazul, William Cecil a semnat scrisoarea care atesta serviciile aduse de Marlowe reginei şi solicita acordarea titlului Universităţii Cambridge. Să îşi fi schimbat el părerea despre aportul lui Marlowe în mediul spionajului, pe care a ajuns să îl suspecteze de trădare, lucru posibil dat fiind că era una din cele mai informate persoane ale acestui mediu ?

Thomas Walsingham (1561 – 1630) a fost un om politic la Curtea reginei, protector al literaţilor vremii, între care şi a lui Marlowe. Datorită faptului să se înrudea cu şeful spionajului, Francis Walsingham, a fost implicat şi în acest mediu. În acelaşi timp, Thomas Walsingham trece drept unul din precursorii farncmasoneriei engleze.

Ingram Frizer, cel care se presupune că la asasinat pe Marlowe, se afla în serviciul său, în care a rămas multă vreme ulterior.

Înainte de a se fi dus la întâlnirea care i-a fost fatală, Marlowe s-a aflat în casa lui William Cecil. Este posibil ca Thomas Walsingham să fi fost persoana care a dispus asasinarea lui Marlowe la ordinul Consiliului Privat şi chiar personal ale reginei Elisabeta, datorită concepţiilor sale ateiste şi a relaţiilor cu tabăra catolică. 

Care din aceste „legături periculoase” pe care le-a avut Marlowe să fi dus la asasinarea sa a rămas o întrebare multă vreme fără răspuns…

O judecată eronată? 

Nu numai în ceea ce priveşte asasinarea lui Marlowe, ci şi procedurile juridice, care i-au urmat acesteia, pluteşte incertitudinea, aşa cum reiese din articolul Peter Farey "Was Marlowe's Inquest Void?" („A fost judecarea lui Marlowe eronată ?”)

 Procurorul care a instrumentat cazul, William Danby, era un apropiat al lordului Burghley. Se pare că ancheta a fost destul de sumară, iar înmormântarea lui Marlowe într-un loc apropiat de Depfort s-a făcut în mare grabă… În tot cazul, cele trei persoane care ar fi asistat la acest asasinat, inclusiv ucigaşul, Frazer, au dispărut, fără a se mai fi ştiut ceva de soarta lor, la fel şi judecătorul care a atestat moartea lui Marlowe.  

 Biograful lui Marlowe, John Bakeless a recunoscut că "unii cercetători au fost înclinaţi să pună la îndoială adevărul raportului medicului legist. Există ceva ciudat despre întregul episod” care „ridică aproape tot atâtea întrebări pe cât răspunsuri". În tot cazul, ancheta referitoare la moartea lui Marlowe rămâne „nulă şi neavenită”.

 Tocmai asemenea inceritidini au dus la naşterea unei teorii a conspiraţiei după care moartea lui Marlowe a fost înscenată, ceea ce duce la ideea după care el a fost

…Dispărut ? 

Prima carte în care se afirmă că moartea lui Marlowe a fost înscenată apare încă în 1895 („It was Marlowe”). Se presupune că, de fapt, este autorul real al piesei „Hamlet” concepută după decesul său fals.

A mai circulat teoria după care, după acest deces înscenat, Marlowe şi-ar fi atribuit numele William Shakespeare continuând să scrie piese. Majoritatea cercetătorilor resping această presupunere.

Apariţia unor asemenea „teorii” a fost înlesnită de faptul că documente scrise despre moartea lui Marlowe nu au fost publicate. Există şi supoziţia că în locul lui Marlowe a fost îngropat alt personaj care fusese executat cu puţin timp înainte, iar acesta s-a refugiat în altă ţară. În tot cazul, ipoteza după care moartea lui Marlowe a fost o înscenare, apărută destul de devreme, a continuat să circule în diferite ipostaze până în ziua de astăzi. 

Unele interpretări au apărut şi prin analiza relaţiilor dintre…  Marlowe şi Shakespeare 

Marlowe a fost autorul a numeroase piese, cele mai multe inspirate din evenimente şi împrejurări istorice: „Tamerlan cel Mare” (1587), „Evreul din Malta”, „Eduard al II-lea”, „Tragica istorie a doctorului Faust”.

Piesa „Masacrul de la Paris„ se referă la un eveniment pe care protestanţii englezi îl invocă adesea ca fiind un exemplu de trădare catolică. În această piesă apare un personaj tăcut , "agentul englez", care se presupune că l-ar fi întruchipat pe Marlowe însuşi şi chiar că acest rol ar fi fost jucat de el. Această ultimă piesă a fost considerată „periculoasă”, căci în ea apar politicieni în viaţă şi chiar regina Elisabeta. Să fi fost acesta un motiv pentru căderea lui Marlowe în dizgraţie şi uciderea sa ?

