Autor 3671 vizualizări


Nu știm cu ce viteză o fi mânat Lady Norman Autopedul din dotare pe străzile londoneze, dar în România, în apropiere de București, la Mănăstirea Pasărea, o altă doamnă se făcea remarcată prin iuțeala pasului: Sabina Cantacuzino, fostă Brătianu, sora lui Ion I.C. (Ionel) Brătianu, fiica lui Ion C. Brătianu și a Piei Brătianu.  Nepoții ei îi spuneau Mătușa Bi, iar cunoscuții săi erau martori că agerimea pasului era completată și de cea a vorbei: „prinde o viteză de o sută de kilometri pe oră când vorbește”. 

Și mai remarcabil este faptul că toate acestea s-au menținut odată cu trecerea timpului, astfel încât, și când avea vreo optzeci de ani, Mătușa Bi ținea pasul cu istoria fără prea multe probleme. Avea și metode, ce-i drept: în fiecare dimineață își făcea gimnastica suedeză și nu renunța la plimbarea ei zilnică, indiferent de vreme sau de vremuri. Nu întâmplător am menționat vremurile, pentru că Mătușa Bi a avut de trăit unele destul de neliniștite, ca atunci când, în timpul Primului Război Mondial, a fost închisă de armata germană ocupantă la Mănăstirea Pasărea, în împrejurimile Bucureștilor, alături de cumnata sa Lia și de fiul acesteia, un copil mai mic de doi ani. 

Cu toate impedimentele aferente, sora lui Ionel Brătianu nu a renunțat la mișcarea sa zilnică, doar că situația nu era chiar atât de simplă. Germanii au dat ordin să fie însoțită mereu de un soldat al armatei de ocupație în plimbările ei zilnice, pentru a se asigura ca nu cumva femeia să încerce să evadeze. Soluția, însă, nu s-a dovedit a fi una prea bună. Pe de o parte, Sabina Cantacuzino se mișca cu mare iuțime, iar pe de altă parte, soldații din garnizoana de la Pasărea desemnați pe rând să o însoțească nu erau în cea mai bună formă, dimpotrivă, erau militari în convalescență. Era o nepotrivire majoră de ritm la mijloc, ceea ce l-a determinat pe unul dintre soldați să facă un raport către superiorii săi în care a solicitat o bicicletă pentru a-i fi mai simplu să țină pasul cu Mătușa Bi. Cererea a fost aprobată și soldatul a primit bicicleta care, teoretic, urma să îi ușureze misiunea de paznic. Teoretic, căci practic, istoria a stat puțin altfel.  

Cu o minte cel puțin la fel de ageră ca vorba și pasul, Sabina Cantacuzino s-a gândit să schimbe traseul plimbărilor sale și astfel a înlocuit aleile și drumurile drepte cu potecile din pădure, pline de crengi și de mărăcini. Nu sună a traseu bun pentru bicicletă și nici nu este, așa că soldatul a renunțat la bicicletă și nu a avut de ales decât să se chinuie să țină pasul cu doamna. 

Sabina Cantacuzino-Brătianu: „Începusem să mă adaptez la noua mea viață [de la Mănăstirea Pasărea – n.r.]; mă sculam la ora 6, luam ceaiul la 7; o plimbare de 1 și ½ h prin pădure era timpul cel mai plăcut din toată ziua. După viorele au apărut micșunelele, pe urmă brebeneii. Într-o zi pădurea era albastră, apoi albă, roză, încolțeau mugurii și puneau un văl verde pe stufișuri, făceau un contrast ciudat cu zăpada ce mai rămăsese pe unele locuri, ultima urmă a acelei ierni năprasnice”. Nicolae Pillat, nepot al Sabinei Cantacuzino-Brătianu: „Mătușa Bi e extraordinară prin tinerețea fizică și prin caracterul ei. Anul acesta (1943) o să împlinească optzeci de ani. Nu s-a schimbat deloc. Mereu am știut-o cu părul alb, cu buclele prinse cu o panglicuță de catifea neagră, sprintenă și plină de viață, activă și dinamică, vorbind mult și foarte repede”. 

Acest text este un fragment din articolul „Femei prin istorie” apărut în numărul 230 al revistei Historia, disponibil la toate punctele de distribuție a presei (rețeaua Inmedio, chioșcuri de ziare, benzinării) în perioada 15 martie - 15 aprilie 2021, dar și în format digital pe platforma paydemic.com 

 Cumpără Acum


 Cumpără Acum