Povestiri slave despre Vlad Țepeș

Autor 4969 vizualizări


Legendele slave despre domnitorul Țării Românești Vlad Țepeș provin din arealul balcanic (slavii sudici) și au fost scrise de către un martor al evenimentelor petrecute în jurul personajului Draculea. Aceste povești (19 la număr) au fost transpuse în limba rusă de către călugărul Eufrosin în 1490 și fac parte din ciclul slav al narațiunilor despre domnitorul roman, purtând numele Povestire despre Draculea voievod.

La origine, poveștile au un nucleu de esență romano-maghiară. Viziunea lor este una total diferită de a celor din folclorul românesc, unde imaginea voievodului roman este una pozitivă. În ochii celor ce au redactat evenimentele întâmplate, Vlad Țepeș apare ca un personaj dornic de a instaura dreptatea absolută prin pedepsele capitale, în special trasul în țeapă. Acesta nu face distincție între români și străini atunci când simte nevoia de a-și impune punctul său de vedere față de anumite norme de conduită morală. Mai târziu, în secolul al XIX-lea, istoricul rus Nikolai Karamzin era de părere că aceste povești ar putea fi considerate drept roman istoric, iar Vlad Țepeș ar fi un personaj de-a dreptul mitic, similar luptătorilor pentru dreptate din operele literare ale momentului.

[…] X. Odată se ospăta sub trupurile oamenilor morți, care erau puși în țeapă, mulțime mare, împrejurul mesei lui. Iar el mânca în mijlocul lor și cu aceasta se desfăta. Dar o slugă a lui pe care o așeza în fața lui ca să mănânce, nu a mai putut să îndure mirosul acela și și-a astupat nasul și a plecat capul într-o parte. El a întrebat-o:„De ce faci așa?” Sluga i-a răspuns:„Stăpâne, nu pot să sufăr putoarea asta”. Draculea a poruncit îndată ca să-l pună în țeapă, zicând:„Tu trebuie să trăiești acolo sus, pentru că putoarea nu poate să ajungă până la tine.

XI. Altă dată a venit la dânsul un sol de la Mateiaș, craiul unguresc. Solul era boier mare și de neam din Polonia. Draculea i-a poruncit să stea cu el la masă în mijlocul leșurilor acelora. Și în fața lui era o țeavă foarte groasă și înaltă, aurită toată. Și Draculea a întrebat pe sol:„Spune-mi de ce am făcut țeapă aceasta așa?” Iar solul acela s-a temut foarte tare și i-a zis:„Stăpâne, pare-mi-se că vreun boier mare a greșit înaintea ta și vrei să-i faci o moarte mai cu cinste decât altora”. Draculea zise:„Drept ai grăit. Ție ți-am făcut această țeapă”. Solul răspunse:„Stăpâne, dacă voi fi săvârșit ceva vrednic de moarte, fă ceea ce vrei, pentru că tu ești un judecător drept și nu ești tu vinovat de moartea mea, ci eu singur”. Draculea a izbucnit în râs și a zis:„Dacă nu mi-ai fi răspuns așa, cu adevărat ai fi fost în țeapa asta”. Și l-a cinstit foarte mult, umplându-l de daruri i-a dat drumul, zicând:„Tu într-adevăr poți să umbli în solie de la stăpânitorii cei mari, la alți stăpânitori mari, pentru că ești învățat de stăpânitorul tău cum să vorbești cu stăpânitorii cei mari. Alții însă să nu îndraznească, ci mai întâi vor fi învățați cum să stea de vorba cu stăpânitorii cei mari”.

