Autor 23474 vizualizări


Pe când continua s-o asigure pe Eveline Hanska de nezdruncinata sa credinţă şi de castitatea-i neprihănită, Honore de Balzac întreţinea de câtva timp relaţiile cele mai intime şi, la început, cele mai tainice, cu o altă femeie, foarte potrivită să-i măgulească amorul propriu prin frumuseţea, nobleţea şi situaţia ei mondenă.

La una din marile recepţii ale ambasadei Austriei la Paris, Balzac zări o tânără femeie în vârstă de vreo 30 de ani, căreia îi admiră pieliţa roz, părul blond cenuşiu, talia mlădioasă şi unduitoare, ochii de prinţesă orientală. Înfăţişarea ei provocatoare de bacantă lascivă atrase atenţia lui Balzac. Se informă asupra numelui ei şi află că această frumuseţe engleză, Frances Sarah Lovell (Funny), era soţia contelui Emilio Guidoboni-Visconti, coborâtor al uneia din cele mai ilustre familii milaneze.

Aproape imediat după căsătorie, Contessase dovedise incapabilă “să reziste unei surprize a simţurilor”. Nu numai că temperamentul ei înfocat avea nevoie de amanţi, dar şi conştiinţa ei se împăca de minune cu o asemenea purtare. Luase ca exemplu pe contesa d’Albany şi pe Teresa Guiccioli;avea cuvinte de laudă pentru fiecare dintre ele, preţuindu-le curajul legăturilor lor cu bărbaţi de geniu:Alfieri şi Byron.

Iar contele Guidoboni-Visconti se dovedi a fi un soţ chiar mai puţin sever decât contele Guiccioli. Bietul bărbat, tot pe-atât lipsit de răutate cât şi de caracter, nu se interesa decât de două lucruri:de muzică şi de meseria de farmacist. Era o făptură blândă, ştearsă, nehotărât din fire, niţeluş plicticos şi pisălog, câtuşi de puţin prost, cu un amestec de fineţe şi de naivitate stângace. Pe scurt, sortit să fie încornorat, s-o ştie şi s-o îngăduie.

Încurajat de aceste descrieri, Balzac ceru să-i fie prezentat. Contessaîl cunoştea din romanele sale şi era cât se poate de dornică să-l primească.

O iubea oare pe Contessa? Aprecia femeile senzuale, iar Funny, dezlănţuită, avea să-l satisfacă din plin;căuta femeile de neam mare, spre a-şi potoli orgoliul şi a-şi sprijini ambiţiile;în fine, dorea femei în stare să-i aducă material pentru opera sa.

Dar ea? E sigur că a prins să-l aprecieze pe marele om, că l-a sprijinit un timp îndelungat în cele mai grele împrejurări, că-i plăcea prin veselia, verva, anecdotele sale scabroase, prin inteligenţa-i aproape feminină, care făcea din el un complice tot pe-atât cât şi un amant.

Contessai s-a dăruit după o lungă aşteptare. Posesiunea nu ucise dragostea, ba dimpotrivă. Amator şi cunoscător de femei, Balzac era beat de fericire datorită splendidului exemplar de anglo-saxonă pe care avea prilejul să-l observe. Contessanu era nici bănuitoare, nici sâcâitoare ca Eveline Hanska. Când se dărui o făcu din toată inima, deschis. Nu se feri de gura lumii, având în vedere că se arăta cu Balzac laTheatre des Italiens, dar nu-l revendica doar pentru ea. Înţelegea că un artist are nevoie de libertate şi făcea haz de aventurile lui. Va rămâne o vreme îndelungată amanta lui Balzac şi se va dovedi generoasă şi bună cu el.

Andre Maurois, Prometeu sau Viaţa lui Balzac, Bucureşti, Editura Univers, 1972, pag. 355-363

sursa:http://istoriiregasite.wordpress.com/2013/06/06/amanta-lui-balzac/