Flappers: feminism, inovație și extravaganță la începuturile epocii interbelice

Autor 3322 vizualizări


Al treilea deceniu al secolului XX a fost, din punct de vedere social, marcat de frenezia de a trăi, de o explozie a individualismului, de o abandonare a moralității, toate acestea pe acordurile melodioase ale jazzului. Denumită și ”The Roaring Twenties”, această perioadă a fost un adevărat punct de cotitură în ceea ce privește noile orientări culturale, noul mod de a privi viața și, mai ales din punct de vedere al statutul femeii în societate.

S-a produs o schimbare la nivel mental în ceea ce privește condiția femeii, astfel că femeile încep să se afirme în societate, luând naștere mișcări ce militau în acest sens, în vederea ridicării prestigiului femeilor. Moda feminină a acestei perioade pune accent pe acest aspect, aceasta depășind sfera esteticului, intrând în cea a militantismului. Aceasta este principala caracteristică a vestimentației feminine din anii 1920, principiu profund bazat pe urmările mentale și sociale ale Primului Război Mondial, când femeia se emancipează și conștientizează faptul că este capabilă de o viață independentă. Astfel, vechile valori de dinainte de război și-au pierdut din importanță, făcând loc acestor aspecte inovatoare, evolutive. 

Emblema acestor ani este femeia ”flapper”, termen care face referire nu doar la aspectul vestimentar, ci și la comportamentul si atitudinea lor noncomformistă.  Aceste femei consumau băuturi alcoolice și cocktail-uri, fumau, frecventau localuri unde ascultau jazz și aveau o atitudine încrezătoare, noncomformistă, prin care atrăgeau atenția asupra faptului că femeile merită egalitatea cu bărbații. Această atitudine a femeilor a marcat acești ani. Cea mai importantă inovație a fost reprezentată de scurtarea fustei, acum femeile purtând fuste ce se terminau imediat sub genunchi, astfel că în anul 1925 lungimea fustei a fost  cea mai scurtă din istorie. Acest eveniment nu a fost lipsit de reacții, astfel că, în unele state ale continentului american, precum Ohio și Utah, au fost elaborate legi fixe care menționau că distanța dintre tivul fustei și podea trebuie să fie de 18 cm. 

Înfățișarea femeilor era una androgină, iar hainele aveau o croială dreaptă. Talia nu era marcată, cordonul ce ar fi trebuit să îndeplinească acest rol fiind acum purtat pe șolduri. Rochiile nu aveau nicio pensă, iar decolteurile acestora erau, de cele mai multe ori, în formă V. Foarte populare erau si puloverele tricotate, cu model cubist și fustele plisate. Pantofii aveau tocul solid și, de cele mai multe ori, o baretuță pe gleznă. Paleta cromatică era destul de restrânsă, fiind foarte întâlnite tonurile de bej, brun sau gri, iar din punct de vedere al materialelor, se foloseau cele accesibile, precum jerseul sau mătasea artificială. 

O foarte mare atenție se acorda și machiajului, acesta fiind foarte dramatic. Sprâncenele erau atent pensate, fața pudrată în tonuri foarte deschise, ochii conturați cu foarte mult fard negru, iar buzele păstrau o formă candidă, fină, micșorată, fiind folosit rujul roșu.

Foarte populară era tunsoarea scurtă, stil bob, iar pălăriile stil cloș se regăseau frecvent în ținutele purtate de doamne în acea perioadă.  Aceste pălării ascundeau tot părul, ieșind la iveală doar un cârlionț, pe frunte. În repertoriul artistic al  faimosului scriitor american  F. Scott Fitzgerald  întâlnim o scurtă narațiune intitulată ”Bernice bobs her hair”,  ceea ce demonstrează că societatea era extrem de receptivă la noile coordonate ale acestei perioade, ce au provocat o întreagă rumoare în epocă.

Vestimentația de seară era una mult mai excentrică și mai spectaculoasă. De obicei, aceste ținute erau alcătuite din rochii, acestea fiind  adeseori, acoperite cu broderii strălucitoare și foarte decoltate în spate, care erau accesorizate cu evantaie mari, din pene de struț. Fustele aveau aplicate la tiv volane sau franjuri, care se mișcau pe ritmul dansului, la fel ca și rochiile. Croiala dreaptă se păstra și aici. Nu lipseau nici perlele, iar pantofii aveau baretă care se închidea cu un nasture tocmai pentru ca aceștia să nu fie pierduți în timpul dansului. Erau nelipsite colierele lungi din perle și port-țigaretul, aceste accesorii fiind o emblemă a acestei perioade. 

