Autor 2788 vizualizări


Deşi se spune că spionajul este cea de a doua „meserie” ca vechime în istorie, el nu a fost singura profesie pe care au avut-o agenţii. Exceptându-i pe cei care activau în cadrul serviciilor secrete,   de specialitate (majoritatea ofiţeri), cei mai mulţi dintre ei, din proprie iniţiativă, racolaţi sau obligaţi prin diferite mijloace  să desfăşoare activităţi  informative nu erau de cele mai multe ori, „spioni de profesie”, ci practicau, fie din vocaţie, prin studii, fie ca „acoperire” alte ocupaţii, uneori surprinzătoare.

Una din asemenea „surprize” este rolul important pe care l-au jucat în istoria universală a spionajului personalităţi, unele într-adevăr proeminente, dintr-un mediu care, la prima vedere, pare destul de îndepărtate de „lumea tenebrelor” care este spionajul:savanţi, cercetători la unele din cele mai importante instituţii de cercetare din lume, universitari, profesori la  universităţi prestigioase. De cele mai multe, ori motivul pentru care agenţiile/serviciile de spionaj/contraspionaj  i-au solicitat pe aceştia să îşi dea concursul la rezolvarea unor probleme considerate de interes naţional,   era competenţa lor în diferite domenii de interes pentru activităţile informative, dar şi unele calităţi personale.

„Ştiinţa secretelor”

…este titlul unui volum al unuia din cei mai importanţi specialişti în activităţile criptografice, Simion Singh, în opinia căruia „Confruntarea dintre cei care au inventat coduri de cifrare şi cei care au încercat să le „spargă” a antrenat „gânditori ştiinţifici brilianţi”. Aceasta confruntare a dus şi la dezvoltarea unor ştiinţe, de la matematică la lingvistică, de la teoria informaţiei la aceea cuantică.

            Asemenea „gânditori brilianţi” s-au afirmat încă din Evului Mediu. Matematician, medic şi specialist în mecanică, inventator, scriitor prolific, Girolamo Cardano (1501-1576)a publicat aproximativ o sută de lucrări despre gândirea ştiinţifică şi tehnică a vremii sale. Este promotorul unui sistem de cifrare cu cheie. După opinia sa, pentru descifrarea unui asemenea sistem, nu este suficientă o viaţă întreagă.

„Părintele criptografiei engleze” este considerat John Wallis, născut în 1616, unul din cei mai importanţi matematicieni ai perioadei.

            Mai târziu, şi reprezentanţi ai mediului universitar s-au implicat, chiar la nivele de vârf în activităţi criptografice şi informative.

Profesor de paleontologie şi geologie la Şcoala de mine din Saint-Etienne, Georges Jean Painvineste recrutat de secţia de decriptare a Statului Major francez. A fost considerat un „criptoanalist de geniu”.

Şi în  Marea Britanie, implicarea universitarilor în criptogrfafie a fost remarcabilă. Alfred Ewing, din conducerea Universităţii din Edinburgh, este numit, în 1914, director al serviciului de informaţii al Marinei britanice.

 

„Spionii vin din săpături”

este titlul ciudat al unui articol semnat de David Price, în care se ocupă de implicarea arheologilor în activităţile informative. Aureola romantică a activităţii „căutătorilor de comori” moderni este adesea însoţită de unele date documentare care atestă implicarea unora dintre ei, chiar din cei mai celebrii, în acţiuni de spionaj.

            Din două motive Gertrude Bell (1868-1926)poate fi considerată dreptopersonalitate originală:este una din primele femei arheolog şi ofiţer de informaţii. În tot cazul, ea a fostprima femeie licenţiată în istorie la Universitatea Oxford.  Pasionată de arheologie, Bell întreprinde expediţii în deşerturile din Orientul Mijlociu până în India. În 1915, Gertrude Bell este solicitată să colaboreze cu serviciul secret englez în Orientul Mijlociu, cu baza la Cairo, viitorul Birou arab britanic.

            Un alt arheolog englez care a desfăşurat activităţi informative a fost sir Leonard Woolley, cu ocazia săpăturilorSiria.

Prima parte a activităţii  unuia din cei mai importanţi spioni din istorie, Thomas Edward Lawrence (1888-1935)a fost consacrată preocupărilor ştiinţifice. După absolvirea Universităţii din Oxford („cu onoare”) cu o lucrare de istorie, în 1910, interesat de arheologie, Lawrence lucrează în cadrul echipei care efectua săpături la Carchemish, pe râul Eufrat.

