Din activitatea gărzilor naționale în județul Hunedoara la 1918

Autor 2398 vizualizări


La 15 iunie 1914, în urma atentatului de la Sarajevo, omenirea a intrat într-un lung război care a durat 4 ani, între 1914-1918. În toamna anului 1918 situația devine tot mai încordată și explozivă, fiindcă se vorbea deja deschis în armată și popor despre pace și despre pierderea războiului de către Austro-Ungaria și Germania. La 9 septembrie 1918, Bulgaria capitulează și încheie armistițiul de la Salonic, iar la 30 octombrie 1918, capitulează Turcia.

Pe 5 octombrie 1918, Germania și Austro-Ungaria ofereau președintelui S.U.A., W. Wilson, pacea pe baza celor 14 puncte cerute de acesta, dar ea este respinsă și se cere capitularea totală. Pentru Austro-Ungaria și aliații săi războiul este pierdut definitiv. În cadrul imperiului se produc mișcări și toate popoarele doresc emanciparea [1].

Directivele C.N.R.C.

Acțiunea politică a românilor începe prin „Declarația de autodeterminare” de la Oradea, din 12 octombrie 1918, făcută de conducerea Partidului Național Român, care a fost citită apoi în parlamentul din Budapesta la 18 octombrie 1918, de către deputatul român Alexandru Vaida-Voevod. Prin această declarație se făcea cunoscut lumii, că românii din Ardeal și Ungaria nu mai vor să fie conduși de parlamentul și guvernul ungar, nu-l mai recunosc și ei singuri își vor hotărî soarta pe baza dreptului de autodeterminare a popoarelor [2]. La 30 octombrie 1918, se constituie la Budapesta, Consiliul Național Român Central, compus din 6 reprezentanți ai Partidului Național Român și 6 reprezentanți ai Partidului Social Democrat Român, formând astfel supremul organ revoluționar al poporului român din Ardeal și Ungaria, care s-a mutat la Arad pe ziua de 2 noiembrie 1918 [3].

La 3 noiembrie 1918, Austria capitulează prin armistițiul încheiat la Padova, la 6 noiembrie 1918 Ungaria face același lucru prin armistițiul de la Belgrad și, în sfârșit, la 11 noiembrie 1918 capitulează și Germania [4]. În astfel de împrejurări C.N.R.C. de la Arad prin „Manifestul către Națiunea Română”, face cunoscut poporului român și lumii întregi că el este singurul organ revoluționar și legal al întregului neam românesc din Ardeal și Ungaria. Declară deci că toți ostașii, subofițerii și ofițerii români precum și civilii sunt dezlegați de jurământul dat împăratului Carol al Austriei și al Ungariei, ei fiind supuși de acum înainte numai C.N.R.C. De asemenea, s-au dat la 3 noiembrie „Directivele” C.N.R.C. în legătură cu formarea Consiliilor și Gărzilor Naționale Române. De altfel, odată cu izbucnirea revoluției se și începuse organizarea consiliilor naționale române, ca organe politicoadministrative, apoi a Gărzilor Naționale Române ca organe de ordine și apărare, în toate comunele și orașele din comitatele Transilvaniei [5].

Garda Națională din Hunedoara

În ordine cronologică, primul consiliu național român din județ s-a constituit la 5 noiembrie în orașul Hunedoara, având ca președinte pe Gheorghe Dubleșiu, ca secretar pe Nicolae Macrea, notar pe Constantin Dima și alți 6 membri în comitetul executiv. Proclamându-și adeziunea sa la C.N.R.C., Consiliul național din Hunedoara se autointitula „Secția Hunedoara a C.N.R.C.” Imediat după constituire, C.N.R. din Hunedoara a lansat un apel populației din localitate, cerând păstrarea ordinii și încrederii în conducătorii luptei naționale a românilor [6].

