Autor 3166 vizualizări


Pe când alcătuia, de la Lisabona, referate amănunțite privind viața politică a Portugaliei, în acei ani ’38-39, de-a lungul cărora speranța salvării păcii avea să fie dezmințită de realități, Lucian Blaga primește din țară o veste mult așteptată și care, în puțină vreme, avea să pună capăt carierei sale diplomatice: chemarea la catedra universitară!

Solicitarea unui concediu

În arhivă figurează următoarea scrisoare trimisă decanului Facultății de litere și filozofie a Universității din Cluj:

Lisabona,  17 septembrie 1938.
„Domnule Decan,
Am onoarea a vă aduce la cunoștință următoarele: subsemnatul, ministru plenipotențiar al Majestății Sale Regelui României în Portugalia, fiind chemat și numit profesor la catedra de «Filosofia culturii», la Facultatea de Litere și Filozofie a Universității din Cluj ar urma să-mi iau în primire postul de profesor universitar la 1 octombrie 1938. Deoarece însă lucrările în curs ale legațiunii pe care o conduc nu-mi permit actualmente părăsirea postului din cauza situațiunii internaționale și din cauza negocierilor economice ce se duc cu guvernul portughez.
Am onoarea a Vă ruga să binevoiți a-mi acorda un concediu până la 13 noiembrie 1938, când intenționez să-mi încep cursurile anunțate la Universitatea din Cluj. Răspunsul Domniei Voastre vă rog să binevoiți a mi-l trimite «recomandat », deoarece am observat că din țară până aici se pierd foarte multe scrisori. Primiți, Vă rog, Domnule Decan, asigurarea deosebitei mele considerațiuni
Lucian Blaga
Ministrul României în Portugalia
Lisabona
Avenida Antonio Augusto Aguiar 22”.

Din aceeași zi, nota olografă:

„Externe, București. Atitudinea portugheză față de evenimentele internaționale se precizează. Ideea plebiscitelor pentru salvarea păcii pare acceptată cu simpatie. Se ia atitudine ostilă intrigilor comuniste moscovite cari periclitează soluția pacinică. Blaga”.

Portugalia după München

Pe 23 septembrie, într-un raport amănunțit este descrisă starea de spirit din Portugalia, după înțelegerea müncheneză. Bunăoară, principalul ziar al țării „găsea că soluția britanico- franceză pentru salvarea păcii prin revizuirea teritorială e în interesul civilizației. Se lua atitudine împotriva naționalismului exagerat, împotriva rasismului german, împotriva omului lui Luther, aceasta în numele primatului spiritului”. Omul lui Luther era, desigur, Adolf Hitler. În continuare:

„Ziarul susținea, totuși, că acest primat al spiritului nu a fost serios amenințat până acum din partea Germaniei național-socialiste. Singura mare primejdie pentru Europa ar fi internaționala roșie”.

Și chestiuni mai arzătoare:

„A sosit ambasadorul Portugaliei la Londra ca să se asigure că Chamberlain nu va împărți la Godesberg coloniile portugheze, cum a împărțit Cehoslovacia? A ținut ambasadorul Portugaliei la Burgos să asigure pe ministrul de externe al Spaniei Naționaliste de-o cât mai prelungită neutralitate binevoitoare a Portugaliei în cazul unui conflict european? Cu concluzia înțeleaptă: «Aceste întrebări ni le punem nu pentru a le da un răspuns, ci mai mult pentru a caracteriza starea de spirit în care se găsește Portugalia »”.

Dar putea Anglia negocia cu Germania coloniile portugheze? Diplomatul amintește că în anul 1889 „și mai ales în 1913, coloniile portugheze au fost subiect serios de tratative diplomatice între Anglia și alte state. Faptul că astăzi Portugalia se găsește în cu totul altă situație financiară decât atunci nu constituie un argument absolut că asemenea negocieri ar fi astăzi imposibile. Interesul Portugaliei, din punct de vedere strategic și financiar, ca Portugalia să rămână cu imperiul ei colonial e mare, dar Franța și Anglia n-au avut oare un interes să apere de pildă linia Maginot sau Cehoslovacia? Și totuși, sub presiunea evenimentelor, au trebuit să cedeze?

Pe plan local, în Portugalia au loc alegeri pentru Adunarea Națională – vezi referatul din 31 octombrie 1938:

„Dl. Salazar a obținut ceea ce a dorit. Poporul portughez s-a trezit în ultimii ani la o frumoasă conștiință cetățenească. Alegătorii s-au prezentat la alegeri în neasemănat mai mare număr decât cu ocazia ultimelor alegeri de acum câțiva ani. Pe țară, alegătorii înscriși au fost 743.930 au votat 86,4%, adică 622.313. Pentru «Noul Stat» s-au exprimat cam 200.000 de alegători mai mulți decât în alegerile ultime”.

