Serviciile secrete şi criza iugoslavă
În primii ani dupa razboi, concomitent cu eforturile sustinute pe plan intern pentru a crea un nou regim politic în Iugoslavia dupa modelul existent în Uniunea Sovietica, al carei prestigiu international crescuse ca urmare a victoriei obtinute în razboiul împotriva celui de-al treilea Reich, Iosip Broz Tito era preocupat si de reorganizarea hartii geopolitice în Balcani. Pe acest fond, la putin timp dupa terminarea razboiului, liderul iugoslav a început sa exercite presiuni asupra Albaniei cu intentia de a face din aceasta tara a saptea republica a Federatiei Iugoslave.
Proiectul "Federatia Balcanica"
Primele succese nu s-au lasat asteptate:în iulie si noiembrie 1946 au fost semnate o serie de acorduri vamale, monetare si de cooperare între cele doua tari, care aratau clar intentiile liderului de la Belgrad. Planul acestuia a început sa prinda un contur la începutul anului 1948, când Tito a vrut sa treaca sub comandament iugoslav armata albaneza si sa trimita trupe pe teritoriul Albaniei, sub motivatia de a o apara împotriva "fascistilor greci". Conducatorii de la Tirana, derutati si chiar speriati de cele ce puteau sa se întâmple, au înstiintat imediat Moscova. Pe de alta parte, proiectul lui Tito de a crea o Federatie Balcanica, în care sa fie inclusa si Bulgaria-desi la început a avut si sprijinul liderului comunist de la Sofia, Gheorghi Dimitrov-, se pare ca a stârnit în capitala Bulgariei si unele nemultumiri legate, în primul rând, de rolul secundar rezervat acestei tari în cadrul federatiei proiectate. Dar rolul esential în esuarea proiectului Federatiei Balcanice a revenit Moscovei. Interesele sovietice în Balcani si în sud-estul Europei în general puteau fi cel mai bine servite nu de o constructie statala mare, ci de existenta unor state mici care sa se subordoneze intereselor Marii Uniuni Sovietice, si atunci Moscova a spus un niet clar si hotarâtor proiectului Federatiei Balcanice.
RupturaToate aceste actiuni, care nu aveau drept scop decît acela de a modifica raporturile de forte dintre statele comuniste, l-au iritat la maximum pe Stalin, întarindu-i hotarârea de a lua masuri în consecinta împotriva Iugoslaviei si a lui Tito, cu atât mai mult cu cât acesta dadea semne evidente ca nu vrea sa se supuna orbeste ordinelor Moscovei.Ruptura între cele doua state a cunoscut o rapida evolutie:la jumatatea lunii martie 1948, Stalin a anuntat retragerea consilierilor militari si economici sovietici Apoi, trei luni mai târziu, prin intermediul Kominformului, reunit la Bucuresti (20-28 iunie), a condamnat politica promovata de liderul iugoslav, considerându-l "tradator al socialismului", "omul care intentiona sa destrame sistemul socialist". Citirea Raportului respectiv la reuniunea de la Bucuresti, de catre Gheorghiu-Dej, la solicitarea expresa a lui Stalin, în care erau cuprinse asemenea critici dure, a cauzat o înrautatire brusca a relatiilor dintre România si Iugoslavia. Desi se pare ca Gheorghiu-Dej si ceilalti participanti nu erau convinsi de veridicitatea celor cuprinse în Raport, acestia, din motive lesne de înteles, au aprobat în unanimitate documentul prezentat si au declansat o adevarata campanie împotriva lui Tito si a Iugoslaviei, jucându-si bine rolurile pe care Stalin le concepuse si reusise, prin tenacitatea-i caracteristica, sa le puna în scena.Tendintele expansioniste ale liderului iugoslav în zona Balcanilor aveau sa-l determine pe ambitiosul Stalin sa recurga si la masuri extreme:a dat ordin serviciilor secrete sovietice sa-l asasineze pe Tito. Planul de asasinare, conceput în trei variante (infectarea cu bacterii de holera;împuscarea în timpul unei receptii oferite de Ambasada Iugoslaviei de la Londra, cu ocazia unei vizite întreprinse de Iosip Broz Tito în Marea Britanie;folosirea unei arme speciale în timpul unei ceremonii la Belgrad), a ramas în vigoare pâna la moartea lui Stalin. Dupa aceasta data, când se produce împacarea cu Tito, Gheorghiu-Dej este nevoit sa-si ceara scuze fata de acesta, aratând ca fusese fortat sa prezinte acel raport, neavând în împrejurarea respectiva posibilitatea si nici puterea de a se eschiva. Sunt însa si unele informatii potrivit carora Dej l-ar fi prevenit pe Tito, printr-un curier special, sa nu vina în România, întrucât banuia ca Stalin ordonase lichidarea sa. Acest plan de asasinare a lui Tito a fost facut public abia în anul 2000, în cadrul unei reuniuni a fostilor sefi ai serviciilor de informatii ce a avut loc la Sofia.
