Autor 5495 vizualizări


Secta Boko Haram se foloseşte de inegalităţile sociale şi de resentimentele larg răspândite în ţară pentru a distruge statul, şi asta cu sprijin şi de la Al-Quaeda.

Au o organizare excelentă, sunt dotaţi cu echipamente moderne şi nu au niciun fel de respect pentru dreptul la viaţă:extremistii Boko Haram copleşesc Nigeria cu un val de violenţă mortală cu care cea mai populată tara din Africa nu s-a mai confruntat de decenii întregi. Conform unui raport realizat de organizaţia pentru drepturile omului Human Rights Watch, mişcarea radical-islamică ar fi ucis între anii 2009-2012 nu mai puţin de 935 de oameni – şi 250 numai în ianuarie 2012.

Pe lista nelegiuirilor se mai află printre altele atacuri coordonate asupra poliţiei, serviciilor de informaţii şi consulatelor din Kano, atentatele simultane asupra mai multor biserici creştine, atacul din cartierul general al UN din Abuja şi campania teroristă negjlijată constant de comunitatea internaţională, care durează de ani de zile pornind de la Maiduguri, nordul Nigeriei, şi extinsă în statele vecine.

Cine sunt?

Mişcarea teroristă îşi are rădăcinile în sentimentul aproape ancestral de respingere a influenţei şi valorilor occidentale, care poate fi urmărit până la începutul secolului al XX-lea, când a fost colonizat califatul Sotoko, bogat în tradiţii vechi. Până în ziua de azi mulţi locuitori din regiune tot nu îşi trimit copiii la şcoli de stat, deoarece consideră că le subminează aceste tradiţii, ba chiar evită să-i lase vaccinaţi împotriva poliomielitei, bănuind o conspiraţie vestică în spatele campaniei de sănătate.

Pe un astfel de fond întemeiază imamul Mohammed Yusuf oragnizaţia Boko Haram în 2002, o grupare religioasă pe proprietatea căreia s-au ridicat atunci, printre altele, o moschee şi o şcoală. Deşi secta nu s-a remarcat la început prin nimic, Yusuf îşi stabilise un ţel precis:fondarea unui stat divin. Foşti elevi de-ai săi povestesc că erau de mici educaţi pentru a deveni djihadişti. Mulţi părinţi, în special cei cu situaţie precară, îşi înscriau copiii la şcoala Boko Haram, şi din cauza resentimentelor menţionate mai sus, şi din cauza imposibilităţii de a-şi permite învăţământ de stat.

Mişcarea care îşi întărea mereu rândurile a ieşit din underground în 2009, atunci când membrii săi au luat cu asalt sedii ale poliţiei. Sute de oameni si-au pierdut viaţa, şi poliţişti, şi militari, în încercarea de a le ţine piept. Dar au fost şi arestaţi sute de presupuşi membri, printre care si Mohammed Yusuf, care la scurt timp după arestare a murit în condiţii suspecte. Nu doar teroriştii Boko Haram credeau că acesta fusese eliminat de către poliţie.

Guvernul spera evident că astfel mişcarea a fost lichidată. Dar in schimb aceasta s-a restructurat în underground, primind susţinere puternică si din partea Al-Quaeda. Documente aparţinând serviciilor secrete nigeriene care au fost publicate de Wall Street Journalarată că luptătorii Boko Haram au fost instruiţi în 2007 în tabere teroriste afgane. Chiar în anul înfiinţării, în 2002, se pare că aceştia fuseseră deja antrenaţi prin Mauretania şi apoi Algeria. Salafiştii algerieni, care după atentatele de la 11 septembrie 2011 si-au schimbat denumirea în “Al-Quaeda Maghreb-ului islamic” i-ar fi instruit şi în tactici de luptă, şi în folosirea explozibilului.

Denumirea de Boko Haram provine din limba Haussa. În traducere ar însemna cu aproximaţie “Tot ce e vestic e un păcat”. Mişcarea fondată de Yusuf are însă si un nume oficial, şi anume “Frăţia sunnită pentru înfăptuirea războiului sfânt”.

Ascensiunea unui stat

La un an după moartea lui Yusuf, Boko Haram a dat următoarea mare lovitură. Extremiştii au eliberat sute de prizonieri arestaţi de poliţie şi ţinuţi în închisoarea de la Maiduguri. La finele lui 2010 au fost detonate bombe în Jos, oraş în care miliţiile musulmane şi creştine aveau un trecut bogat în confruntări. Scopul teroriştilor:înăsprirea acestor animozităţi  dintre grupurile violente şi astfel declanşarea unui nou conflict, a unui război civil care să ducă la prăbuşirea statului.

