Autor 4368 vizualizări


Andre Marie Ampere(22.01.1775, Lyon, Franţa – 10.06.1836, Marsilia) – fizician francez care a întemeiat şi denumit ştiinţa electrodinamicii, sau electromagnetismul. Numele său se regăseşte peste tot în viaţa de zi cu zi, amperul fiind unitatea de măsură a intensităţii curentului electric.

Născut într-o prosperă familie burgheză la apogeul Iluminismului francez, Ampere a fost personificarea culturii ştiinţifice a timpului său. Tatăl său, Jean-Jacques Ampere, era un negustor înstărit, dar şi un admirator al filozofiei lui Jean-Jacques Rousseau ale cărui teorii privind educaţia, aşa cum sunt expuse în Emile, au stat la baza educaţiei lui Ampere. Rousseau susţinea că băieţii ar trebui să evite educaţia formală şi să urmeze “o educaţie de la natură”. Tatăl lui Ampere a pus în practică acest ideal permiţându-i fiului său să se instruiască liber între pereţii bibliotecii sale bine dotate. Capodoperele Iluminismului francez precum Histoire naturelle, generale et particulierea lui Georges-Louis Leclerc, conte de Buffon, sau Encyclopedie d’Alemberta lui Denis Diderot şi Jean Le Rond au devenit astfel adevăraţii profesori ai lui Ampere. În plus, beneficiind de accesul la cele mai recente cărţi de matematică, a început să înveţe singur matematici avansate la 12 ani. Mama lui era o femeie credincioasă, aşa că Ampere a fost iniţiat în credinţa catolică în paralel cu ştiinţa Iluminismului.

Revoluţia Franceză, căreia i-a fost martor în timpul tinereţii sale, a avut la rândul ei o importantă contribuţie formatoare. Jean-Jacques Ampere a fost chemat de noul guvern revoluţionar în serviciul public, fiind numit judecător de pace într-un orăşel de lângă Lyon, dar ulterior, opunându-se iacobinilor, a fost ghilotinat pe 24 noiembrie 1793.

Cu toate că Revoluţia Franceză i-a provocat lui Andre Marie mari traume personale, ea a creat totuşi noile instituţii ştiinţifice care au stat la baza succesului său profesional. În 1779 a obţinut prima lui slujbă de profesor de matematică, plătită prost, dar suficientă pentru a întemeia o familie;Jean-Jacques, care va ajunge un filolog renumit, s-a născut în anul următor.

Perioada de maturitate a lui Ampere coincide cu tranziţia la regimul napoleonian din Franţa, tânărul tată şi profesor găsind posibilităţi noi de afirmare în cadrul structurilor tehnocrate favorizate de împăratul francez. În 1802, Ampere a fost numit profesor de fizică şi chimie la Ecole Centrale din Bourg-en-Bresse. Şi-a folosit timpul făcând cercetări matematice şi scriind Consideraţiuni asupra teoriei matematice a jocurilor(1802), un tratat de probabilităţi matematice pe care l-a trimis  Academiei de Ştiinţe din Paris în 1803.

După moartea soţiei sale în iulie 1803, Ampere s-a mutat la Paris unde a primit un an mai târziu un post de asistent la noua Şcoală Politehnică, iar în 1809, deşi nu avea o diplomă recunoscută, a primit un post de profesor. Pe lângă poziţiile deţinute până în 1828 la această înaltă şcoală, Ampere a predat în 1819 şi 1820 şi cursuri de filozofie şi astronomie la Universitatea din Paris, iar în 1824 i s-a oferit postul de şef de catedră de fizică experimentală la College de France. În 1814 a fost invitat să se alăture corpului de matematicieni din noul Institut Imperial, umbrela sub care  avea să funcţioneze Institutul Naţional de Ştiinţe şi Arte. În tot acest timp, Ampere a scris o mulţime de lucrări în domenii dintre cele mai variate, de la matematică şi filozofie la chimie şi astronomie.

Întemeierea electromagnetismului

Dacă Ampere ar fi murit înainte de 1820, poate că nimeni nu i-ar fi ţinut minte nici numele, nici realizările, dar în acel an prietenul său şi cel care îi va rosti mai târziu elogiul, Francois Arago, a prezentat în faţa membrilor Academiei Franceze de Ştiinţe surprinzătoarea descoperire a fizicianului danez Hans Christian Orsted referitoare la acul magnetic deviat de un curent electric adiacent.

Ampere era mai bine pregătit decât oricine să înţeleagă potenţialul acestui experiment. El a elaborat o teorie matematico-fizică prin care explică relaţia dintre electricitate şi magnetism. Extinzând experimentele lui Orsted, Ampere a demonstrat că două fire conductoare paralele se atrag sau se resping reciproc, în funcţie de direcţia de curgere a curentului. El a reuşit să exprime rezultatul cercetărilor sale în formule matematice.

Cea mai importantă parte a acestei noi cercetări a dus la formularea legii lui Ampere, potrivit căreia interacţiunea dintre două fire conductoare este direct proporţională cu lungimea lor şi cu intensităţile curentului care le străbat. Ampere a aplicat acelaşi principiu şi magnetismului, arătând că se potriveşte perfect cu legea acţiunii magnetice a fizicianului francez Charles Augustin de Coulomb.

Pasiunea şi îndemânarea l-au plasat pe Ampere printre pionerii fizicii experimentale. El a oferit şi o explicaţie fizică a relaţiei electromagnetice, postulând existenţa unei “molecule electrodinamice” (precursoarea noţiunii de electron) ce servea drept element constitutiv al electricităţii şi magnetismului. Folosind această explicaţie fizică a mişcării electromagnetice, Ampere a elaborat noţiunea fizică a fenomenului electromagnetic care putea fi demonstrat empiric şi totodată definit matematic. În 1827, Ampere a publicat lucrarea sa de căpătâi Memoriu asupra teoriei matematice a fenomenelor electrodinamice, lucrare care a dat numele noii ştiinţe, electrodinamica, şi care a rămas cunoscută drept certificatul ei de naştere. Ca recunoaştere a contribuţiei aduse la crearea ştiinţei moderne a electricităţii, o convenţie internaţională semnată în 1881 a stabilit amperulca unitate de măsură standard a electricităţii, alături de coulomb, volt, ohmşi watt, denumiri date după contemporanii lui Ampere – Coulomb, Alessandro Volta din Italia, George Ohm din Germania şi James Watt din Scoţia.

Publicarea în 1827 a Memoriuluisinoptic al lui Ampere a dus la bun sfârşit o muncă pasionată de şapte ani în domeniul electrodinamicii. Textul marchează şi sfârşitul. Sănătatea îi era şubredă şi a murit în timpul unei inspecţii universitare, cu câteva zeci de ani înainte ca lucrarile sale să fie recunoscute ca piatra de temelie a ştiinţei moderne a electromagnetismului.

Enciclopedia Universală Britannica, vol. 1, Ed. Litera, Bucureşti, 2010

sursa:http://istoriiregasite.wordpress.com/2012/08/02/viata-si-opera-lui-andre-marie-ampere/