O structură mai putin cunoscută a Mişcării Legionare: Corpul Muncitoresc Legionar

Autor 5245 vizualizări


Corpul Muncitoresc Legionar a fost o structură de bază a Mişcării Legionare, în interiorul căreia erau încadraţi muncitori. Era împărţit în sectoare, secţii şi cuiburi. Propaganda legionară a vizat şi clasa muncitoare, fapt ce a determinat integrarea muncitorilor în cadrul Legiunii.

Campanii de atragere a muncitorilor

Începând cu anul 1936, Legiunea a început o campanie masivă pentru a atrage în rândurile sale cât mai mulţi reprezentanţi ai clase proletare, în octombrie a fost înfiinţat Corpul Muncitoresc Legionar. Aceşti proletari nu avea tradiţia culturală muncitorească precum o avea cei englezi, de exemplu. În perioada cuprinsă între 1933-1938 s-a înregistrat o expansiune însemnată a industriei grele, cu precădere a metalurgiei, personalul din aceste industrii crescând cu 197%. Mediul de provenienţă al acestor lucrători era cel rural, acelaşi lucru era valabil şi în cazul muncitorilor din construcţii, transporturi publice şi alimentaţie, din rândurile acestora Partidul Totul  pentru Ţară a recrutat un număr important de militanţi, apoi legionarii au pătruns în rândurile muncitorilor din marea industrie, dar se pare că în zona petroliferă Prahova nu au avut intrat, în pofida procentajului mare de voturi înregistrate de Partidul Totul pentru Ţarăîn acestă zonă la alegerile din 1937[1].

Primele cuiburi muncitoreşti legionare au apărut încă din anul 1933 la:CFR, Pirotehnia Armatei, Arsenalul Armatei, Uzinele Malaxa SET, Distribuţie Gaz şi Electicitate, Telefoane, Poştă. Pe parcurs au apărut şi în alte fabrici şi uzine de stat sau particulare din Bucureşti.

Fondarea Corpului Muncitoresc Legionar

În 1936, a luat fiinţă Corpul Muncitoresc Legionar cu un program precis şi bine stabilit:„Să dăm tot ce avem pentru neamul nostru, luptând din toate puterile împotriva tuturor acelora care îl fură, exploatează şi dezonorează amenintându-i existenţa. Neamul legionar când va învia, ieşind triumfător pe baza luptelor şi jertfelor noastre, ne va răsplăti pe fiecare după merit şi după fapte:cu belşugul şi dreptatea care se vor revărsa peste noi, sau cu moartea şi blestemul”[2].Această misiune i-a fost încredinţată inginerului Gheorge Clime. În ziua înfiinţări acestei structuri, Corneliu Zelea Codreanu li s-a adresat muncitorilor astfel:

Camarazi muncitori din România,

La datorie deci. Dar să vină numai aceia care pot paşi cu hotărâre, cu încredere neşovăitoare şi cu inimă de frate în aceste rânduri sfinte.

În lupta voastră de panâ acum aţi rătăcit pe sute de cărări piezişe şi aţi fost învinşi. Toate încercările voastre au fost zdrobite.

Îmi asum rîspunderea întreagă a celor ce vă spun acum:de data aceasta veţi birui sub semn legionar, jerfa voastră va fi răsplătită cu răsplată de învingători şi de stăpâni de ţară.

Adaug:vom birui pe căile legilor oricât de tare ni le vor strâmtora autorii lor pentru a ne împiedica biruinţa sau pentru a ne forţa să păşim alături de ei.

Programul e trasat şi fixat într-un cuvânt:Învingători. Pe acesta îl opun tuturor programelor mincinoase, ticluite pe zeci de articole, cari vi se flutură, cari vi se flutură şi astăzi pe dinaintea ochilor stinşi de foame”[3].Prin acest discurs, Corneliu Zelea Codreanu vrea să arate că a înţeles doleanţele muncitorilor şi a promis că va lupta alături de ei pentru materializarea acestora.Trebuie să specificăm că, un număr considerabil de muncitori a intrat în rândurile corpului muncitoresc legionar, în timpul rebeliunii legionare cei mai mulţi membri ai Mişcării arestaţi proveneau din rândurile muncitorilor.

Corpul Muncitoresc Legionar nu avea structuri doar în Bucureşti, ci şi în ţară la Arad, Braşov, Brăila, Constanţa şi Giurgiu. În iulie 1937 ajunge să aibă în componenţă 60 de garnizoane, subdivizate în 1.130 de unităţi[4].

