Autor 85011 vizualizări


După ce a fost arestat pe 23 august 1944, mareșalul Ion Antonescu a fost predat sovieticilor, fiind supus timp de doi ani la interogatorii foarte dure. Fostul conducător al statului român, în perioada 4 septembrie 1940-23 august 1944, a fost adus înapoi în România în 1946, pentru a fi judecat.

În acel moment, Antonescu era considerat criminal de război, fiind judecat printre altele pentru trădare de patrie, culpa principală imputată mareșalului fiind alianța cu Germania nazistă. Antonescu şi colaboratorii săi au fost duşi în faţa Tribunalului Poporului, o instanță ad-hoc, formată din oameni fără o pregătire juridică necesară unui asemenea proces.

Președintele Al. Voitin Voitinovici avea doar 28 de ani şi o oarecare relaţie cu liderul comunist Lucreţiu Pătrăşcanu. Acuzatori publici erau Vasile Stoian, un jurist total necunoscut, Constantin Dobrian, judecător de instrucţie din Timişoara, și Dumitru Săracu, fost bucătar, lipsit de orice pregătire juridică.
Antonescu și colaboratorii săi au fost au fost acuzați că ” s-au făcut vinovați de dezastrul țării și crime de război prin aceea că au trădat interesele poporului român punând țara în slujba dușmanului fascist și hitlerist”.

La interogatoriul din 6 mai Ion Antonescu răspunde acestei acuzații:”Nu aveam nici o altă ieșire. România era total izolată. La toți miniștrii străini la care m-am adresat, toți mi-au refuzat orice sprijin. Pe bază că nu pot să acorde, în circumstanțele internaționale de atunci, nici un sprijin României”.

Acuzat de crime contra umanităţii

Al doilea mare cap de acuzare a fost acela al crimelor contra umanităţii şi politica rasială a regimului Antonescu. Mai precis, Tribunalul Poporului spune că regimul Antonescu se face vinovat de uciderea şi deportarea evreilor, ţiganilor şi a altor rase indezirabile, scrie adevarul.ro.

”Aţi deportat pentru că aţi transplantat în România şi aţi aplicat aici teoriile urii de rasă ale hitlerismului. Aţi transplantat într-un pământ care nu primea o buruiană straină, buruiana urii de rasă", i-au reproşat membrii Tribunalului Poporului mareşalului Antonescu.

Mai precis, acuzatorii se refereau la masacrele contra evreilor de la Odessa, trenurile morţii de la Iaşi, despre deportările evreilor şi romilor în Tranistria într-un soi de lagăre de exterminare.   

Antonescu a fost pus să răspundă pentru masacrele de la Iaşi şi Odessa, dar şi pentru noţiunea de ”curăţire a terenului”, adică o amplă mişcare de epurare etnică. Acuzatorii au adus ca probe inclusiv declaraţii ale lui Antonescu.

”Trebuie să înţeleagă toţi că nu este lupta cu slavii, ci cu evreii. Este o luptă pe viaţă şi pe moarte. Ori învingem noi şi lumea se va purifica, ori înving ei şi devenim sclavii lor”, se arată într-o scrisoare a mareşalului către Mihai Antonescu, folosită ca probă.

Totodată, de notorietate este şi ordinul adresat de Antonescu lui Alexianu, guvernatorul Transinistriei, în privinţa evreilor: ”Bagă-i în catacombe, bagă-i în Marea Neagră, dar scoate-i din Odessa”. De altfel, fraternizarea cu Germania nazistă şi politica rasială au fost principale capete de acuzare îndreptate împotriva lui Antonescu şi pentru care a fost condamnat ca şi criminal de război.

Antonescu s-a apărat spunând că a fost constrâns în anumite situaţii de Germania nazistă, dar şi că s-ar fi exagerat mult cifra deportaţilor şi ucişilor. Totodată, mareșalul s-a apărat spunând că uneori deportările au fost pentru siguranţa evreilor din Basarabia şi Bucovina, dar şi din motive militare. Pe romi i-ar fi mutat pentru a menţine ordinea.

”Dacă evreii din ţara românească mai trăiesc, trăiesc datorită mareşalului Antonescu”, a spus Ion Antonescu, susţinând, în apărarea sa, că nu ar fi respectat toate dispoziţiile naziştilor.

Condamnarea și execuția

Proces s-a desfășurat foarte rapid, între 6 și 17 mai 1946. Tribunalul Poporului a pronunțat 13 sentințe de condamnare la moarte, dintre care 3 pedepse au fost comutate la muncă silnică pe viață, iar 6 învinuiți au fost condamnați în absență Ion Antonescu s-a numărat printre cei condamnați la moarte cărora nu le-a fost comutată pedeapsa. Alături de el au fost executați la Jilava, pe 1 iunie, Mihai Antonescu, Gheorghe Alexianu, Constantin Vasiliu.

Ultima dorință a lui Ion Antonescu a fost să fie executat de militari, nu de gardienii închisorii, dar a fost refuzat. Conform raportului oficial, dupa ce s-a dat ordinul de tragere și s-a executat ordinul, Ion Antonescu a salutat ridicându-și pălăria cu mâna dreaptă, apoi a căzut.

Ion Antonescu nu a fost însă atunci ucis de gloanțe. S-a ridicat în cot și a spus: Nu m-ați împușcat, domnilor, foc! Șeful gardienilor s-a dus la el și l-a împușcat în cap cu pistolul. Examinarea doctorului a reliefat că Antonescu încă mai era în viață. După ce a tras încă o serie de gloanțe asupra lui Vasiliu, șeful gardienilor a mai tras trei gloanțe în piepul lui Antonescu, care este declarat mort.

Locul de veci al mareșalului Ion Antonescu a rămas secret. Se încerca prin ascunderea locației acestuia să se evite transformarea mormântului într-un loc de pelerinaj.

Citește și:

A fost Ion Antonescu un erou? I

23 August: varianta Mareșalului Ion Antonescu. Aventura unui document

Atentat la Mareșal! Cum a încercat NKVD-ul să îl lichideze pe Ion Antonescu
Antonescu-Mannerheim: asemănări de carieră, diferenţe de destin

Vezi mai jos imaginile document filmate la execuția mareșalului Ion Antonescu (ATENȚIE, IMAGINI ȘOCANTE!)


""