 

Savanţi în serviciile de informaţii    

Oamenii de ştiinţă au căpătat un rol deosebit în cel de al Doilea Război Mondial nu numai datorită nivelului lor de cunoştinţe şi capacităţilor organizatorice ci, în unele cazuri,   chiar curajului lor demonstrat în acţiuni operative. Oricum, drumul periculos de la liniştea catedrelor universitare sau a laboratoarelor  a fost parcurs de cei mai mulţi dintre aceşti intelectuali, spre cinstea lor, într-un mod exemplar.. Desigur, un capitol aparte îl constituie participarea oamenilor de ştiinţă, cercetătorilor la operaţiile„războiului cifrurilor”, în care aportul lor a fost hotărâtor.

             Profesor la prestigioasa Universitate din Oxford, John Mastermanneste integratServiciului de informaţii englez MI5 in cadrul căruia a fost unul din conducătorii “Double Cross Committee”, care s-a ocupat cu operaţia cu acelaşi nume, având drept scop demascarea spionilor germani din Anglia

            Numit director adjunct al “Muzeului omului” (1938), JacquesSoustellese refugiază, în 1940, la Londra. La sfârşitul anului 1943, este însărcinat de generalul de Gaulle cu constituirea unui serviciu central de informaţii,

             După o carieră universitară, Jean Allemand („colonel Germain”)îndeplineşte misiuni din partea Biroului 2 în timpul războiului civil din Spania. 

           Profesor de antropologie la Universitatea din Harvard, Carleton Stevans Coon(1904-1981)a fost un reputat specialist în problemele Africii de Nord, Etiopiei, Peninsulei Arabice şi  Balcanilor, regiuni în care a călătorit multă vreme pentru investigaţii ştiinţifice. Este integrat în 1942 în OSS şi implicat în manevrele Serviciului de informaţii american de a controla Africa de Nord.

Considerat “părintele teoriei informaţiilor”, Claude Elwood Shannon(1916 -2001), după studii în inginerie şi matematică, activează în cadrul “Massachusetts Institute of Technology”, ocupându-se cu analiza diferenţială.

           

„Părinţi” ai calculatorului

Wilhelm Frederick Friedman (1891-1969)constituie exemplul cel mai elocvent al savantului multilateral, care a conferit activităţilor informative, mai ales celor legate de criptografie, o bază ştiinţifică fundamentată. Principala sa contribuţie este legată de introducerea metodelor matematice şi din arsenalul altor ştiinţe în criptologie. Se spune că Friedman a fost cel care a înlocuit „criptologia cu creionul” cu „criptologia cu maşina” (de descifrat). Născut la Chişinău, din tată român, Friedman emigrează în SUA, formându-se ca biolog genetician la Universitatea din Cornell. În acea perioadă, pe baza unei analize ştiinţifice pertinente, demonstrează că Francisc Bacon este autorul dramatic care semnează sub numele de Shakespeare. În laboratorul său de la Riberbank, se ocupă, în egală măsură, de genetică şi de decodajul textelor., între care reuşeşte să „spargă” codul folosit de diplomaţia şi armata japoneză, cunsocut sub numele de “Purple”, astfel încât, în timpul celui de al Doilea Război Mondial îl va putea descifra. În 1952, atunci când se creează “National Security Agency” (NSA), Friedmandevine primul său expert tehnic. Lui Friedman îi aparţine termenul de “criptoanaliză”,

Un adevărat “geniu matematic”, “una din cele mai originale minţi ale secolului XX” a fost considerat  Alan Mathison Turing (1912-1954), precursor al conceperii şi construirii calculatorului modern. Printre performanţele sale ştiinţifice:unul din fondatorii calculului în domeniul inteligenţei artificiale;teoretician, dar şi inventator de “maşini matematice”. Aceste inovaţii ale sale au făcut să fie considerat drept unul din “părinţii” computerului şi, în acelaşi timp, “una din cele mai originale minţi ale secolului al XX-lea”. În 1939, Turing este integrat serviciului de decriptare al guvernului englez care funcţiona la Bletchley Park, devenind director al secţiunii care se ocupa cu “spargerea” maşinii de cifrat “Enigma” folosită de serviciile de informaţii germane, ceea ce reuşeşte, aceasta având un rol decisiv în victoria împotriva Germaniei. După 1943, Turing dezvoltă teoria unei “maşini universale virtuale”, modelul teoretic al viitorului calculator şi contribuie hotărâtor la construcţia componentelor hardware şi software ale calculatorului modern.Din păcate, acestei cariere strălucite îi pune capăt sinuciderea lui Turing în urma unui scandal de homosexualitate. Nu demult, guvernul britanic a recunoscut că „condamnarea lui Turing” a fost o eroare.