Limbaj cvasi-revoluţionar

Muncitorii au dovedit o capacitate de organizare superioară studenţilor şi ţăranilor, deşi nu reprezenta o majoritate în Partidul Totul Pentru Ţară, Corpul Legionar Muncitoresc a oferit o importantă masă de combanţi Legiunii. Muncitorii au beneficiat de o serie de facilităţi, cum ar fi, reţeaua de restaurante, cooperative, pensiuni şi locuri de odihnă, aceste stabilimente erau destinate muncitorilor, două restaurante erau situate în zone periferice, unul era situat în centrul cartierului Griviţa. S-a creat un imn al muncitorilor, în care a fost preluată retorica comunismului[5], Corneliu Zelea Codreanu a avut grijă să găsescă limbajul potrivit:„ Muncitorul va păşi cu pas de stăpân, nu de rob pe străzile pline de lumini şi luxuri, pe unde astăzi nu îndrăzneşte să îşi ridice ochii în sus.Pentru prima dată el va simţi bucuria, mândria de a fi stăpân, de a fi stăpânul ţării lui.Faţă de aceasta toate celelalte chestiuni interesează prea puţin pentru că muncitorul stăpân îşi va avea legile, organizare în stat şi soarta, pe care singur şi le va face cu mînă, cu cap şi cu conştiinţă de stăpân”[6].Francisco Veiga consideră că în acest discurs se poate observa un limbaj cvasirevoluţionar, o vagă promisiune de înfăptuire a unei dictaturi a proletariatului, dar este evitată o discuţie despre redristribuirea proprietăţilor sau despre schimbarea relaţiilor între clasele sociale.

 Înfiinţarea Corpului Muncitoresc Legionar în octombrie 1936 a reflectat influenţa Mişcării Legionare în rândurile muncitorilor din industrie şi ale meşteşugarilor. Datorită eşecului  grevelor din anul 1920, muncitorimea a rămas dezorganizată şi fără lideri, partidele democrate nu le-au acordat atenţie, iar Partidul Comunist a fost scos în afara legii. Ostilitatea lui Corneliu Zelea Codreanu faţă de capital, burghezie, sistemul bancar, sistemul politic democrat, discursul său despre muncă şi revalorizarea acesteia au făcut ca muncitorii industriali să se apropie în număr mare de Mişcarea Legionară, considerând că este „singura mişcare ce doreşte să-şi onoreze cuvintele prin acţiune”[7].

Declinul Corpului Muncitoresc Legionar

În perioada de clandestinitate (21 februarie 1938-6 septembrie 1940), formaţiunile muncitoreşti se organizează după directivele date de noul lider legionar, Horia Sima. După 6 septembrie 1940, Corpul Muncitoresc Legionar se organizează sub conducerea comandantului-ajutor legionar Dumitru Groza. În timpul regimului legionar, în Bucureşti funcţiona Comandamentul CML, care avea 4 subgarnizoane.

După rebeliune, Corpul Muncitoresc Legionar s-a organizat sub conducerea lui Tibi Teodorescu, însă fără a se ţine seama de vechea repartiţie a secţiilor pe subgarnizoane. De la 1 iunie 1941, coonducerea corpului a fost preluată de Popa Ion. Mobilizarea pentru front şi stare de război, au dus la decimarea efectivelor Corpului, iar după 15 septembrie 1943, autorităţile au descoperit comandamentul condus de Teofănescu Constantin.

Francisco Veiga considera Corpul Muncitorec Legionar o entitate autonomă, cu organizarie proprie, şi care în frunte cu liderul său, Dumitru Groza, a fost prezentă la cele mai duri şi nefaste acţiuni. Autonomia acestuii corp a ajuns până la organizarea unei poliţii proprii.

NOTE

[1]Francisco Veiga, Istoria Gărzii de Fier1919-1940. Mistica ultranaţionalismului, Traducere de Marian Ştefănescu, Editura Humanitas, Bucureşti, 1993, p. 225.

[2]„ Organizarea corpului muncitorilor legionari”, în Porunca Vremii, V, nr. 584, 27 octombrie 1936, p.3.

[3]„ Organizarea corpului muncitorilor legionari”,   în Porunca Vremii, V, nr. 584, 27 octombrie 1936, p.3.

[4]Tiberiu Tănase, Feţele monedei:Mişcarea Legionară între 1941 şi 1948, Bucureşti, Tritonic Publishing, 2010, p.111.

[5]Armin Heinen, Legiunea Arhanghelului Mihail. Mişcare socială şi organizaţie politică. O contribuţie la problema fascismului internaţional, coord. Florea Ioncioaia, Editura Humanitas, Bucureşti, 2006, p. 264.

[6] Francisco Veiga, Istoria Gărzii de Fier 1919-1940. Mistica ultranaţionalismului, Traducerea de Marian Ştefănescu, Editura Humanitas, Bucureşti, 1993, p.226.

[7]Eugen Weber, Dreapta românească, traducere Achim Mihu, Editura Dacica, Cluj-Napoca, 1995, p. 97.

""