Autor 3507 vizualizări


Adam Burakowski este un istoric polonez care a scris Dictatura lui Nicolae Ceaușescu (1965-1989) tradusă de Vasile Moga (Geniusz Karpat. Dyktatura Nicolae Ceaușescu 1965-1989). Acest autor străin oferă o perspectivă obiectivă, și publică documente de arhivă care nu au găsite de istoricii români, aici discutăm despre documente diplomatice poloneze, confidențiale sau secrete, note verbale sau telegrame trimise la Varșovia de diplomații polonezi aflați în misiune la București. În carte găsim fragmente scrise de istorici români: Adrian Cioroianu, Mihai Retegan, Silviu Brucan, Doina Jelea, Vladimir Tismăneanu, Pavel Câmpeanu, Mioara Anton, Ioan Chiper, Bogdan Murgescu, Constantin Sava, Lavinia Betea și mulți alții.

În opinia autorului, Orientul i-a accentuat ideile dictatorului român și i-a oferit o perspectivă cu totul nouă. După ce apar primele divergențe în politica externă dintre români și sovietici, România își îmbunătățește relațiile cu mai multe state din Orient.

Prima țară despre care o să vorbim este China, care aprecia valoarea elementelor antisovietice din partea românilor, iar începând cu 1964, Maurer a efectuat două vizite la nivel înalt cu scopul de a promova activitatea diplomatică și de a continua politica de echilibru dintre cele două centre principale ale comunismului.

După evenimentele din Cehoslovacia, țările care au semnat Tratatul de la Varșovia s-au întrunit pe 17 martie 1969 la Budapesta. A existat o întârziere masivă al cărei motiv se bănuiește a fi încercarea Kremlinului de a-i înrăutății părerea lui Ceaușescu despre noii conducători chinezi datorită confruntărilor petrecute la granița dintre URSS și Republica Populară Chineză.

La începutul anului 1971, au avut loc un rând de medieri între Statele Unite ale Americii și China. Dată fiind relația bună dintre România și S.U.A., țara noastră și China au avut oportunitatea de a dezvolta relațiile de prietenie dintre cele două țări și de a soluționa problemele culturale, economice, sociale, militare și de politică externă.

Pe 22 martie, s-au definitivat la Beijing documentele privind atât asistența tehnică, cât și schimbul de instalații corecte dintre țara noastră și China, care ne oferise deja un credit pe termen lung, lipsit de dobândă.

Vizita lui Nicolae Ceaușescu în Orientul Îndepărtat în 1971

Evenimentul cel mai relevant care a reprezentat această apropiere a fost vizita președintelui Nicolae Ceaușescu în Republica Populară China, Republica Democrată Coreeană, Republica Socialistă Vietnam, respectiv Republica Populară Mongolia.

Vizita are o importanță semnificativă deoarece a influențat istoria României timp de peste 50 de ani. Planul urmărește identificarea fenomenului de îndoctrinare și schimbare a societății. În plan politic și economic, vizita poate fi abordată ca o etapă a relațiilor internaționale dintre China și România.

Președintele Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu activiștii chinezi (foto sus) ,,Mao Zedong1, liderul Partidului Comunist Chinez, Zhou Enlai, vicepreședintele Partidului Comunist Chinez și mareșalul Lin Piao”, tema de dezbatere a constituit-o situația internă și revoluția culturală din China.

Acești trei politicieni au refuzat în mod curios, proiectul românesc de înființare a unei comisii comune, însă au fost deschiși către convorbiri despre industrie, economie, despre începerea relațiilor cu Statele Unite și despre câștigurile Chinei comparate cu cele ale Uniunii Sovietice. Relațiile externe cu Orientul se dezvoltau în condiții favorabile pentru România:

,,Dovadă că lucrurile evoluau în bine a fost creditul fără dobândă acordat românilor de chinezi 60 de milioane de dolari, din care jumătate în mărfuri”2.

Conducătorului român i-au fost pe plac primirile cordiale de care a avut parte în China și Coreea. Chiar el a afirmat că în China a fost întâmpinat de toți conducătorii de partid și de stat cu excepția celor bolnavi. Acest tip de ritual al cultului personalității, considerat ,,demodat’’ de restul socialiștilor europeni, i-a impresionat pe conducătorii români.

Au considerat că au chiar de învățat din această manifestare asemănătoare unei sărbători, cu sute de mii de oameni, organizați pe școli, jocuri sportive, fanfară și dansuri. În piață au văzut scris cu trupuri și steaguri mesaje de laudă și de bucurie a relațiilor chinezo-române atât în limba chineză, cât și în limba română3.


Tot un exemplu bun pentru țara noastră a fost faptul că Republica Populară China producea orice avea nevoie și nu importa nimic. Din fabricile Chinei ieșeau utilaje numeroase și diverse, de la instalații de aer condiționat până la submarine nucleare. Președintele i-a spus lui Ioan Avram, ministrul Industriei Construcțiilor de Mașini că nu îl va mai lăsa să importe nimic chiar în timpul vizitei din China.

