Hohenzollernii – Originea Familiei Regale a României

Autor 30918 vizualizări


Cea mai veche menționare a Zollernilor datează din anul 1061, când este amintit teritoriul condus de contele Burkhard I von Zollern. Pe la sfârșitul secolului al XII-lea, Frederick al III-lea de Zollern, a devenit și burgrav de Nürnberg, în urma morții socrului său, Conrad al II-lea. De atunci este folosit numele de familie Hohenzollern.

Frederick al IV-lea a împărțit în anul 1218 moștenirea cu fratele său Conrad. Primul a păstrat ținutul Zollern, fondând ramura suabiană a familiei Hohenzollern, cel de-al doilea a primit Nürnbergul, punând bazele ramurii franconiene a aceleiași familii. Ulterior aceasta avea să adere la protestantism, în timp ce suabienii au rămas catolici. Ramura franconiană avea să aibă de-a lungul timpului o influență foarte mare asupra istoriei Germaniei.

Treptat teritoriul stăpânit de aceștia s-a extins, cuprinzând regiunile Ansbach și Kulmbach (secolul XIV), marchizatul de Brandenburg (secolul XV), ducatul Prusiei (secolul XVII).

Merită amintit modul în care acesta din urmă a ajuns sub stăpânirea Hohenzollernilor. La începutul secolului XVI, Albrecht de Hohenzollern (marele maestru al Ordinului Cavalerilor Teutoni) și Sigismund cel Bătrân (regele Poloniei) au încheiat un tratat la Cracovia, prin care stăpânirile ordinului au fost secularizate și transformate într-un stat laic – ducatul Prusiei, aflat sub suzeranitate polonă.

În 1618, la moartea ultimului reprezentant al familiei Hohenzollern din Prusia, ducatul a fost acordat în stăpânire vasalică lui Johann Sigismund de Hohenzollern, principe – elector de Brandenburg, în schimbul participării alături de Polonia la războiul împotriva Suediei (1618 – 1629).

În 1660, prin tratatul de la mănăstirea Oliva, Polonia a recunoscut suveranitatea Prusiei. Până în 1701 ducatul a fost condus de principii–electori de Brandenburg, care erau în același timp și duci ai Prusiei, iar din 1701 de regii Prusiei: Frederick Wilhelm I „Regele Sergent ” (1713 – 1740), Frederick al II-lea cel Mare (1740 – 1786, în timpul său Prusia devine o mare putere europeană), Frederick Wilhelm al II-lea (1786 – 1797), Frederick Wilhelm al III-lea (1797 – 1840), Frederick Wilhelm al IV-lea „Regele Romantic” (1840 – 1861), Wilhelm I (1861 – 1888, din 1881 împărat al Germaniei). Ultimul cap încoronat din dinastia Hohenzollern în Germania a fost împăratul Wilhelm al II-lea (1888 – 1918).

Ramura suabiană a Hohenzollernilor, din care face parte și familia regală a României, a avut o influență politică mult mai mică decât a „rudelor” franconiene. În 1557, ținutul Hohenzollern a fost împărțit de urmașii contelui Carol I, apărând astfel comitatele Hohenzollern – Hechingen și Hohenzollern – Sigmaringen; acestora li se va adăuga în comitatul Hohenzollern – Haigerloch, care în 1767 va fi împărțit între celelalte două.

La mijlocul secolului XIX, principii de Hechingen și Sigmaringen au abdicat, cele două principate fiind incluse în provincia prusacă de Hohenzollern. Carol Anton de Hohenzollern Sigmaringen (foto dreapta) a fost între 1858 – 1862 prim-ministru al Prusiei. Acesta a fost căsătorit cu Josephine de Baden și au avut șase copii: Leopold (tatăl regelui Ferdinand al României), Ștefania, Carol (viitorul rege Carol I al României), Anton, Friedrich și Maria Luisa.

Foto sus: Frederick cel Mare la Bătălia de la Leuthen, pictură de Hugo Ungewitter

""