Deva

La 7 noiembrie 1918, la Deva s-a creat Consiliul Național Român sub conducerea dr. Virgil Olariu, dr. Petru Groza, dr. Iustin Pop și Moise Savu. După constituirea C.N.R mulțimea s-a deplasat la biserica unde a fost sfințit drapelul tricolor național român. Tot în cursul acelei zile, „a luat ființă Garda Națională Română”, fiind de față dr. Petru Groza, Moise Savu, Iustin Pop și Valer Petea. S-a trecut apoi la alcătuirea statului major al gărzii naționale, din care făceau parte: locotenent Alexandru Ianculevici, Eugen Herbay, lt. Sever Ghila, lt. Ioan Roman, slt. dr. Ulpiu Almășescu, stegar Virgil Albescu, elev-plutonier Victor Savu și medicul Eugen Hossu.

Serviciul administrativ al gărzii naționale a fost încadrat cu plutonierul-major Iosif Roman, plutonierul Augustin Gherendi și sergentul A. Greavu. A doua zi, 8 noiembrie 1918, Garda Națională Română cu drapelul în frunte a cutreierat comunele din jur, mobilizând populația satelor la acțiunea de înlăturare a vechilor autorități, iar în locul lor să instaureze consilii naționale române. Cu sprijinul noii autorități din Deva, sătenii din localitățile învecinate au constituit consilii și gărzi naționale [7]. În câteva zile, garda ajunge la un efectiv de 120 de oameni, trupă și cadre, dar la 17 decembrie 1918, C.N.R.C. Deva a hotărât reducerea efectivului gărzii la 68 de gardiști trupă și menținerea tuturor cadrelor de ofițeri și subofițeri. Măsura s-a datorat sosirii armatei române în Deva și județ, cât și pentru reducerea cheltuielilor de întreținere [8].

Uniforma gărzii era cea din armata austro-ungară, de pe care au fost îndepărtate semnele „imperiale și regale” punându-se la chipiu cocarda de tricolor românesc, iar pe braț s-a prins o banderola în culorile române, lată de 6 cm. Banderola avea imprimată pe culoarea galbenă următoarea inscripție: „Garda Naționala Română Deva”. La uniformă, ofițerii purtau sabie și pistol, subofițerii pistol iar ostașii gardiști armă militară, tip Manlicher cu baioneta scurtă. Garda poseda mitraliere și grenade de mână [9].

Orăștie

La 7 noiembrie 1918 la chemarea dr. Aurel Vlad s-a întrunit adunarea românilor din Orăștie, care a format consiliul și Garda Naționala din localitate. Consiliul Național era alcătuit din dr. Aurel Vlad – președinte, dr. Silviu Moldovan – vicepreședinte, dr. Octavian Selimbec și Iuliu Florea – secretari și 22 de membri [10] iar comandantul gărzii naționale a fost ales Titus Cernăuțeanu, locotenent colonel în fostul regiment 64 infanterie din Orăștie [11].

Valeriu Pascu în calitate de șef al serviciului de recrutare și mobilizare în Garda Naționala Română din Orăștie, nota 5: „împreună cu locotenentul-colonel Cernăuțeanu a trebuit să desfășor o activitate intensă pentru a reuși să încadrăm în garda națională pe toți cei care-n număr deosebit de mare, cereau lucrul acesta. În scurt timp, după o instrucție sumară, dar absolut necesară, constituiți în grupe, plutoane și companii, membrii gărzilor naționale au fost repartizați la posturile lor, în vederea menținerii ordinii” [12].

G.N.R. din Orăștie va ajunge sa cuprindă 300 de gardiști [13]. Ziarul „Libertatea” din Orăștie consemna că populația din localitate, a hotărât fixarea unei taxe naționale de o coroană pentru fondul de apărare „dar mulți au jertfit de bună voie sume mai mari, încât în câteva ceasuri s-au adunat 50.000 coroane” [14].