Care va să zică „Înseamnă că Dl. Salazar a izbutit să înfrângă în mare parte rezistența pasivă a alegătorilor.” De una activă nu putea fi vorba. Modelul lui Salazar îl putea interesa pe regele Carol, o dată devenit dictator – deci câștigător de alegeri cu mari procente. De unde termenii foarte cumpăniți ai ministrului de la Lisabona.

Antonio de Oliveira Salazar, conducătorul Republicii Portugheze între 1932-1968

După München, cu gândul unei apropieri și de Italia, premierul britanic călătorește la Roma, manevră bine văzută la Lisabona. În Diario de Noticias, organul puterii, din care diplomatul român se inspiră cu preferință, căci acolo află punctul de vedere al oficialității, se citează:

„Orice apropiere sau orice încercare de a elimina neînțelegerile dintre Londra și axa Roma-Berlin sunt (sic!) salutate cu bucurie la Lisabona. Iar săgețile polemice se îndreaptă exclusiv împotriva Franței și mai ales a Frontului popular sau împotriva acelor cercuri cari fac politică externă în sensul Frontului popular”.

Neville Chamberlain s-ar fi aflat, pe scurt, la Roma ca să arate că

I) Marea Britanie consideră definitiv judecată chestiunea Abisiniei

II) să arate gradul de amiciție ce Anglia o resimte față de Italia pentru puterea sa monarhică și pentru personalitatea Ducelui,

III) inventarierea relațiilor pactului din aprilie, pentru ca simplul compromis să se transforme într-un instrument efectiv.

În termenii referatului „Întâiele două ținte ale vizitei domnului Chamberlain au fost pe deplin atinse. Cât privește al treilea obiectiv nu se știe nimic dincolo de impresia protocolară a unui comunicat oficial”.

Dacă se risipește tensiunea în relațiile anglo-italiene, în schimb sporește tensiunea franco-italiană. Aceste translații sunt îndelung comentate în Portugalia, de o presă liberă să se exprime în sensul celor dorite de putere. În raportul din 18 februarie 1939:

„Domnule Ministru, presa portugheză a urmărit în ultima vreme cu oarecare îngrijorare tensiunea italo-franceză, ceea ce este explicabil dacă ținem seama de poziția geografică, politică și sufletească a Portugaliei. Preocupată mai mult de posibilitățile ce s-ar ivi în Mediterană, nu e de mirare că presa portugheză manifestă un interes foarte scăzut față de evenimentele din Europa centrală sau de sud-est“.

Cât de scăzut este acest interes se dovedește de pildă cu aceea că pentru ca presa portugheză să publice informații cu privire la alcătuirea noului guvern din România a fost nevoie de intervenții directe ale Legațiunii. În zilele din urmă s-a dat oarecare însemnătate declarațiilor făcute de d. Beneș, fostul Președinte al Cehoslovaciei. Iată cum comentează Diario de Lisabon (17 februarie 1939) acele declarații:

„După Beneș, afirmă ziarul, războiul nu e iminent. Problema minorităților, care a agitat patria sa și a sfârșit prin a provoca dezmembrarea ei, va continua să fie un factor esențial de dezagregare în regiunea danubiană. Soarta Cehoslovaciei, după Beneș, n-a fost alta decât aceea rezervată și altor țări. Este România, la care caută evident să se refere, neținând însă seama de factorii esențiali cari diferențiază dea binelea problema românească de cea cehă și care înlătură ipoteza sugerată”.

Oare? Și o curioasă scrisoare adresată „Excelenței sale Domnului Constantin Flondor, Mareșal al Curții Regale”, pe 10 februarie 1939:

„Domnule Mareșal,
Am onoarea a aduce la cunoștința Excelenței Voastre că acu câteva săptămâni printr-o scrisoare primită de la alteța sa imperială arhiducesa Ileana de Habsburg am fost solicitat să procur de la Arhiva Națională din Portugalia documente autentificate cu privire la linia ascendentă de origine portugheză a Alteței Sale, și anume cu privire la Infanta Antonia de Portugalia căsătorită la Lisabona cu Principele Leopold de Hohenzollern în anul 1861.
În Arhiva Națională s-au găsit certificatele de naștere și de căsătorie ale Infantei Antonia, pe cari miam permis a le trimite în copie autentificată Alteței Sale Imperiale Ileana de Habsburg. Din cele două certificate rezultă și ascendența până la Don Pedro IV, regele Portugaliei și Împărat al Braziliei, căsătorit cu Arhiducesa Leopoldina de Austria.
Trimit alăturat câte o copie ale celor două documente pentru completarea Arhivei Casei Regale.
Primiți, vă rog, Domnule Mareșal, încredințarea înaltei mele considerațiuni
L.B.”

Moștenitorii de azi ai castelului de la Bran se trag din regi și din împărați...

Citește și:

Lucian Blaga – Ultimele zile în diplomaţie

""