Epidemia de sifilis în România interbelică jpeg

Epidemia de sifilis în România interbelică

Poporul român a moștenit de la traci pasiunea pentru a avea cât mai multe femei, indiferent de costuri și riscuri. Nu ești bărbat dacă nu cunoști cât mai multe persoane de sex opus. Apariția creștinismului și răspândirea ideii de familie tradițională n-au schimbat prea mult datele problemei. Poftele trupești au trecut peste frica de păcat și de pedepsele divine. Existența infidelității era demonstrat în perioada interbelică de prezența sifilisului, maladie ce se transmitea aproape numai prin contact intim.

Un vârf al epidemiei a fost în anul 1934, atunci când au fost înregistrați 220.845 de bolnavi. Cazuri noi erau consemnate 51.629. Nu conta prea mult categoria socială din care proveneau cei atinși, poftele fiind la fel de intense. Cei mai mulți erau dați de țărănime, cu 24.157, cifră normală dacă se ține cont că populația rurală reprezenta 80 de procente din totalul populației. Muncitorii, practic tot săteni mutați la oraș pe măsură ce sporea numărul de fabrici, au rămas la aceleași idei și 17.433 au fost atinși de spirocheta nemiloasă, temuta Treponema pallidum. Grav este că nici intelectualii nu se puteau abține și 2.435 s-au prezentat la medic în tristul an 1934. Nu conta prea mult faptul că puteau fi nenorociți copiii, 10.543 cu vârste între 2 și 5 ani fiind trecuți în listele doctorilor doar în 1934.

Nu exista nici măcar frica de faza terțiară, atunci când creierul era grav afectat și omul devenea o simplă legumă purtătoare a agentului bolii. Era un fel de zombi condamnat la moarte. Tratamentele cu ajutorul mercurului și ale arsenului nu dădeau întotdeauna rezultate spectaculoase și centrul gândirii rămânea afectat în continuare. Numai descoperirea penicilinei a reușit după războiul mondial să pună stavilă acestei pedepse divine, dar poftele trupești au rămas la aceeași intensitate. Obsesia plăcerii a dus la o creștere a ratei îmbolnăvirilor în lumea contemporană și fenomenul poate să fie cu greu ținut sub control în urma trecerii la libera circulație a persoanelor.