Românii care au construit America: Emigranții de ieri și de azi

Autor 5527 vizualizări


Povestea românilor emigraţi în America la sfârşitul secolului XIX-începutul secolului XX reprezintă un episod prea puţin cunoscut al istoriei noastre. De aici se naşte şi efortul de a scoate la lumină, prin acest număr al „Historia Special”, frânturi din istoriile personale ale emigranţilor de acum o sută de ani. Cum însă o ediţie de revistă nu poate epuiza subiectul, cei interesaţi de această temă particulară (dar cât de relevantă dacă ţinem cont de valurile de emigranţi din ultimii 20 de ani) pot identifica informaţii utile şi în cele câteva cărţi apărute până astăzi. Vă prezentăm cu acest prilej una dintre ele, publicată în 2008 sub semnătura doamnei Sanda Golopenţia, ea însăşi reprezentantă a exilului românesc în Statele Unite din anii ’80.

Scris cu talentul omului de litere, dar în acelaşi timp cu simţul critic al unei persoane crescute în sânul ştiinţei sociologice, volumul Emigranţii Carter tratează pe larg problemele exilului şi ale emigraţiei, abordând, între altele, şi subiectul românilor din America. Lucrarea este alcătuită din 30 de eseuri şi articole cu şi despre emigranţi (români şi nu numai) şi despre cultura românească din afara graniţelor; eseurile au fost publicate fie în presa americană, fie în cea românească de după 1990. Dintre acestea, două sunt legate în mod direct de subiectul nostru; este vorba de cele intitulate „Începuturile imigraţiei româneşti în Statele Unite: Christina Galitzi” şi „Merem la America”.

Cele două materiale, ca povestirile în ramă ale lui Sadoveanu, aduc şi ele în faţa cititorului două volume relevante pentru tema noastră, volume uitate sau prea puţin promovate în România. Primul tratează o lucrare a Christinei Galitzi, sociolog român din perioada interbelică, care a studiat în anii 1927-1928 comunitatea românească din Statele Unite. Rezultatul cercetărilor, studiul A Study of Assimilation Among the Roumanians of the United States, a fost publicat în 1929 şi reprezintă prima lucrare pe tema imigraţiei româneşti din America.

Cel de-al doilea material prezintă o carte mai recentă, apărută în anii ’90: este vorba de Merem la America, de Anca Hartular, care tratează tot primul val de emigranţi în SUA. Prezentând în detaliu cele două lucrări, Sanda Golopenţia readuce în discuţie tema emigraţiei româneşti; la rândul nostru, prezentăm acest volum – şi eseurile ce-l alcătuiesc – pentru a ne asigura că un subiect valoros atât pentru istoria naţională (emigraţia), cât şi pentru cultura românească de azi (soarta ei şi rolul de promotor cultural al emigraţiei) nu rămâne uitat.

Despre exil şi emigraţie

Să o luăm pe rând, de la general la particular. O parte a eseurilor tratează în manieră generală problema exilului şi a emigraţiei, subliniind diferenţa dintre cele două: emigraţie voluntară, exil forţat de circumstanţe; emigraţie care caută asimilarea, exil care păstrează misiunea „de a nu uita, de a nu te adapta prea de tot”. Volumul include şi un interviu cu autoarea, în care aceasta vorbeşte despre propria experienţă a exilului, despre provocările identitare ale plecării, condiţia exilatului şi sfâşierile interioare cauzate de ruperea de cultura proprie şi confruntarea cu cea de adopţie. Îl mai întâlnim pe Cioran cel din exil („Cioran sau despre înseninare”) sau – subiect mai puţin cunoscut – pe românii din jurul lui Marcel Proust, prieteni apropiaţi ai marelui scriitor francez („Românii lui Proust”).

O parte dintre eseuri sunt dedicate problematicii culturii româneşti; vom citi, astfel, despre cărţile scrise de românii din exil, precum Cornelia Comorovski (Exil şi autoliteratură) sau Monica Brătulescu (Poveşti ale înţelegerii); despre identitatea culturală românească şi destinul culturii româneşti în prezent sau despre învăţământul universitar din România. În fine, cele două eseuri care ne interesează cu precădere vorbesc nu despre exil, ci despre emigraţie. Mai precis, despre emigraţia românilor (majoritar transilvăneni) în Statele Unite, la începutul secolului XX.

„Merem la America”

Cartea Christinei Galitzi, A study of Assimilation Among the Roumanians of the United States, este tratată pe larg în acest număr al revistei „Historia Special” chiar de către Sanda Golopenţia, aşa că ne vom opri în cele ce urmează mai cu seamă asupra eseului intitulat „Merem la America”. Volumul care a devenit subiectul acestui eseu cuprinde peste 100 de fragmente de convorbiri cu români care au decis, la un moment al existenţei lor, să plece în America; şi să rămână, devenind româno-americani.

Provenind din mai multe valuri de emigranţi, începând cu generaţia de la 1880-1890 şi terminând cu cea din 1940-1950, românii pe care Anca Hartular i-a intervievat povestesc – într-o română-engleză savuroasă – despre plecarea în America, despre adaptarea la noua cultură şi împăcarea obiceiurilor diferite, despre revenirea periodică în ţară sau despre închegarea comunităţii româneşti de peste Ocean.

Cei mai mulţi dintre intervievaţi sunt parte a emigraţiei ardeleneşti din anii 1890-1930; grupul e format atât din femei, cât şi din bărbaţi, iar experienţele lor sunt diferite: bărbaţii pleacă de cele mai multe ori singuri şi cu gândul de a se întoarce în ţară odată ce au strâns o anumită sumă de bani (sau pentru a-şi găsi o soţie), în timp ce femeile pleacă aproape întotdeauna împreună cu soţul.

Odată ajunşi în America, confruntarea cu noua lume se manifestă în diferite feluri: de la confuzia produsă de adresele tip „post-afis bacs” (P.O. Box), pe care sibianul J.N., sosit la Detroit în 1913, nu le înţelege, la urmărirea ritualului nunţii în stil american, unde bătrâna provenită din România descoperă cu surprindere că şi aici (în SUA) există obiceiul furtului miresei. În alte părţi, datorită numărului mare de emigranţi români, s-au putut forma comunităţi strânse şi, cel puţin la prima generaţie, prin căsătoriile în interiorul comunităţii româneşti, limba şi tradiţiile de acasă se păstrează mai bine.

Povestea acestor oameni este una a asimilării, astfel că adaptarea lingvistică la noua cultură – chiar dacă pentru unii se face cu greutate – reprezintă poate cel mai clar semn al separaţiei. Cu timpul, deşi în unele familii se vorbeşte în continuare româneşte, limba engleză pătrunde în limbajul emigranţilor, iar rezultatul, privit cu ochii celor rămaşi acasă, e aproape nostim: a merge la magazin devine „a uacăni la ştor” (de la walk to [the] store); a conduce devine „a drăivui” (de la drive), iar la a economisi se spune „a seifui” (de la save).

E un melanj savuros de română din Ardeal şi engleză – un melanj mai greu de înţeles până sesizezi logica transformărilor lingvistice – care conferă eseului şi cărţii Merem la America un farmec aparte. La final, un gând: e păcat că astfel de volume nu s-au bucurat de mai multă atenţie pe piaţa de carte din România; fie şi numai pentru că, studiindu- le pe îndelete, am înţelege că emigranţii de ieri nu sunt cu mult diferiţi de cei de azi...

Sanda Golopenţia, Emigranţii Carter, Editura Paideia Bucureşti, 2008 

""