Autor 32141 vizualizări


Născută la 12 februarie 1885, în Drobeta-Turnu Severin, Alice Steriadi era nepoată a lui Constantin Rădulescu Motru. Ea a obținut licența în filosofie sub îndrumarea lui Titu Maiorescu, iar în 1913 a devenit prima româncă doctor în filosofie la Sorbona, Paris. Revenită în țară, în 1915 s-a căsătorit cu avocatul Stello Voinescu căruia i-a dedicat amplul său jurnal. 

După ce a refuzat o catedră în SUA și o alta în Franța, începând cu anul 1922, Alice Voinescu a devenit profesor titular de estetică și istoria teatrului la Conservatorul de Artă Dramatică din București. Între 1932 și 1942 a realizat o serie de conferințe radiofonice pe subiecte culturale și feministe, militând pentru emanciparea și educarea femeilor. În 1940, a condamnat public uciderea lui Nicolae Iorga, notează Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului, pe pagina de Facebook a instituției

Alice Voinescu a fost pensionată din învățământul superior prin noua lege comunistă a învățământului din 1948, pentru ca între aprilie 1951 și noiembrie 1952 să fie reținută la Jilava, fără a fi judecată sau condamnată. Arestată pentru că asistase la conferințele clandestine pe care filosoful Petru Manoliu le ținea prietenilor săi, Alice Voinescu a declarat, în anchetă, „mărturisesc că n-am înțeles nimic, cu toată voința de a mă ține la curent”. 

După ce a fost reținută la Ghencea, Văcărești și Gherla, la expirarea internării administrative de 12 luni, în 1952, i-a fost fixat Domiciliu Obligatoriu la Costești, județul Iași, unde a îndurat o serie de abuzuri și tracasări din partea autorităților, cel mai mare dintre ele fiind suspendarea pensiei, constrânsă fiind să apeleze la ajutorul localnicilor sau al prietenilor din București. Paralel, Securitatea i-a interzis mersul la biserică (mai 1953), dar și permisiunea pentru un control oftalmologic (iulie 1953). Totuși, în ianuarie 1954 i-au fost ridicate restricțiile domiciliare, putând reveni la București.

Până la moartea sa din 4 iunie 1961, Alice Voinescu a trăit marginal, traducând sau corectând diverse manuscrise, bucurându-se de afecțiunea prietenilor vechi și noi, dar, mai ales, refugiindu-se în jurnalul său.

Sursa foto: Arhiva CNSAS