Ceaușescu a fost impresionat de acest lucru, de această ideologie pe care a implementat-o și în România, un stat care se îndrepta cu pași repezi spre independența față de produsele și utilajele importate cât și independența față de URSS.

«Mica revoluție culturală»

Intențiile lui Ceaușescu au fost clare din momentul în care a venit la putere. El nu a proclamat libertatea artistică în 1965 ci a afirmat-o doar ca măsură tactică pentru a câștiga suportul artiștilor și intelectualilor și de asemenea de a profita de capitalul simbolic al acestora.

,,Aparenta liberalizare a fost doar un pas spre punctul culminant al tendinței ce s-a făcut prezentă încă de la începutul conducerii partidului și statului. Imboldul dat de regimul Ceaușescu așa zisei «mici revoluții culturale» a avut drept catalizator călătoriile din Asia, dar nu a fost determinat pe deplin doar de acestea”4.

Florin Constantiniu și Ioan Opriș au încercat să își exprime opiniile cu privire la analizarea contextului internațional din perioada anului 1971 cu prilejul dezbaterii științifice în 2004 de Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului, dar nu au ajuns la o formulare concretă. Problematica este importantă la nivel mondial deoarece cuprinde domeniul relațiilor internaționale.

Susținătorii globalizării printre care și Samuel Huntington, care vorbește despre asta în cartea sa, Clash of Civilizations, 19965, au identificat în cursul istoriei un tipar inevitabil, anume răspândirea, pe lângă tendințe politice și economice, a unor ideologii care sunt îmbrățișate și adoptate din plin. Aceste ideologii atașate oricărei forme de globalizare sunt considerate de unii mai periculoase decât orice control exercitat de un guvern pe populație.

Această formă de globalizare ideologică a existat și în România. Cele 9 zile petrecute în China i-au accentuat propriile idei și i-au oferit o perspectivă cu totul nouă liderului român. A căpătat putere personală și a propus îmbunătățirea activităților ideologice din care a rezultat apariția unui nou cult al personalități care s-a extins până la Revoluția din 1989.

,,Cultul personalității reprezintă o atitudine sistematică de admirație exagerată provocată și controlată cu privire la un conducător, acesta fiind considerat a fi înzestrat cu calități deosebite de ordin intelectual, afectiv, organizatoric, etc”6.

Acest lucru se poate reflecta din una dintre poreclele folosite pentru președintele Nicolae Ceaușescu, anume ,,Geniul din Carpați’’. Pe 6 iulie 1971, liderul român introduce noi principii numite ,,tezele din iulie”, prin care sunt introduse norme rigide: creșterea rolului conducătorului de partid, dezvoltarea învățământului, implicarea tinerilor pe șantiere, participarea intensă a presei în propaganda politică.

Instrumentele utilizate în evoluția cultului personalității au fost: discursurile, cinematografia, televiziunea, radioul, manifestări, articole de presă, publicarea poeziilor, expoziții, sistemul educațional, îndepărtarea adversarilor din partid pentru un control total asupra guvernului. Toate acestea au dus la propaganda comunistă care a lăsat în urmă un impact puternic social asupra populației române, vizibilă și în zilele noastre.

Stagnarea sistemului politic românesc apare după deciziile luate în Congresul al XI-lea al PCR, din noiembrie 1974, nu s-au schimbat reformele. Acest moment de stagnare a apărut pe fondul înrăutățirii situației economice și dorinței achitării datoriei externe.

Nicolae Ceaușescu a reușit să se deosebească de alți conducători prin abilitățile diplomatice, activitățile bine puse la punct în cadrul relațiilor de prietenie și colaborare cu majoritatea țărilor Orientului. El a respins interpretarea dată de sovietici internaționalismului socialist și ,,a refuzat să calce pe urmele Moscovei în timpul crizei din 1967 din Orientul Apropiat, România fiind singura țară din Pactul de la Varșovia care a menținut relații diplomatice cu statul Israel7.

Pe data de 31 mai 1975, Republica Socialistă România și Republica Populară Chineză au semnat un acord în domeniul poștelor și telecomunicațiilor. Cu sprijinul telecomunicațiilor între cele două țări se vor transmite rapid și sigur comunicările telefonice, telegrafice și alte servicii de acest fel, iar administrațiile de poștă sunt obligate să ia orice măsură pentru extinderea și îmbunătățirea legăturilor poștale. Acest acord s-a încheiat pentru o perioadă de 5 ani.

Apropierea de Coreea de Nord

Printre relațiile României cu Orientul se numără și relațiile bilaterale româno-coreene, începute în 1971 odată cu primele convorbiri la Phenian și București, între Kim Ir Sen și Nicolae Ceaușescu (foto jos).

Pe data de 20 mai 1978 se desfășoară vizita oficială a lui Nicolae Ceaușescu, remarcat pentru respectul și egalitatea în raportul relațiilor de prietenie cu celelalte state, în Republica Populară Democrată Coreeană, unde este întâmpinat ca și în Republica Populară Chineză, cu frumoase urări din partea mulțimii entuziaste și de către președintele Kim Ir Sen.


