Autor 16185 vizualizări


Sever cu subordonaţii, obedient faţă de cuplul dictatorial şi bun cunoscător al artei militare. Acesta e portretul simplu al lui Vasile Milea, valabil însă doar până în decembrie 1989, moment în care generalul va fi, treptat, criminal, trădător şi erou.

22 decembrie 1989, Bucureşti, ora 9.30.O împuşcătură puternică se aude dintr-o cameră aflată la etajul VI al clădirii Comitetului Central (CC). General-colonelul Vasile Milea, ministru al Apărării în exerciţiu, e rănit grav. Nu moare pe loc, ci la Spitalul Elias, la puţină vreme după 12.06, ora când Nicolae şi Elena Ceauşescu fugeau cu elicopterul de pe CC. Ceva, însă, rămâne neclar. Mai neclară decât viaţa ultimului ministru comunist al Apărării rămâne moartea acestuia. Circumstanţele şi momentul în care Milea ar fi luat ultima decizie din viaţa lui vor rămâne, chiar şi la 26 de ani de la Revoluţie, la fel de misterioase. Până la urmă, s-a sinucis Milea, aşa cum a fost anunţat oficial chiar în acele momente tensionate? Ori a fost omorât din ordinul lui Ceauşescu, aşa cum a fost anunţat, neoficial, în diferite momente oportune?

La înmormântarea lui Milea, după ce se mai calmase un pic elanul revoluţionar de pe străzi şi din faţa televizoarelor, general-colonelul Ion Hortopan, împovărat de jale şi alte mistere, rosteşte un discurs funebru uşor bizar:Milea ar fi fost „şi va rămâne în conştiinţa armatei române, ucis de clica dictatorială a lui Ceauşescu“. Teoria mai are adepţi:comunistul Emil Bobu susţine, într-o depoziţie din cadrul procesului din 1990 în urma căruia a fost găsit vinovat de infracţiunea de genocid, că uciderea lui Milea a fost pusă la cale de familia Ceauşescu.  

Autorităţile României postdecembriste nu merg însă pe cărarea bătătorită de către cei doi comunişti. Raportul Comisiei senatoriale de cercetare a evenimentelor din decembrie 1989 (n.r. – din perioada 1990-1992, condusă de Sergiu Nicolaescu, prieten de nădejde al răposatului) indică varianta oficială a sinuciderii, aşa cum a fost ea anunţată de Ceauşescu colegilor din Comitetul Politic Executiv (CPEx), imediat după constatarea morţii lui Milea. Raportul arată că, după ce a avut o întrevedere cu Ceauşescu, Milea s-a dus în biroul său şi a cerut un pistol motivând că vrea să iasă în stradă. Rămas singur în birou, s-a împuşcat. Era ora 9.30. Nu a murit imediat, ci la spital.

La scurt timp după fuga lui Ceauşescu (22 decembrie 1989, ora 12.06), mitul Milea începe să-şi revendice locul în istoriografie. Vasile Milea, martir al Revoluţiei, omul care nu a vrut să mai tragă în popor pe 22 decembrie. La 28 decembrie, e avansat post-mortem în grad. De la general-colonel la general de armată. Mai multe străzi şi pieţe din oraşele României îi împrumută numele şi rămân aşa mai bine de 26 de ani, chiar dacă mitologia născută în fervoarea revoluţionară se mai estompează cu timpul.

Istoricul britanic Mark Almond remarcă, în volumul „Mărirea şi decăderea lui Nicolae şi a Elenei Ceauşescu“ felul în care moartea l-a transformat pe Milea, din „infam lingău al tiranilor, într-o victimă nevinovată“. Ideea e împărtăşită şi de istoricul Peter Siani-Davies, în volumul „Revoluţia din decembrie 1989“:„Rămăşiţele pământeşti ale lui Milea se odihesc pe pământ, dar imaginea sa de ofiţer nobil, care a sfidat ordinele dictatorului şi a refuzat să comande trupelor din subordinea sa să deschidă focul asupra civililor lipsiţi de apărare a fost cultivată cu asiduitate de membrii noului regim“.

Criminal în Timişoara

15 -17 decembrie 1985, Ministerul Apărării Naţionale. Aşa cum se obişnuieşte anual de mai multe decenii, la sediul instituţiei au loc lucrările „Conferinţei – bilanţ“. Analize, obiective, strategii. Odată cu evenimentul e anunţată şi schimbarea conducerii instituţiei. Constantin Olteanu e înlocuit de Vasile Milea în funcţia de ministru al Apărării Naţionale. Vasile Milea, militar de carieră, e cunoscător vechi al anticamerelor puterii. E general-colonel al Armatei Române din 1977, fost şef al Marelui Stat Major în perioada 1980-1985 şi om de încredere al cuplului dictatorial. În următorii patru ani, Milea va conduce Apărarea Naţională. Fără prea multe rezultate personale şi mai degrabă din poziţia executantului decât din cea a comandantului, pentru că toate deciziile sau iniţiativele de orice fel nu puteau fi decât unidirecţionale.

Din noul fotoliu, Milea se va concentra în special pe activitatea muncitorilor militari de la Canalul Dunăre-Marea Neagră, fără să neglijeze însă comerţul militar internaţional, consolidat în urma mai multor vizite în Africa şi în Asia. Obedienţa în faţa conducătorului suprem va deveni, şi în cazul său, proverbială. Fostul şef de cabinet al lui Nicolae Ceauşescu, Silviu Curticeanu, îşi aminteşte, în volumul său de memorii, despre felul în care Milea reuşea să satisfacă orice capriciu al dictatorului, fără să ţină seama de resursele pe care le folosea în mod inutil.

Continuarea pe adevarul.ro

""