Misiunile serviciilor secrete în perioada crizei Fiind convinse de producerea unei schimbari radicale în situatia operativa, datorita tensiunii crescânde a relatiilor româno-iugoslave, serviciile de informatii ale României s-au organizat rapid pentru a face fata ofensivei anticipate a serviciilor speciale din tara vecina. Activitatile specifice derulate pe aceasta linie au fost conduse de catre un colectiv din cadrul Sectiei Externe a aparatului Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român, în fruntea caruia se afla Gizella Vass. Acest colectiv tinea legatura permanenta cu centrul coordonator de la Moscova, unde se afla si Pera Popidova, un fost colaborator apropiat al lui Tito în timpul celui de-al doilea razboi mondial, dar care trecuse în tabara opusa, conducând-în conformitate cu indicatiile Kremlinului-"lupta emigratiei iugoslave antititoiste".În România, emigrantii iugoslavi antitoisti erau concentrati în mai multe centre, a caror conducere era asigurata de Ata Opoevici, care se subordona lui Popidova si coopera activ cu grupul condus de Gizella Vass. Membrii organizatiei conduse de Opoevici desfasurau o intensa propaganda împotriva lui Tito si a titoismului, prin intermediul ziarului ce-l editau în tara noastra, prin difuzarea de manifeste, precum si prin utilizarea unui post de radio de care dispuneau în acest scop. Organizatia respectiva avea ca obiective prioritare:protejarea emigratiei iugoslave de penetrarile SDB (Serviciul de Securitate a Statului din Iugoslavia) si infiltrarea în Iugoslavia a unor agenti valorosi sau emisari comunisti, a caror misiune o constituia obtinerea de informatii, difuzarea de materiale de propaganda si organizarea de nuclee ostile politicii lui Tito în organizatiile de partid, în structurile armatei si ale securitatii din Iugoslavia. Actiunile de diversiune ale organizatiei lui Opoevici au fost sprijinite în mod constant de catre serviciile speciale românesti, care desfasurau si actiuni autonome (în afara celor de sprijinire a emigratiei iugoslave antititoiste), dispunând si ele de agenturi proprii cu rol contrainformativ pentru a preveni infiltrarile din partea SDB, dar si cu scop ofensiv, de penetrare a unor locuri si medii din spatiul iugoslav.
Ofensiva serviciului de informatii iugoslav...În acelasi timp, SDB-ul, pe lânga interesul manifestat fata de emigratia iugoslava din România, avea ca obiectiv prioritar contracararea si demascarea complotului pus la cale de catre Kremlin, încercând în acelasi timp sa atraga atentia românilor asupra faptului ca s-au lasat antrenati într-un joc strain intereselor tarii lor si ca sunt victimele aceluiasi scenariu sovietic.Actiunile derulate de catre serviciile de spionaj iugoslave în, si cu privire la România vizau atât implantarea de agenti în zonele de interes, cât si interogarea si recrutarea de agenti din rândul emigrantilor români aflati în lagarele de la Kovacito si Zrenianin sau în închisorile iugoslave. Prin aceste demersuri se urmarea identificarea eventualilor agenti trimisi sub acoperire de Securitatea româna si obtinerea de informatii relevante din partea refugiatilor, îndeosebi din rândul celor care au activat în administratie, în armata ori în partide politice. Astfel, în aprilie 1949, Mihai Raut, fost ministru din partea PNT, a fost interogat de organele iugoslave cu privire la situatia politica din România. Asemanator s-a procedat si cu Alexandru Bunescu, fost director la Monitorul Oficial si secretar adjunct al PNT, care a fost obligat sa prezinte un raport despre activitatea partidului, iar ministrul Petala a expus în detaliu activitatea ministrului afacerilor externe.Actiunile de spionaj ale SDB au fost rodnice, având în vedere ca în perioada noiembrie 1948-martie 1951 aceasta structura a reusit sa infiltreze pe teritoriul romînesc circa 40 de agenti, cei mai multi dintre ei având sarcina de a culege informatii din zona de frontiera, de a difuza materiale de propaganda cu continut diversionist sau revizionist ori de a-i sprijini pe cei care doreau sa paraseasca România, iar altii urmau sa-si desfasoare activitatea informativa pe o durata mai lunga si sub identitati false. Majoritatea agentilor aveau rude si cunostinte în România, pe care urmau sa le foloseasca drept puncte de sprijin în rezolvarea sarcinilor specifice ce le aveau de îndeplinit pe timpul prezentei în tara noastra. Baza recrutarii acestora o constituia fie convingerea, fie santajul moral sau specularea unor vicii, interesul material etc., în functie de particularitatile fiecarui caz în parte.Instruirea si dirijarea lor se efectua în casele conspirative ale SDB din Vârset, Zrenianin si Biserica Alba. La terminarea stagiilor de pregatire, agentii jurau credinta fata de institutia care i-a creat, fiind constienti ca viata si libertatea familiilor ramase în Iugoslavia depindeau de conduita acestora pe timpul misiunilor în exterior.