Unul dintre cei care au observat de mult strategia Boko Haram este laureatului premiului Nobel pentru literatură, Wole Soyinka. Acesta le-a cerut concetăţenilor săi, după atacurile din Kano, ianuarie 2012, să nu cadă pradă dorintei de răzbunare, pentru că astfel ar împlini planurile Boko Haram, care îşi doreşte să-i întoarcă pe unii împotriva celorlalţi.

Astfel s-ar explica agresiunea împotriva creştinilor cu ocazia celor mai importante sărbători. Şi tot astfel atentatele din Kano. Nu degeaba la scurt timp după eveniment organizaţia “Ohaneze Ngdibo” a anunţat că cele aproape 3 milioane de oameni care aparţineau etniei Ibo au decis să se întoarcă în “patria” lor tradiţională din sudul ţării. Etnicii Ibo se considerau victimele campaniei teroriste şi nu mai aveau încredere nici în poliţie, nici în armată. Întâmplările amintesc înfiorător de mult de ce s-a petrecut în anii ’60, când pogromul împotriva populaţiei Ibo din Kano a iscat războiul din Biafra.

În acelaşi timp, cele mai recente acţiuni ale grupării Boko Haram sunt şi o provocare intenţionată a statului nigerian.  Mai presus de toate, acţiunile vor să demonstreze ceea ce urmaşul lui Yusuf, Abubakar Shekau, îi transmitea batjocoritor presedintelui nigerian la finele lui 2011, şi anume că este peste puterile sale să învingă secta.

Preşedintele Goodluck Jonathan, care afirma după atacul din 25 decembrie 2011 încă o dată că mişcarea avea să dispară iar de la sine, a recunoscut între timp amploarea pericolului şi a declarat cu tărie că responsabilii aveau să simtă furia absolută a legii şi că guvernul nu le va permite să răspândească răul de neinchipuit pe care îl fac democraţiei din ţară.

Este însă sub semnul întrebării dacă autorităţile nigeriene chiar mai au posibilitatea să prevină războiul civil din statul multietnic cu mai mult de 160 de milioane de locuitori.

Cine susţine grupul Boko Haram?

Nordul majoritar musulman din Nigeria este zona cea mai săracă. Şomajul atinge aici aproximativ 40%, de două ori mai mult decât sudul predominant creştin. Cei mai afectaţi de şomajul ridicat sunt tinerii, care înseamnă mai mult de jumătate din populaţie. Şi aceştia înşişi sunt cei care se pot radicaliza uşor.

Elita politică din nord care guvernează acolo de zeci de ani priveşte neputincioasă la situaţia creată. Mai mult, agită resentimentele faţă de preşedintele Jonathan, un creştin din delta Nigerului, care a fost ales în ciuda faptului că cercurile înalte ar fi dorit un preşedinte musulman.

La rândul său, armata, un alt bastion tradiţional, a fost nevoită să renunţe la pretenţiile de conducere. Sămânţa radicală a extremiştilor Boko Haram cade astfel peste tot pe pământ fertil. Susţinerea vine însă şi din partea influentelor reţele mafiote din ţară, care câştigă în paralele şi prin lupta antitero. Un sfert din resurele Nigeriei se duc pe armată şi poliţie:miliarde din care o mare parte circula printre elementele corupte din societatea nigeriană.

În vreme ce guvernu lui Jonathan încearcă să mai desţelenească pe alocuri mlaştina corupţiei, apar noi surse de îmbogăţire pentru “naşii” aflaţi în strânsă legătură cu politicienii. Pentru ca banii să circule în continuare, Boko Haram trebuie să rămână o metodă de ameninţare şi susţinută ca atare. Dacă se va ajunge la război civil, situaţia ameninţă să scape complet de sub control.

Din interiorul armatei, unde mulţi nigerieni din nord se plâng de slaba guvernare şi de creşterea influenţei generalilor din sud, s-ar putea ajunge la puci. Şi astfel Boko Haram ar ajunge cu un pas mai aproape de atingerea ţelului său de a sădi haos şi de a ridica pe ruine un stat divin.

Sursa:QANTARA.DE