Autor 6871 vizualizări


Doi soldați. Doi români. Unul a luptat pe teatrul din Pacific, celălalt în campania din Vest împotriva germanilor. Alexander Vraciu, născut în SUA din părinți români originari de lângă Sebeș. Destinul a făcut ca familia sa să se întoarcă în România după 1918, dar să treacă înapoi Atlanticul, unde va rămâne pentru totdeauna. Alexander Vraciu se înrolează în Marină de pe treptele colegiului, în urma atacului de la Pearl Harbour. A doborât 19 avioane japoneze și a devenit asul aviației americane în bătăliile decisive împotriva Imperiului Soarelui Răsare. Reușitele sale i-au adus gloria în cercul select al piloților Marinei SUA și recunoașterea meritelor acasă, unde a fost primit ca un erou. Întors pe front, a fost doborât în Filipine, dar a supraviețuit și a reușit să scape cu ajutorul gherilelor locale. După război a rămas în Marină, comandant de escadrilă, recunoscut ca as între așii americani. 

Gheorghe Ene din Coșești, Argeş, a făcut campania din Vest mergând pe jos din Pitești până în Cehoslovacia. A luptat ca mitralior în bătăliile pentru eliberarea Ardealului, Ungariei și Cehoslovaciei. A căzut prizonier, a încercat să evadeze, a fost capturat din nou și a ajuns în lagărul de la Dachau, unde este martorul atrocităților naziste din ultimele săptămâni de război. Eliberat de americani, reușește să se întoarcă acasa. Are o pensie de 140 de lei, la care se adaugă pensia de veteran de 340 de lei. Puțini mai sunt astăzi cei care au luptat în Război, martori ale celor mai teribile momente ale istoriei secolului trecut. Cei mai mulți au fost țărani, luați de la coarnele plugului. La fel ca Gheorghe Ene, primele luni de instrucție le-au făcut în opinci. Apoi au plecat spre Est. Au luptat în Basarabia, la Odessa, în Crimeea, apoi la Cotul Donului. Au mers pe jos de la centrul de recrutare până la Stalingrad, unde peste o sută de mii au rămas pentru totdeauna. Nici astăzi nu au un cimitir sau un memorial. Când s-a terminat o campanie a început alta. Cei care au supraviețuit au luat-o din nou, tot pe pe jos, de data asta până la Banska Bystrica. Prețul plătit a fost uriaș. Iar pentru cei reîntorși acasă nu a venit nicio recompensă morală, nicio o recunoaștere. Unii au fost arestați pentru că au luptat împotriva URSS, cei care au scăpat au trebuit să-și ascundă medaliile primite înainte de august 1944. 

După 1989 nu s-a întâmplat mare lucru. Veteranii noștri nu au ieșit din anonimat. Lumea avea alte preocupări. Și apoi, unii luptaseră alături de nemți, iar alții alături de ruși. Despre cine să vorbești? Statul român le-a dat pensia de veteran și cu asta basta. Mai puțin de o sută de dolari pe lună. Ce mai contează eroii în ziua de azi? Iată că pentru americani contează. 

Doi români, doi soldați. Alexander Vraciu și Gheorghe Ene. Destinul lor, în paginile care urmează.