 

 „Spionii  atomici”

Dar nu toţi savanţi au acţionat în domeniul informativ în interesul propriei ţări, unii dintre ei făcând „pactul cu diavolul”,   adică spionând pentru alte ţări, din diverse motive, cel puţin la nivel declarativ, datorită unor considerente ideologice.

Publicarea memoriilor unuia din conducătorii KGB, Pavel Sudoplatov, în 1994, a redeschis dosarul „spionilor atomici, cei mai mulţi dintre ei oameni de ştiinţă, cercetători reputaţi, care, în timpul războiului, dar mai ales în anii imediat următori,   au mijlocit transmiterea către serviciile secrete sovietice a unor informaţii referitoare la investigaţiile privind producerea bombei atomice de către SUA,   în cadrul aşa-numitului „proiectManhattan”. 

               Fizicianul englez de origine germană Klaus Fuchs (1911-1988)a fost condiderat „singurul dintre învăţaţii care a schimbat istoria”, „cel mai periculos spion atomic”. În acelaşi timp, Fuchs era considerat drept un “excelent om de ştiinţă”, S-a mai spus despre el că nu a acţionat din motive financiare, ci doar din considerente ideologice. În Anglia, Fuchs e fusese  contactat de Ruth Kuczinski, o agentă experimentată şi acceptă să-i furnizeze informaţii cu condiţia ca acestea să fie folosite de URSS doar pentru propria sa securitate, după cum va declara în cursul procesului ce i-a fost intentat. De fapt, s-a apreciat că, prin informaţiile transmise, Fuchs a scutit URSS de patru ani de muncă pentru dezvoltarea propriei bombe atomice. După nouă ani, Fuchs este eliberat, trece ilegal în Germania de Est, unde i se acordă cetăţenia şi îşi continuă cariera ştiinţifică de fizician în calitate de conducător al Institutului de cercetări din Dresda.

Considerat părinte al fizicii experimentale neutronice, Bruno Pontecorvo (1913-1993)este unul din descoperitorii efectului neutronilor lenţi în producerea reacţiilor atomice. Lucrează la unele din cele mai prestigioase universităţi şi laboratoare de cercetare din Europa, iar, în cele din urmă este integrat „Proiectului Mannhatan” destinat producerii armei atomice de către Aliaţi. Investigaţiile au arătat că Pontecorvo a fost  unul din cei mai importanţi “spioni atomici”, transmiţând Uniunii Sovietice detalii tehnice din cele mai oimprtante din cadrul „Proiectului Mannhatan”. Atunci când o serie dintre ceilalţi „spioni atomici” au fost demascaţi, Pontecorvo…dispare şi apare…în Uniunea Sovietică. Nu se poate spune că el a avut prea mult de suferit de pe urma activităţii sale de „spion atomic”:este ales membru al Academiei de ştiinţe a URSS şi, după război primeşte o serie de premii ştiinţifice.

 

A spionat Albert Einstein ?

Descoperitorul „teoriei relativităţii” s-a numărat printre savanţii cel mai intens investigaţi de FBI, existând prezumţia de a fi fost agent, mai ales datorită legăturilor sale cu mişcarea comunistă.

Tocmai de aceea, serviciul de contrainformaţii american recomandă ca Einstein să nu fie implicat în cercetările legate de producerea bombei atomice („Proiectul Manhattan”). După opinia lui Hoover, directorul FBI, în afară de legăturile sale cu organizaţii de stânga, Einstein este suspect „de ceva mult mai grav-spionaj”. De fapt, ceea ce i se imputa lui Einstein a fost  atitudinea sa anti-imperialistă şi pacifistă. Chiar Einstein a declarat că scopul său era „lupta pentru drepturile omului”.

            Deşi investigaţiile nu au produs nici un fel de dovezi de spionaj, Einstein a fost urmărit de FBI până la dispariţia sa, în 1955, căutându-se pretexte pentru o eventuală îndepărtare a sa din SUA.

