Autor 15299 vizualizări


Aflat pentru a patra oră în fruntea Guvernului României, bătrânul Dimitrie A. Sturdza (în 1908 avea 75 de ani) devenise o frână în evoluţia Partidului Național Liberal. Chiar și regele Carol I se arăta tracasat de imobilismul liderului liberal.

„A lucra cu Ionel Brătianu – îi va spune Regele Carol I viitoarei Regine Maria – e pentru mine odihnă, are o minte primitoare, îmi urmează gândul până la capăt... pe când vechiul meu prieten Sturdza e atât de îndărătnic, încât ne obosim unul pe altul”.

Fapt mult mai grav, starea de sănătate a lui D. A. Sturdza (foto sus) se deteriorează iremediabil, omul pierzându-și pur și simplu minţile. Tensionat în permanenţă din cauza intrigilor lui Eugeniu Carada de a-l înlocui la șefia partidului cu Ionel Brătianu, Sturdza ajunge ca într-o ședinţă a guvernului să înceapă să plângă, urlând înspăimântat:

„Să iasă domnul Carada de sub masă!”

În octombrie 1908, un comunicat oficial anunţă că premierul României s-a internat într-un sanatoriu de boli nervoase din străinătate. La Viena, psihiatrul care l-a consultat pe Sturdza îi întreabă pe însoţitorii pacientului:

„Ce profesie are domnul acesta?”

La răspunsul acestora că pacientul e prim-ministrul României, replica medicului uluit este atât de relevantă pentru starea politicii românești de ieri, de azi și probabil și de mâine:

„Ferice de o asemenea ţară ce-și poate permite luxul unor astfel de conducători. Omul acesta este de 20 de ani nebun!”


Ieşirea din scena politică a lui Dimitrie A. Sturdza, ironizată pe prima pagină a revistei Furnica din 20 februarie 1905 (sursa: Paul Rezeanu: Nicolae S. Petrescu-Găină, Editura Alma, Craiova, 2008)

Ionel Brătianu, prim-ministru şi lider al Partidului Naţional-Liberal

Pe 27 decembrie 1908, Regele Carol I primește scrisoarea lui D.A. Sturdza prin care acesta își anunţă demisia din funcţia de prim-ministru invocând motive de sănătate. În aceeași zi, la sediul Ministerului de Interne – fapt simptomatic, având în vedere titularul postului – se întrunesc fruntașii liberali Spiru Haret (premier interimar pe perioada absenţei lui Sturdza), Eugeniu Carada, P.S. Aurelian, Emil Costinescu și Mihail Pherekyde. Ca succesor al lui Sturdza la cârma guvernului a fost propus Pherekyde, în calitatea sa de cel mai vechi lider liberal. Acesta, membru de frunte al „Ocultei”, refuză și-l propune pe Ionel Brătianu (foto jos).


Costinescu și Haret se raliază propunerii, astfel încât, în aceeași seară, Regele Carol I emite decretul de numire a lui Ionel Brătianu în funcţia de prim-ministru. Două săptămâni mai târziu, pe 11 ianuarie 1909, același Mihail Pherekyde îl propune în cadrul congresului PNL pe Ionel Brătianu drept președinte al partidului deoarece „Poartă un nume ilustru și s-a afirmat ca cel mai de valoare din partid”. Ionel Brătianu, la vârsta de 45 de ani, aducea din nou în familie șefia partidului liberal.

„Alegerea lui Ionel Brătianu în fruntea Partidului Naţional-Liberal n-a reprezentat doar o simplă înlocuire a unui președinte cu un altul. Ea a reprezentat, în ultimă instanţă, o victorie a tinerei generaţii de liberali, în fruntea acesteia aflându-se Ionel Brătianu, care milita pentru o readaptare a doctrinei liberale la cerinţele vremii și ale societăţii românești” (Șerban Rădulescu-Zoner).

Triumful era complet pentru Brătieni, mai ales că, din 1907, fratele mai mic al lui Ionel, Vintilă Brătianu, ocupa fotoliul de primar al Bucureștiului, funcţie pe care o va deţine până în februarie 1910. Ca edil-șef al Capitalei, de numele lui Vintilă Brătianu se leagă primul plan al orașului executat știinţific de serviciul de hărţi al Armatei, precum și trasarea inelelor circulare și a axelor radiale ale Capitalei.

Acest text este un fragment din articolul Ionel Brătianu, maestrul absolut al politicii românești, publicat în numărul 29 al revistei Historia Special, disponibil în format digital pe paydemic.com.

 Cumpără Acum