Autor 4557 vizualizări


Aniversarea de 60 de ani a Uniunii Europene nu are parte de atmosfera entuziastă pe care ar fi meritat-o. În fond, toate promisiunile asumate la Roma în 1957 au fost îndeplinite.

Europa nu a fost niciodată nici mai unită, nici mai prosperă, nici mai liberă decât este Uniunea Europeană de astăzi și nici nu a trăit vreodată o mai lungă perioadă de pace.

Dar la împlinirea a 60 de ani, Europa suferă primul și cel mai mare eșec al său, plecarea Marii Britanii.  

Cum să sărbătorești când unul dintre membri de părăsește? Cum să fii entuziast când încrederea publicului european în propriile instituții este din ce în ce mai scăzută? Cum să te bucuri când curente politice de extremă cer voturi tocmai pentru a-și scoate țările din Uniunea Europeană ? Cum să te feliciți pentru succesele UE, când Uniunea este demonizată pentru toate relele de pe pământ?

Puține sunt rațiunile pentru a fi optimist în aceste zile.

Dar, acum 60 de ani, când șase state au semnat înființarea Comunității Economice Europene, provocările erau mai mici? Apele erau mai liniștite? Temerile mai puține?

Europa, de la Marea Baltică la Marea Neagră era ruptă în două de Cortina de Fier. Lumea se așeza în coordonatele Războiului Rece. Se aștepta în orice moment invazia tancurilor sovietice și se vorbea de anihilarea nucleară. Țările europene încercau cu disperare să se refacă după cea mai devastatoare conflagrație pe care omenirea o cunoscuse, milioane de oameni dislocați de război încercau să-și găsească locul, iar alte milioane de refugiați se gândeau unde și cum își vor reconstrui viața.  

Și cu toate astea, câțiva vizionari au avut curajul și hotărârea de a porni pe un drum cu totul nou în viața bătrânului continent. Șansa lor a stat în contopirea intereselor a două generații. Generația antebelică trăise eșecul Europei vechi și era conștientă că în ADN-ul istoriei europene păcile sunt doar scurte pauze ale unor războaie care nu se termină niciodată. Iar generația postbelică avea energia și entuziasmul de a construi o altă lume. Așa s-a întâmplat ca proiectul generației Monnet să fie pus în operă de generația Beatles.

Astăzi, entuziasmul s-a topit. Europa este scindată nord-sud și est-vest. Migrația și terorismul sunt temerile europenilor. Iar politica ușilor deschise este o opțiune care nu mai dă bine pe agenda publică.

Și cu toate acestea, mirajul Europei nu s-a pierdut. Europa este atractivă, . Cei care nu sunt înăuntru, visează să fie. Iar cei care vor să plece constată că a renunța la avantajele UE poate avea costuri incalculabile. Prin natura sa, construcția europeană va fi întotdeauna supusă unor forțe contrare, dorința de separare și interesul comun.  

Acum, toată lumea se întreabă care va fi viitorul Europei în funcție de cele cinci scenarii puse pe masă de Jean-Claude Juncker. Câte viteze și câte cercuri concentrice? Dar întrebarea fundamentală, de care depinde soarta contenitului, este cu totul alta: „Ce este Europa?”

Câtă vreme răspunsul va fi, „Europa suntem noi”, Europa va avea șanse.

Foto sus: Tratatul de la Roma a fost semnat de Franţa, Germania de Vest, Olanda, Italia, Belgia şi Luxemburg la 25 martie 1957 (Foto: Wikipedia)