Muscelul interbelic, sub asaltul scarlatinei

Anul 1931. Județul Muscel. O regiune a României unde timpul parcă se oprise în loc. Totuși, nu există izolare perfectă și oamenii circulau cu căruțele, trenul și automobilele spre o lume modernă și evoluată, orașul Câmpulung prosperând în perioada interbelică. Populația mai resimțea și efectele Marii Crize Economice ce se declanșase în SUA anului 1929, permanent fiind probleme cu lichiditățile pentru salarii și investiții. Fondurile se scurgeau către puternicii zilei și către programele de înarmare, masele mulțumindu-se cu ce mai pica de la masa celor bogați. Regele Carol al II-lea trăia într-o lume fantastică și se visa un mare lider politic, dovadă stând ceremoniile fastuoase pe care le organiza cu orice prilej.

O nenorocire nu vine niciodată singură și maladiile, profitând de scăderea nivelului de trai, au început să-și manifeste puterea ucigătoare. Nu era ceva neobișnuit și oamenii duceau boala pe picioare, tratamentele medicamentoase fiind prea costisitoare pentru majoritatea populației din mediul rural. Scăpa cine putea și cum putea. Anul 1931 a adus ceva de a îngrozit și lentele autorități locale. Vărsatul cu gâlci omora copiii în câteva zile prin otrăvirea sângelui și era de o agresivitate ieșită din comun. Scarlatina, că despre ea era vorba, era provocată de Streptococcus pyogenes se manifesta prin înroșirea pielii ce apoi se descuama, uneori ieșind ca o mănușă. Erau și efecte secundare deosebit de grave precum reumatismul scarlatinos, complicații renale și afecțiuni ale inimii. Șase săptămâni trebuia să fie izolat bolnavul astfel încât să nu mai fie un izvor de infecție pentru copiii din sat. Autoritățile recomandau să nu se mai facă vizite la cei suspecți de boală sau în casele unde deja era un caz. Era un obicei străvechi ca sătenii să pară interesați de soarta celor apropiați sau a vecinilor. Culmea este că se duceau pe la vecini femei ce aveau acasă odrasle foarte vulnerabile. Pofta de vorbă și de socializare depășea cu mult orice picătură de rațiune. Autoritățile medicale au impus ceea ce astăzi se numește distanțarea socială și precizau clar că era interzisă sărutarea bolnavilor și scuipatul pe jos. Resturile de piele urmau să fie strânse cu grijă și arse.

Biserica era privită ca un mare focar de boală din cauza contactului strâns dintre oameni. Normele autorităților prevedeau interzicerea participării copiilor la înghesuielile prilejuite de marile sărbători religioase. Preoții erau obligați să anunțe orice caz de infecție observat, localnicii având obiceiul să ascundă adevărul față de autorități. Nunțile nu mai aveau ca participanți decât pe miri, nași și socrii. Distanțarea socială se făcea și prin interzicerea adunărilor de la cârciumi, mare motiv de supărare pentru bărbații obișnuiți să discute la o tărie.

S-a dat chiar circulară ca decedații să nu mai fie însoțiți de cortegiul funerar tradițional, cu bocete și lacrimi, preoții urmând să-i ducă pe morți direct la groapă, fără trecerea tradițională prin biserică. Nici măcar pomenile nu mai erau permise. Probabil a fost o mare nemulțumire socială această încălcare a religiei strămoșești, dar moartea secera fără milă mai ales mlădițele tinere și numai această izolare a focarelor putea să limiteze efectele agentului biologic. 

Prevenția era esențială din cauza lipsei unor medicamente eficiente. Era un unguent pentru gât alcătuit din acid fenic și ulei. Copiii erau dezinfectați în gât cu ajutorul albastrului de metilen, medicament la modă. Se mai recomanda picurarea în nas de ulei gomenolat 2% sau a produsului numit Mistol. Medicul primar G. Tănăseanu mai indica gargara de trei ori pe zi cu ceai de mușețel. 

Agentul invizibil provoca o groază soră cu moartea în toate categoriile sociale și au fost date ordine clare pentru eliminarea pericolului invizibil prin izolare. Hainele, mai ales cele care trebuiau date de pomană conform tradiției, urmau să fie fierte mult timp. Autoritățile au identificat în practicile religioase un mijloc sigur de transmitere a agentului patogen asasin al celor mici și nevinovați. Se recomanda dezinfectarea celebrei lingurițe pentru împărtășanie prin trecerea prin flacăra unei spirtiere după fiecare folosire, argintul din structura obiectului de cult nefiind suficient de puternic pentru uciderea germenului, mai ales că durata între utilizări era foarte redusă. Obiceiul vechi al sărutării icoanelor venerate drept sfinte și ocrotitoare de către mase era considerat de către medici un mare pericol pentru sănătatea publică. Se recomanda dezinfectarea permanentă a obiectelor sfinte cu produși pe bază de acid fenic sau boric. Cum boala părea fără de sfârșit, doctorii recomandau pentru dezinfectări și cele mai toxice substanțe existente în arsenalul chimic al societății timpului. Era recomandat sublimatul, ucigătoarea și coroziva clorură de mercur.

Mortalitatea era una deosebită și s-a manifestat la nivelul întregii țări. Datele statistice confirmă că, în 1931, au fost  23.265 de cazuri înregistrate și 4.372 de infectați au pierdut lupta cu boala, șocant de mulți în raport cu cei 2.662 din anul precedent, atunci când au fost însă 30.035 de contaminați. Dacă în mediul urban medicii au reușit să limiteze ofensiva streptococului, în mediul sătesc acesta a ucis 3.407 persoane în cursul anului 1931. Explicabil de ce dezvoltarea sistemului medical trebuie să fie o urgență în orice societate, războiul cu agenții patogeni fiind mai dur decât cel clasic. Discuțiile în jurul vaccinării și al tratamentelor nici nu trebuie să mai existe. Scarlatina nu știe de glumă și poate să fie mai dură decât celebra rujeolă! Omenirea nu este stăpâna planetei, ci agenții patogeni fac jocurile într-o permanentă luptă pentru spațiu vital. Este interesant că știința numită Biologie are din ce în ce mai puține ore prin programa școlară și nici autoritățile nu au grijă de specialiști decât atunci când apare prăpădul.

Coronavirusul din 2020 n-a fost primul caz de germen patogen ce poate să închidă localități întregi și a demonstrat că populația României nu și-a schimbat prea mult obiceiurile legate de vizitarea apropiaților și de participarea la activitățile religioase definite drept esențiale. Agenții infecțioși nu cunosc religie, politică, justiție sau economie și au o singură idee: să se înmulțească, gazda fiind folosită drept vector pentru răspândire până când organismul cedează și nu mai este folositor. Este interesant că nu se învață mai nimic din lecțiile istoriei și oamenii de astăzi nu vor să înțeleagă că ei sunt simple unelte ale virusurilor de orice tip. Coronavirusul, cam ca Vlad Ţepeș, are parte de publicitate agresivă din partea media, dar lumea invizibilă atacă permanent trupurile omenești și face jocurile cum vrea pe planetă. Bariera medicilor este prea subțire și insuficientă chiar în vremuri normale. Dacă apare un război, poarta microbilor este larg deschisă chiar de cei ce zic că aduc fericirea popoarelor: politicienii cei presupus iubitori de oameni.

Foto sus: Sediul fostei Prefecturi a județului Muscel

Bibliografie minimală

Direcția Județeană Argeș a Arhivelor Naționale, fond Prefectura Județului Muscel, dos. 268/1931.
Institutul Național de Statistică, Anuarul statistic al României 1935 și 1936, București, f.a.