Specificul modei acestei perioade stă în extravaganța și luxul ce și-au pus amprenta asupra acesteia și, mai ales, în faptul că vestimentația a trecut pragul utilității și a intrat în contact cu arta și cu mișcările culturale ce au marcat epoca. În anul 1925, a avut loc în Paris expoziția numită Exposition des Arts Décoratifs et Industriels Modernes (Expoziția De Arte Decorative și Industriale Moderne), expoziție ce a generat mișcarea artistică cunoscută sub denumirea de Art Deco. În cadrul acesteia, au fost prezentate creații vestimentare, în urma vizionării acestora afirmându-se că specificul modei acestei perioade constă în lejeritatea și funcționalitatea pe care aceasta o are în timpul zilei, care este în constrast cu extravaganța și eleganța reprezentativă vestimentației de seară.  În acea perioadă, Parisul era centrul culturii și al artelor experimentale, locul de unde se propagau noile tendințe. Cu toate acestea, acest aspect inovativ a depășit rapid granițele Franței, astfel că, în spațiul rusesc, creatoarea de modă Nadejda Lamanova a pubicat, împreună cu o sculptoriță, un album de modă și a condus la apariția unei mișcări ce avea drept motto afirmația “pentru cine, din ce și în ce scop se creează veșminte”.  Astfel, observăm că acum, moda devine un domeniu de un real interes, rolul și scopul său trecând din sfera utilului și a necesității în cea  a reprezentativității, a transmiterii unei semnal clar în societate, devine o extensie a personalității purtătoarei. Tocmai prin faptul că cei din acest domeniu își puneau astfel de întrebări marchează apariția acestui punct de cotitură în industria modei. Acum, din ce în ce mai mulți artiști sunt interesați de modă, astfel că pictorul francez Raoul Dufy îi crea desene pentru țesături designerului Paul Poiret, un nume de rezonanță în industria modei din acea perioadă.   Soția pictorului Robert Delaunay, Sonia Delaunay, a îndrăznit să folosească arta plastică în decorarea rochiilor, astfel că atelierul ei a devenit unul de haute couture și de decorație, iar la începutul anilor 1920 a creat, în colaborare cu Tristan Tzara, asa-numitele rochii-poem.   Observăm tentativa modei de a se apropia de artele decorative, Sonia lucrând și în slujba designer ului Jacques Heim, care i-a cerut motive de broderie imprimată. 

În  acel climat dominat de inovatism și avangardism și-au făcut apariția creatori de modă care vor deveni, ulterior, nume de rezonanță în acest domeniu. Este vorba despre Coco Chanel, Madeleine Vionnet, Elsa Schiaparelli, Jeanne Lanvin, Paul Poiret, primele trei creatoare de modă menționate  inovând croiala și conceptul hainelor.   Elsa Schiaparelli s-a axat și pe crearea accesoriilor, precum poșetele și pantofii, prezentându-le ca o extensie a vestimentațiilor create de ea.   Tot acum apar boutiq-urile de modă, cele mai numeroase fiind în Paris. 

Însă cea care a marcat profund industria modei a fost Coco Chanel, rămânând cunoscută pentru faptul că a adus în atenția publicului un nou stil de viață, nu numai un nou stil vestimentar. Astfel, ea a creat primul taior, iar rochiile create de ea au fost printre primele care au putut fi îmbrăcate fără ajutor, renunțând la modul complex de închidere folosit până atunci.   O importantă inspirație a avut asupra ei Marele Duce Dimitri Pavlovici, nepot al lui Alexandru al II-lea și văr al țarului Nicolae al II-lea, cu care a trăit o poveste de dragoste.    Astfel, va folosi în creațiile sale motive tradiționale rusești și va interpreta, într-un mod foarte inovativ, rubașca.  Aceasta este o cămășă bărbătească, ce se încheie pe umeri și se poartă peste pantaloni, fiind specifică portului tradițional rusesc. Salonul lui Coco Chanel a început să fie frecventat de aristocrația rusească și chiar a folosit manechine rusoaice în prezentarea colecțiilor sale.  O altă caracteristică a stilului ei a fost aceea că a purtat haine comode, lejere, militând pentru un stil de viață activ, însă acestor haine le-a asortat bijuterii fine, transmițând foarte clar mesajul de femeie independentă, egală cu bărbatul, dar care nu și-a abandonat feminitatea.

Această manifestare a femeilor a devenit foarte cunoscută și a atras atenția și în cadrul cercurilor intelectuale, astfel că, în anul 1922, scriitorul Victor Margueritte a publicat o carte intitulată ”La garçonne”, făcând referire la ”băietana” anilor 1920 dar care a fost, însă, criticată.  Autorul descria femeia acestor ani drept o femeie care a evadat din tiparele tradiționale ale burgheziei, o femeie independentă.

Așadar, putem observa clar direcția modei din această perioadă. A fost una plină de avangardism, de extravaganță, inovațiile fiind din ce în ce mai întâlnite. Luxul era extrem de căutat, doamnele din înalta societate fiind cliente fidele ale caselor de modă celebre. De asemenea, s-a remarcat și tendința militantismului, principala idee transmisă fiind cea a emancipării femeii în societate. Astfel, ziua, doamnele se îmbrăcau în stilul androgin, fiind niște ”băietane” veritabile, neabandonându-și, însă, feminitatea, iar seara redeveneau acele doamne seducătoare.

                     

      Bibliografie

Caragea, Cecilia, Istoria vestimentației europene, Ed. Teora, București, 1999

Herald, Jacqueline, Fashions of a Decade. The 1920s, Ed. Chelsea House Publishers, New York, 2007

McVoy, Anne, The 1920s and 1930s, costume and fashion source book, Ed. Bailey Publishing Associates Ltd.,  Chelsea, 2009

Nanu, Adina, Artă, stil, costum,  Ed. Noi Media Print, București, 2007,