... si reactia contraspionajului românescDe remarcat este faptul ca începutul acestei ofensive a spionajului iugoslav nu a surprins cu aproape nimic contraspionajul românesc, acesta aflându-se deja pe pozitii de aparare, amplasate în punctele-cheie ale principalelor actiuni informative initiate de adversarul sau de la Belgrad.Organele de informatii ale României au initiat si derulat în aceasta perioada o serie de masuri preventive, reusind sa identifice din timp si sa dejoace intentiile serviciilor secrete iugoslave si, mai ales, actiunile informative organizate la Vârset, Biserica Alba si Belgrad. În acelasi timp, acestea au aplicat si unele masuri represive, ce erau reglementate prin lege, asupra tuturor agentilor si legaturilor lor ce actionau contra intereselor românesti.În confruntarea cu serviciile de informatii iugoslave, contraspionajul românesc a înregistrat o serie de succese, dar si unele neîmpliniri si chiar înfrângeri. Unul dintre succesele înregistrate îl constituie caderea lui Alexandru Gavrilovici, presedinte al comunitatii iugoslave din România în perioada 1916-1949. Despre acesta s-a stabilit ca, înca din anul 1922, a fost curtat de catre diplomatii iugoslavi aflati la post în tara noastra care, exploatându-i sentimentele nationaliste, l-au angrenat, treptat, în culegerea de date si informatii din domeniul militar, cu accent pe cunoasterea unor aspecte legate de pozitia geografica si profilul unor unitati, miscarile de trupe, dotarea tehnica si efectivele acestora, starea de spirit în rândul ostasilor etc. De-a lungul timpului, cel în cauza a mai fost preocupat si pentru cunoasterea situatiei economico-financiare a României, prin exploatarea informativa a unor legaturi pe care si le crease în cadrul Ministerului de Finante, de situatia lui Lucretiu Patrascanu, de rolul jucat de Iosif Chisinevschi în conducerea politica de la Bucuresti, precum si cu privire la volumul exploatarilor din regiunile petrolifere. Pentru faptele savârsite, Alexandru Gavrilovici a fost acuzat si judecat de catre Tribunalul Militar Bucuresti si condamnat în anul 1950 la 15 ani temnita grea si 10 ani degradare civica. Descoperirea, rând pe rând, a cazurilor de spionaj iugoslav pe teritoriul României a determinat centrala SDB sa-si reconsidere activitatea si sa-si adapteze tactica si strategia în functie de evolutia situatiei operative în spatiul românesc. De asemenea, a luat masuri de expulzare sau de repatriere "la cerere" a mai multor grupuri de emigranti români aflati în lagarele si închisorile iugoslave. În acelasi timp, a sprijinit trecerea în România a multor persoane ce pozau drept "refugiati politici" iugoslavi. Multi dintre acestia, printre care si agentul Dimitrie Petrov, s-au infiltrat în aparatul administratiei de stat sau în alte obiective de interes national, cu ajutorul carora SDB a reusit sa acceada la informatii din domeniile politic, economic si militar, cauzând prin aceasta prejudicii importante tarii noastre. De altfel, cazul Petrov, pe lânga evidentierea deficientelor existente în dispozitivele contraspionajului românesc, a avut ca urmare si înrautatirea relatiilor cu Uniunea Sovietica, care a reactionat dur, atentionând factorii responsabili de la Bucuresti, de faptul ca s-ar fi dovedit incapabili de a asigura securitatea trupelor Armatei Rosii stationate pe teritoriul României si fata de care retelele de spionaj iugoslave manifestau un interes deosebit.Succesele mai importante înregistrate în aceasta perioada de spionajul iugoslav pe teritoriul tarii noastre s-au datorat, în principal, atât ofiterilor SDB care au actionat sub acoperire diplomatica, cât si cooperarii cu structuri similare informative americane si britanice.De remarcat este faptul ca, dupa anul 1955, odata cu detensionarea relatiilor dintre România si Iugoslavia, organele de informatii si contrainformatii din ambele tari au fost orientate spre alte obiective, iar prin doua decrete ale Consiliului de Stat, din 16 iunie si 6 iulie 1956, 70 de condamnati în procesul "titoistilor"au fost gratiati de restul pedepselor pe care le mai aveau de executat.