            Se părea că acest caz, de „spion comunist” al lui Einstein a fost închis. Dar iată că, atunci când, în anul 2000, dosarul personal al lui Einstein pe care i-l întocmise FBI a fost făcut public, au apărut date noi, care pot duce la reevaluarea cazului. Astfel, a reieşit faptul că Helen Dukas, secretara lui Albert Einstein, a fost bănuită că a desfăşurat activităţi de spionaj in favoarea Uniunii Sovietice., în perioada 1928-1933, la Berlin. Potrivit unor “surse de încredere” de care dispunea FBI, biroul lui Einstein din Berlin ar fi funcţionat ca “staţie intermediară” pentru retransmiterea informaţiilor obţinute de agenţii Cominternului.Trebuie ţinut seama că investigarea şi acuzele care i-au fost aduse lui Einstein se desfăşurau în atmosfera indusă de “vânătoarea de vrăjitoare”, care se declanşase în SUA.

               Şi totuşi, informaţii mai noi, au arătat că Einstein căzuse, la un moment dat, într-o capcană de miere”. Este vorba de cea care a fost numită de Pavel  Sudoplatov „o agentă valoroasă”, o „adevărată capcană de miere” Margarita Konenkova (1884-1980).Stabilită împreună cu soţul ei, Serghei, în 1923, devine conducătoare a unei asociaţii de sprijin pentru Uniunea Sovietică. În aceastăcalitate, dar şi datorită calităţilor sale „specifice”-era într-adevăr o femeie frumoasă-reuşeşte să stabilească  relaţii importante în diferite cercuri ale societăţii americane, inclusiv la Casa Albă. Astfel, îl cunoaşte pe matematicianul Albert Einstein care cade în „capcana de miere” fără a bănui că, de fapt, Margarita era spioană sovietică. Pentru cine se îndoieşte de faptul că Einstein a avut o asemenea relaţie pot sta mărturie scrisorile de dragoste „târzie” pe care savantul, atunci în vârstă de 66 ani, i le-a trimis Margaritei care avea…51 de ani. Nu se ştie cum aceste scrisori au ajuns să fie scoase la licitaţie în 1998 la casa „Sotheby’s”. În tot cazul, aceste scrisori redactate într-o limbă germană elegantă, ne relevă un personaj plin de umor şi sentimental. Din partea Margaritei „sentimentul” era alimentat de interesul spionajului sovietic pentru proiectul producerii bombei atomice, susţinut de Einstein. De altfel, Margarita l-a cunoscut şi pe Robert Oppenheimer, conducătorul „Proiectului Mannhatan” destinat acestui realizării acestei arme. Faptul că Einstein reprezenta o figură importantă pentru spionajul sovietic reiese şi din aceea că atunci când părăseşte Statele Unite, în 1943, Margarita  i-a făcut cunoştinţă lui Einstein cu consulul general al URSS, ofiţer GRU, Pavel Mihailov, care trebuia să continue spionarea lui Einstein. Este dificil de stabilit dacă, într-adevăr, Einstein a furnizat informaţii Uniunii Sovietice. În tot cazul, dat fiind că nu era implicat direct în activităţile „Proiectului Mannhatan”, este posibil ca el să nici nu fi avut cunoştinţă de date tehnice referitoare la realizarea bombei atomice, iar acţiunile spionajului sovietic să se fi bazat pe prezumţii şi…speranţe.

              

…şi Oppenheimer ?

Cu totul alt curs l-a luat „cazul” lui  Robert J. Oppenheimer (1904-1967), “părintele bombei atomice”, conducătorul „Proiectului Mannhatan”, cercetat pe baza presupunerii că ar fi pus la dispoziţie spionajului sovietic informaţii din acest domeniu

               Asemenea prezumţii au dus în 1954, la îndepărtarea lui Oppenheimer din diferite organisme care se ocupau de cercetarea nucleară şi interdicţia de a mai avea acces la informaţii secrete din acest domeniu. Într-o anumită măsură, asemenea acuzaţii  au fost susţinute şi de declaraţiile unui alt savant din acest domeniu Edward Teller. „părintele bombei cu hidrogen”, la producerea căruia Oppenheimer se opusese.

            În schimb, în marea lor majoritate, alţi colegi proeminenţi din cadrul colectivului care lucrase la bomba atomică s-au exprimat în faţa comisiei pentru „loialitatea şi integritatea” lui Oppenheimer, subliniind marile sale merite ştiinţifice.De fapt, o altă cauză a incriminării lui Oppenheimer fusese foarte probabil un articol publicat în revista Fortune, în care Oppenheimer se exprimase împotriva folosirii bombei atomice în războiul din Coreea. Unul din autorii care s-au ocupat de „cazul Oppenheimer”, Polenberg care Edward Teller Polenberg, autorul unei lucrări care s-a ocupat de „cazul Oppenheimer” (cum s-a numit şi o piesă de teatru cu acest subiect, reprezentată şi în România) consideră că hotărârea de îndepărtare a lui Oppenheimer a fost luată sub influenţa anti-comunismului determinată de maccartism. De fapt, după mărturia lui Arthur Holly Compton, laureat al premiului Nobel, Oppenheimer se convinsese, încă din 1940,   că „comunismul este periculos”.

