„România revoluţionară” C.D. Rosenthal
Dacă nu ar fi împărţit ideile revoluţionare şi nu ar fi avut acel desti de martir, Constantin Daniel Rosenthal ar fi putut trece prea bine drept un pictor imigrant, ca toţi ceilalţi furnizori de portrete din Principate. Născut la Budapesta, într-o familie de evrei înstăriţi, şi repudiat de rude din cauza idelor sale radicale, el ajunge la Buureşti după ce studiază cinci ani la Academia din Viena. Rosenthal va adera cu trup şi suflet la cauza patrioţilor români, devenind în scurt timp unul dintre militanţii de frunte ai mişcării conduse de Nicolae Bălcescu. Reprezintă o înaltă pildă de curaj şi abnegaţie, mergând până la a-şi jertfi viaţa pentru caua revoluţiei, la fel ca alţi doi artişti, Negulici şi Iscovescu.
Faptul că artistul a petrecut câteva luni în Anglia n-a rămas fără urmări. De la portretiştii englezi a învăţat noi scheme compoziţionale şi noi puneri în cadru. Pictează într-o manieră clasică realistă, cu accentele contrastului clar-obscur.
Rămâne în memoria noastră ca unul dintre primii artişti români, în perioada când la noi se iveau zorii unei şcoli de pictură, şi ca un brav luptător pentru cauza naţională. Opera lui Rosenthal îmbină mai multe tendinţe ale vremii. Regăsim reprezentarea alegorică şi apoteotică specifică romantismului, dar şi eleganţa tuşei clasice de formaţie academistă. Lucrează în general în stil pictural, acordând o importanţă deosebită cromaticii şi detaliilor. A lucrat preponderent compoziții de dimensiuni mari în ulei pe pânză.
Lucrările având ca temă revoluţia română de la 1848 au fost cele care l-au consacrat pe Rosenthal.
Cel mai semnificativ moment din creaţia lui a fost tabloul alegoric “România revoluţionară”. Biograful pictorului a văzut pe bună dreptate în această pânză “un simbol permanent al avântului revoluţioanar şi al patriotismului. Elementului central al operei este chiar portretul ţărăncii. Poziţia capului şi felul în care priveşte vrea să simbolizeze dorinţele statului de putere, libertate, şi aspiraţii înalte. Am putea adăuga că tabloul constituie o întruchipare a crezului exprimat de artist.”
„O vreme am pictat tablouri sentimentale şi am crezut că acesta este vocaţia mea. Mai târziu am văzut că revoluţia m-a zdruncinat, că revoluţia a intrat în sufletul meu, am simţit si simt încă înclinarea pentru tablouri caracteristice. Nu pot să creez decât figure de femei, mame care să corijeze corupţia, figure eroice, nobile şi blânde în acelaşi timp.”
Sursele iconografice sunt uşor de identificat, deoarece se ştie că muza lui Rosenthal a fost Maria Rosetti, soţia prietenului său, C.A. Rosetti. Datorită spiritului ei înflăcărat şi al patriotismului, Rosenthal a ales-o de multe ori să îi pozeze, purtându-I în acelaşi timp un profund respect. Tabloul a fost realizat la Paris, în 1850, şi evocă luptele de pe Dealul Spirii, din data de 13 septembrie 1848.
În ceea ce privește părerile specialiştilor, Vasile Florea scrie într-una din cărţile sale:„simbolul ţărăncii care salveaza steagul revoluţiei e proiectat pe un fundal în care se desfăşoară un episod real:acela al luptei cu oştile turceşti în Dealul Spirii”. Prin această menţiune, dl. Florea susţine că acesta este elementul care aduce autenticitatea operei.
Personal, aceasta este una dintre picturile mele preferate. O reprezentare a României în acele timpuri nici nu se putea:simplitatea chipului Mariei, specific oamenilor de la ţară, ia ce reprezintă tradiţia românească în cel mai pur stadiu al ei, salba de la gât, arătând totuşi bogaţia ţării, toate aceste caracteristici ale tabloului fiind realizate pe fondul revoluţiei. Felul în care Maria tine steagul României îmi aminteşte de tabloul lui Delacriox, “Libertatea conducând poporul”:acea mândrie şi totodată apărare a steagului chiar cu propria viaţă.
