Renaşterea „dreptului” românesc sub Nicolae Titulescu
„Eu d-lor voi încerca să vă chem la datorie numai prin atracţiune.Daca numai prin atracţiune voi reuşi să vă fac să umpleţi sălile acestei facultaţi, voi fi cu atât mai multumit, dacă nu, voi face cursul numai cu cei care vor veni aci din propriul impuls al cunostiinţei lor, rezervandu-mi judecata asupra celorlalţi.”
Cu o vastă pregatire în domeniul diplomatic, juridic și profesoral, Nicolae Titulescu a reuşit într-o perioadă scurtă de timp să reorganizeze într-un mod productiv ceea ce însemna Facultatea de Drept. Din propria experienţă, a înțeles care erau motivele pentru care stagnarea acaparase şi sistemul universitar, dar și de ce tinerii studenţi și absolvenţi ai facultaţii întâmpinau mari probleme în domeniul ce se presupunea că putea cultiva instinctul dreptăţii.
După încheierea studiilor superioare la Facultatea de Drept din Paris, unde a aprofundat înțelegerea ştiințelor juridice, Titulescu a conştientizat că factorul decisiv în alegerea profesiei trebuie să fie satisfacţia propriei vocaţii, astfel că s-a dedicat trup și suflet baroului și învăţământului. O astfel de declaraţie putea fi trecută cu vederea, însă după ce a devenit profesor suplinitor la Universitatea din Iaşi, la doar 22 de ani, crezul său nu a mai putut fi contestat. După cinci ani de predare în Iaşi, Titulescu devine profesor la Facultatea de Drept din Bucureşti.
Reforma învățământului de drept
Încercarile lui Titulescu de a implementa noi idei pentru reforma activității didactice, ce era în mare măsura încă dominată de un spirit tradiționalist, vizau înainte de toate scopul și conţinutul educației juridice a studenţilor. Se optează, prin urmare, pentru renunţarea la considerarea textului de lege ca obiect exclusiv al acestui studiu, acordându-se o mai mare importanță laturii sociale și economice a ştiinţelor juridice. În principiu, Nicolae Titulescu dorea prin restructurarea învățământului juridic să îi facă pe studenţi să înțeleagă şi să îi determine a pune legislaţia în slujba nevoilor societaţii.
Următorul pas în cadrul procesului de reformare a constat în aprofundarea ştiinţelor juridice care să permită specialiștilor înţelegerea adevărului incontestabil și că dreptul evoluează paralel cu nevoile sociale. Baza nouă a învăţămantului juridic modern îşi avea explicaţia în democratismul ideilor sale și în dorinţa lui de a vedea învățământul romanesc ajuns la nivelul celui din alte ţări capitaliste. Însă această restructurare a sistemului de drept a fost posibilă nu doar prin mobilizarea celor mai competenţi specialişti din ţară, ci şi prin luarea în considerare a opiniilor unor specialişti francezi, nedorindu-se în acelaşi timp realizarea unei copii fidele a sistemului universitar de drept parizian.
Schimbările majore aduse de Titulscu au vizat și chestiunile referitoare la principiile selectării studenţilor si profesorilor, a metodelor de predare, precum şi a conţinutului programei. Schimbarile cele mai utile și mai urgente ce trebuiau aduse programului în vigoare au constat în intoducerea unor discipline, în reducerea proporţiei altora şi în însăşi reorganizarea conţinutului materiei predate. Două noutăţi aduse de Titulescu au ţintit şi legislaţia comparată, dar şi istoria dreptului roman. Însa schimbările programei şi introducerea unor discipline noi nu garantau o mai bună înțelegere şi specializare a studenţilor. O altă mare problemă ce îngreuna sistemul universitar juridic şi care a fost observată de Titulescu a fost că însuşirea materiilor cu aplicaţie practică era insuficientă pentru ca studenţii să capete o viziune largă asupra domeniului. De aceea, el a propus ca „programul de învațămâmt să fie întregit prin adăugarea unui curs de sociologie sau de filosofia dreptului.”
Dreptul, doar pentru cei mai buni
Ochiul critic al lui Nicolae Titulescu s-a îndreptat și spre o alta problemă la fel de importantă, aceea a selecţionarii şi verificării studenţilor. El considera că înscrierea la admitere era doar pentru cei cu cea mai bună pregatire, că numărul locurilor trebuia limitat, că verificarea drastică a frecventării cursurilor era esențială si că orice examen presupune și o taxă de plată pentru susţinere, prin urmare studiul dreptului înceta să mai fie gratuit. Deşi noile reforme erau de necontestat, Titulescu accepta necesitatea dispensei. El considera că dintre studentii înscrişi, cei bogaţi trebuiau să platească taxele de examen, iar cei săraci şi capabili să fie dispensaţi de orice plată a taxelor. Motivul era unul cât se poate de simplu si drept:recrutarea cât mai multor persoane cu capacităţi ridicate şi cu potenţial incontestabil, indiferent de clasa socială. Cu acest prilej, el desfiinţează concepţia care domina pâna atunci domeniul juridic, şi anume că dreptul este rezervat doar celor bogaţi.
La polul opus, nici partea profesorală nu a fost uitată. Titulescu a preconizat nivelul înalt de pregătire profesorală dublat de o certă înclinaţie spre activitatea ştinţiifică şi didactică. Celor mai înalte exigenţe profesionale corespundea, potrivit opiniilor lui, numai acel profesor care ştia să adapteze principiile disciplinei pe care o stăpânea și pe care o preda la un nivel ce putea fi înțeles de auditoriu. În paralel cu acest principiu, el nu cerea niciodată studenţilor mai puţin decât ce aceştia puteau să dea, pentru că astfel el devenea responsabil de insuficienţa pregătirii de care dadeau dovadă studenţii.
Nicolae Titulescu şi-a conceput cursul de drept civil astfel încât să poată transmite auditoriului o sumă de cunoştinţe pentru însuşirea profesiei, dorind să aprindă în ei pasiunea de a căuta fără oprire și de a explora cele mai ascunse laturi ale domeniului de specializare.
Aceste restrucruturări au fost încununate de una dintre ideile importante, dar de suflet ale lui Titulescu, un principiu moral şi esenţial în formarea studenţilor:relaţia dintre profesor si student. El vedea în lipsa unui contact permanent între studenţi și corpul profesoral principala cauză a nivelului scăzut de performanţă în munca de instruire şi educare a tineretului universitar. Acestă concluzie a fost dedusă din propia sa experienţă din timpul studiilor la Paris, studii in timpul cărora singurul moment în care el a intrat în contact cu profesorul a fost examenul.
Suma acestor reforme a pus într-o lumina nouă nu doar Facultatea de Drept, ci întreg sistemul universitar de secol XX. Dorinţa lui Nicolae Titulescu de a construi un altfel de sistem a însemnat o iniţiativă ce a vizat punerea în balanţă a cunoştinţelor, dar şi a calităţilor morale, omul fiind obligat să părăsească obscuritatea în care societatea l-a aruncat şi să deschidă ochii larg la ceea ce îi înconjura.