…Redeschiderea “cazului Oppenheimer” a avut loc peste patru decenii, odată cu publicarea memoriilor lui Pavel Sudoplatov, care activase la nivele de conducere ale NKVD referitoare şi la Oppenheimer, care, împreună cu Fermi, ar fi fost una din „sursele” ale spionajului atomic sovietic. După afirmaţiile lui Sudoplatov, un rol important în „transformarea lui Oppenheimer” l-ar fi jucat soţia unui agentului sovietic Vasili Zarubin, Elisaveta. Ea făcea parte dintr-o familie de revoluţionari înrudită cu Ana Pauker. Elisaveta călătorea des în California pentru a cultiva relaţiile cu familia Oppenheimer. A făcut cunoştinţă cu Katharina, soţia  savantului, care nutrea simpatie pentru idealurile comuniste şi URSS. Cele două ar fi  pus la punct un sistem pentru întâlnirile ulterioare.             

Care sunt însă „contraargumentele” la supoziţia după care Oppenheimer ar fi fost agent sovietic ? Mai întâi faptul că, în documentele „Operaţiei  Venona”, care constase în interceptarea comunicărilor ambasadei sovietice în Statele Unite în timpul războiului, nu există nici o referire concretă la Oppenheimer. Chiar Serviciul de informaţii al Federaţiei Ruse, a arătat că alegaţiile lui Sudoplatov „nu corespund realităţii“. Nici comisia însărcinată de Comitetul Central al PCUS să cerceteze activitatea lui Sudoplatov în vederea reabilitării sale nu a putut să verifice asemenea afirmaţii. Şi totuşi, la Muzeul KGB, există o secţiune dedicată lui Oppenheimer. Nu se spune că acesta fost spion, ci „un prieten”.

            …Care au fost rezultatele oficiale ale dezbaterii „cazului Oppenheimer“ în Statele Unite? Sub preşedinţia lui D. Eisenhower i s-a ridicat permisiunea de a participa la proiecte secrete. În 1963, sub preşedinţia lui J.F.Kennedy, Oppenheimer a fost reabilitat şi i s-a acordat “Premiul Enrico-Fermi”.

            Poate nu ca un răspuns, dar cel puţin ca o sugestie în ceea ce priveşte „cazul Oppenheimer” poate fi considerată una din afirmaţiile lui Oppenheimer:„Atât oamenii de ştiinţă, cât şi cei de acţiune trăiesc pe muchea misterului, sunt împresuraţi de el”.

 

„Agent a opt servicii de spionaj”

…s-a declarat a fi fost unul din cei mai importanţi istorici ai Imperiului otoman din România, Aurel Decei (1905-1978).După ce absolvă Facultatea de litere si filozofie a Universităţii din Cluj, şi-a continuat studiile la Roma, Istambul, Paris si Berlin. Este trimis, în 1940, pe post diplomatic, la Istanbul, colaborând cu rezidenţa Serviciului Secret de Informaţii. Intră în legătură cu „Intelligence Service” prin agenţii săi pentru Balcani  .  După 1947 Decei refuză să se întoarcă în România, devenind refugiat politic, "rezistent". În anii următori, se află în contact cu agenţiile de informaţii  din Turcia, Franţa, Grecia, Italia şi Japonia şi alte ţări. În 1957, s-a organizat răpirea fiind judecat pentru trădare „trădare de patrie” şi  condamnat la moarte, pedeapsă comutată la munca silnică pe viaţă. După graţierea din 1964, Decei a lucrat o vreme la Arhivele Statului, apoi la Institutul de istorie "Nicolae Iorga”, printre cele mai importante opere ale sale  numărându-se şi o istorie a Imperiului Otoman.

Profesor, specialist în ştiinţele bibliografice, CorneliuDima-Drăgan(?-1986) este trimis în străinătate de Centrul de Informaţii Externe pentru a desfăşura propagandă în rândurile emigraţiei româneşti. În acest scop, înfiinţează, la Viena, „Asociaţia internaţională a etniei române” (ACIER) în care au fost atraşi, de cele mai multe ori fără a cunoaşte unele din scopurile reale ale organizaţiei, o serie de personalităţi ale diasporei româneşti din diferite ţări. În 1986, Dima-Drăgan a fost asasinat în locuinţa sa din Canada.