XII. Astfel de obicei avea Draculea:Ori de unde venea la el un sol, de la împărat, sau de la rege și nu era îmbrăcat în chip ales și nu știa ce să răspundă la întrebările lui sucite, îl punea în țeapă zicându-i:„Nu sunt eu vinovat de moartea ta, ci sau stăpânul tău, sau tu însuți. Mie să nu-mi spui nimic rău. Dacă stăpânul tău, știindu-te cu minte puțină și neînvățat, te-a trimis la mine, la un stăpânitor înțelept, atunci stăpânul tău te-a omorât;iar dacă cumva ai îndrăznit tu însuți să vii, nefiind învățat, atunci tu însuți te-ai omorat”. Unui astfel de sol îi făcea o țeapă înaltă și aurită toată și îl punea în ea. Iar stăpânului îi scria aceste cuvinte prin alți oameni:„Să nu mai trimită la un stăpân prea înțelept în solie pe un om puțin la minte și neînvățat”. […]

XVII. Când regale l-a scos din temniță și l-a dus la Budin și i-a dat o casă în Pesta în fața Budinului și pe când încă nu fusese la rege, s-a întâmplat unui răufăcător să fugă în curtea lui și să se salveze.

Dar au venit următorii și au început să-l caute și l-au găsit. Draculea însă s-a sculat și a luat sabia sa și a sărit din casă și a tăiat capul pristavului aceluia, care ținea pe răufăcător și a dat drumul răufăcătorului. Ceilalți însă au fugit și s-au dus la birău și i-au spus cele întâmplate. Iar birăul cu toți posadnicii s-a dus la rege ca să se plângă împotriva lui Draculea. Regele a trimis la el să-l întrebe:„De ce ai făcut un astfel de rău?” Dar Draculea a răspuns astfel:„Nu am făcut nici un fel de rău, ci el singur s-a omorât. Oricine va pieri așa, dacă va năvăli în casa unui mare stăpânitor.

Dacă acel birău ar fi venit la mine și mi s-ar fi înfățișat și eu aș fi găsit în casa mea pe acel răufăcător, sau l-aș fi predate, sau l-aș fi iertat de la moarte”.

I-au spus aceasta regelui. Regele a început să râdă și să se mire din inimă de dânsul.

XVIII. Sfârșitul lui a fost astfel:Trăia în Țara Muntenească și au venit asupra țării lui turcii și au început să jefuiască. El i-a atacat și turcii au început să fugă. Oastea lui Draculea a început să-i taie fără milă și i-a gonit. Iar Draculea de bucurie s-a suit pe un deal să vadă cum taie pe turci. S-a rupt astfel de oastea celor apropiați lui, s-a travestit (travestindu-se) ca turc (sau …„Apropiații lui socotindu-l drept turc”) și l-a lovit unul cu lancea. El, văzând că este omorât de către ai săi îndată a ucis cu sabia sa pe cinci dintre ucigașii săi. Pe el însă l-au străpuns cu multe sulițe și astfel a fost omorât.

XIX. Regele a luat pe sora sa și cu cei doi fii în Țara Ungurească la Budin:unul trăiește pe lângă fiul regelui, iar celălalt a fost la episcopal de Oradea și a murit în vremea noastră. Pe al treilea fiu, pe cel mai în vârstă, pe Mihail, l-am văzut aici la Budin. De la împăratul turcesc a fugit la rege. Draculea îl făcuse cu o fată oarecare, pe când încă nu se însurase. Ștefan al Moldovei, din voia regelui, a așezat în Țara Muntenească, pe un oarecare fiu de voievod, cu numele de Vlad. Iar acest Vlad a fost din tinerețe călugăr, după aceea a fost preot și egumen într-o mănăstire. După aceea s-a tuns și s-a așezat ca voievod și s-a însurat. A luat pe soția voievodului care a fost la puțină vreme după Draculea și pe care l-a omorât Ștefan Valahul. Pe soția aceluia a luat-o și acum este voievod în Țara Muntenească Vlad, cel care a fost călugăr și egumen.

În anul 6994 (1486) februarie 13, s-a scris (am scris) mai întâi;apoi, în anul 6998 (1490) ianuarie 28, am transcris a doua oară, eu păcătosul Eufrosin.

 

Bibliografie

Cartea cronicilor(texte antologate și commentate de Elvira Sorohan), Editura Junimea, Iași, 1986, p. 33-36, 40.

via Revista Hiperboreea http://revistahiperboreea.com/povestiri-slave-despre-vlad-tepes/