Pe plan dramaturgic, Marlowe a fost un inovator introducând versul alb în piesele sale. De altfel, el este şi autor de poezii şi traduceri. În tot cazul, piesele lui Marlowe s-au bucurat de un succes deosebit şi datorită faptului că unele roluri au fost interpretate de un actor reputat al vremii Eduard Alleyn. Cele două părţi ale piesei „Tamerlan” au fost publicate în 1590; toate celelalte piese ale lui Marlowe au fost publicate postum. 

Prezumţia după care Marlowe ar fi fost autorul real al unor piese atribuite lui Shakespeare a fost alimentată şi de faptul că cele mai multe piese ale acestuia au apărut după moartea” lui Marlowe.

Dar chiar în unele publicaţii de prestigiu, cum ar fi „New Oxford Shakespeare” (ediţia 2016), Marlowe este considerat co-autor al celor trei părţi ale piesei „Henry VI”. S-a considerat că unele din piesele lui Shakespeare conţin referinţe şi aprecieri pentru Marlowe sau chiar trimiteri la împrejurările morţii sale. Astfel, în piesa „As You Like It” („Cum vă place”), sunt inserate câteva versuri din poezia „Hero and Leander” aparţinând lui Marlowe. Un personaj al acestei piese, clownul Touchstone, apare doar după moartea sa, ceea ce poate fi o referire la Marlowe. Unii exegeţi ai dramaturgiei lui Shakespeare consideră că o scenă din piesa sa „Evreul din Malta” ar fi fost inspirată de moartea lui Marlowe. 

Nu se poate contesta că Marlowe a exercitat o anumită influenţa asupra dramaturgiei lui Shakespeare prin preluarea unor teme şi personaje în unele piese ca „Antoniu şi Cleopatra,” „Negustorul din Veneţia”, „Richard al II-lea” şi „Macbeth” .

În piesa „Zadarnicele chinuri ale dragostei”, apare un personaj numit Marcade, termen francez pentru Mercur – mesagerul zeilor – o poreclă pe care Marlowe a folosit-o pentru el însuşi. În „Hamlet”, în scena întâlnirii cu actorii ambulanţi, inele versuri se aseamănă cu acelea din piesa „Dido, Queen of Carthage”.   

Că Shakespeare a fost într-adevăr foarte influenţat de Marlowe în opera sa de început, reiese şi din re-utilizarea temelor lui Marlowe în „Antoniu şi Cleopatra”, „Negustorul din Veneţia”, „Richard al II-lea” şi „Macbeth”, „Hamlet”.

S-a mai subliniat că intrarea lui Shakespeare în lumea literară, prin textul „Venus şi Adonis”, s-a produs cu două săptămâni înainte de dispariţia lui Marlowe, el cuprinzând versuri din lucrarea neterminată „Hero şi Leander”.

Dincolo de orice fel de speculaţii, se poate admite că literatura lui Marlowe a exercitat o influenţa reală asupra aceleia a lui Shakespeare, dovadă fiind şi paralelismul existent în stilurile lor. Aşa cum au subliniat unii exegeţi competenţi, viaţa şi creaţia celor doi „ Se îmbină în mod reciproc cu cea mai remarcabilă precizie”.

…Încă în 1888, a luat fiinţă un „Comitet Memorial Marlow” care îşi propunea să îndrepte unele interpretări hazardate, denigratoare în ceea ce priveşte mai ales biografia acestuia şi contribuţia sa la evoluţia literaturii engleze şi, în bună măsură, a celei universale. Unul din iniţiatorii acestei Societăţi, James Ernest Baker, scria că opera sa „A devenit sângele vieţii literaturii englezeşti şi instrumentul suprem al de poeziei tragice”, cum, de altfel, a fost şi viaţa sa…

Bibliografie

Leslie Hotson, „The Death of Christopher Marlowe” (1925) 

-John Bakeless, „Christopher Marlowe”, 1975

-J. T. Parnell's „Constructing Christopher Marlowe” (2000)

-Constance Kuriyama, „Christopher Marlowe: A Renaissance Life” (2002).

-Park Honan, „Christopher Marlowe Poet and Spy”. Oxford University Press, 2005

-Therry Crowdy, „The Enemy wirhin. A History of Espionage”, 2006

-Samuel Blumenfeld, „The Marlowe-Shakespeare Connection: A New Study of the Authorship Question” (2012)

https://ro.wikipedia.org/wiki/Christopher_Marlowe

""