În aceeași zi, încep și convorbirile oficiale, unde participă membrii celor două partide. Kim Ir Sen susține printr-un argument concis: ,,Încă de mult timp, poporul coreean și poporul român s-au sprijinit și au colaborat strâns, pe baza marxism-leninismului și internaționalismului proletar, în lupta pentru victoria cauzei socialismului, împotriva imperialismului. Relațiile de prietenie dintre cele două țări, bazate pe principiile egalității depline și suveranității, sunt cu adevărat relații tovărășești, frățești. Tratatul de prietenie și colaborare încheiat în 1975 reflectă veridic relațiile excelente dintre cele două partide și țări suverane ale noastre. Suntem mândri de relațiile tovărășești, frățești statornicite între Coreea și România și considerăm că aceste relații exercită o influență încurajatoare asupra întăririi solidarității popoarelor progresiste din lumea întreagă8, că această vizită reprezintă un moment nou menit să rezolve problemele de interes comun și să îmbunătățească domeniile economice, comerciale care ajută la modificarea stării de cunoaștere.


În cea de a doua zi, Ceaușescu își manifestă respectul pentru schimbările efectuate în Phenian:

,,Deși ne aflăm în a doua zi a vizitei noastre, constatăm cu multă satisfacție că, de la prima noastră vizită din 1971, Phenianul s-a transformat într-un oraș înfloritor, exprimând în mod elocvent succesele remarcabile pe care poporul coreean le obține în toate domeniile de activitate. […] Ca prieteni apropiați, ne bucură sincer toate aceste realizări, pe care le apreciem cu atât mai mult, cu cât ele sunt obținute în condițiile eforturilor susținute pentru dezvoltarea forțelor armatei în vederea întăririi capacității de apărare a patriei dumneavoastră”9.

Un an mai târziu, Republica Socialistă România a semnat un acord cu Republica Populară Democrată Coreeană referitor la colaborarea în domeniul științelor medicale. Erau necesare aceste schimburi deoarece fiecare se angaja să ofere informații despre realizările și experiența în domeniul medical, și noile metode folosite în tratarea diferitelor boli.

,,România era în plină campanie ofensivă de extindere a vizitelor de prietenie și pace, acțiuni adesea încurajate și mascate de generozitate occidentală, care căzuse în mrejele falsei politici de independență a lui Nicolae Ceaușescu. Această transformare politică externă a României într-un standard național, era folosit însă ca paravan în spatele căruia, în mod flagrant, se încălcau drepturile individului. În fond manifestările culturale, creațiile intelectuale, articolele de presă, emisiunile radio și televiziune erau cuprinse de fiorul luptei pentru independență și suveranitate națională, acoperind orice tendință de a te exprima altfel decât liniile directoare ale partidului”10.

În timpul vizitelor, conducătorului român îi sunt oferite cadouri: un paravan din lemn lăcuit, lucrat cu sidef, format din 4 panouri, reprezentând scene de muncă oferit chiar în timpul vizitei din 1978 la Phenian, acesta fiind expus la Muzeul Național de Istorie a României, un vas cu decorațiuni oferit de Mao Zedong și un panou decorativ cu aplicații din jad, onix, os și alte pietre semiprețioase din partea Președintelui Coreei de Nord, Kim Ir Sen care pot fi văzute în Expoziția Permanentă Casa Ceaușescu.

Note:

1. Reader's Digest Association, Family encyclopedia of world history, London, 1996, pp.408.
2. BETEA, Lavinia (coord.), Viața lui Ceaușescu, Vol. III, Târgoviște: Cetatea de Scaun, 2015, p.15.
3. Stenograma ședinței Comitetului Executiv al CC și PCR din ziua de 25 iunie 1971, canalele Sighet, nr 9, 2001, pp 835-855.
4. PREDA, Caterina, Art and Politic under Modern Dictatorships: A Comparison of Chile and Romania, Elveția Editura Springer, 2017, p.143.
5. SAMUEL, Phillips Huntington, The Clash of Civilizations and the Remarking of world worder, New York, Ed. Simon&Schuster, 1996.
6. Cultul personalității, https://ro.oxforddictionaries.com/definitie/cultul_personalitatii, Accesat la data de 21.02.2018, ora 22:30.
7. TISMĂNEANU, Vladimir, Reinventarea Politicului; Europa Răsăriteană de la Stalin la Havel, Iași, Editura Polirom, 1997, p.198.
8. Sub semnul prieteniei frățești româno-coreene: Vizita oficială de prietenie a tovarășului Nicolae Ceaușescu, secretar general al Partidului Comunist Român, președintele Republicii Socialiste România, în Republica Populară Democrată Coreeană 20-23 mai 1978, Editura politică, București, 1978, p.43.
9. Ibidem, pp. 64-65.
10. TRONCOTĂ Tiberiu, România comunistă: propagandă și cenzură, pref.: Brîndușa Armanca, București: Tritonic, 2006, p.60.
""