Garda Națională din Orăștie a rechiziționat 7 locomotive aparținând trupelor germane în retragere. La protestul generalului Mackensen, comisia militară condusă de Vasile Goldiș a găsit măsura luată de gardiștii români îndreptățită deoarece „germanii se făcuseră vinovați de o serie întreagă de abuzuri”. Ulterior, locomotivele rechiziționate vor fi folosite pentru transportul la Alba-Iulia a maselor populare participante la adunarea din 1 Decembrie 1918 [15].

La 18 octombrie C. N. R. din Orăștie a lansat un manifest în care se cerea românilor să ocolească și să împiedice toate silniciile și faptele neomenești și să facă tot ce le stă în putere ca prefacerile ce se află în curgere să se îndeplinească cu rânduială „fără volnicie care ar întârzia și discredita apropierea libertății”. În încheierea manifestului îi povățuia: „să stați în pace, să cinstiți toate popoarele și confesiunile cu care veniți în atingere, să puneți la o parte orice dușmănie și să uitați orice nedreptate ce vi s-a făcut în trecut” [16].

Garda Națională a Zarandului

La 8 noiembrie 1918 a avut loc o mare adunare populară în orașul Brad cu scopul de a forma Consiliul Național Român al Zarandului. Într-un cadru național sărbătoresc mulțimea celor întruniți a ales Consiliul Național format din 22 de membri în frunte cu protopopul Vasile Demian – președinte și dr. Radu – vicepreședinte. De asemenea pe nucleul Gărzii Naționale din Brad s-a înființat Garda Națională a Zarandului, sub comanda căpitanului Sabin Banciu, avându-i în statul major pe lt. Vasile Boneu, slt. A. Petruțiu și slt. Romul Giurgiu.

După constituire, consiliul și garda națională a Zarandului au depus jurământul de credință către C.N.R.C. Luând cuvântul, președintele Vasile Demian îi îndeamnă pe românii din Zarand „să se țină de la orice demonstrații ostile, să fie la înălțimea vremilor și a situațiilor demne ce se pregătește națiunii romane” [17]. În jurul aceleiași date, în cercul Hălmagiului, sub conducerea lui Traian Mager s-a constituit o Gardă Națională alcătuită din 44 oameni. Treptat au luat ființa gărzi în toate cele 33 de comune ale cercului respectiv, însumând 347 de gardiști [18].

Petroșani, Ilia, Dobra, Pui…

La 11 noiembrie 1918 la Petroșani are loc o întrunire și se formează C.N.R. sub președinția lui Romulus Miov [19]. La Petroșani au existat două gărzi. Prima formată din muncitori în frunte cu minerul Larabas, care păzea cartierele muncitorești și minele, și Garda Naționala Română, condusă de locotenentul Ștefan și sublocotenentul Salea care veghea la menținerea ordinii în centrul și împrejurimile orașului. Între cele doua gărzi a existat armonie deplină, acestea conlucrând pentru asigurarea liniștii în zona minieră [20].

La Ilia, Garda Națională s-a format pentru a respinge atacurile unui tren blindat venit în noiembrie 1918 dinspre Arad și ai cărui ocupanți au făcut o incursiune în satul Gurasada. Adunând soldați demobilizați din satele Stretea, Ilia, Godhațea și Gurasada fostul ofițer al armatei austroungare Ion Giurgiu a format o gardă națională de 25 de oameni și a luat măsuri de apărare împotriva unor noi atacuri [21]. În scopul apărării căii ferate din zona Ilia și a podului de fier de peste Mureș a fost constituită o gardă de 40 foști militari la Gothațea, după ce trupele germane în retragere au devastat bunurile unor locuitori [22].

De asemenea la 8 noiembrie 1918, „într-o mare adunare populară românii din comuna Dobra sub conducerea locotenentului Ioan Babeș au format o gardă națională „jurând credință și supunere C.N.R. și luând asupra sa sarcina susținerii ordinii publice” [23].

În cercul Iliei Mureșene, în 65 de comune s-a format C.N.R. condus de dr. Ștefan Rosnovan, în ziua de 11/24 noiembrie 1918, la Ilia s-au sfințit trei drapele și tot atunci 120 de gardiști au jurat supunere C.N.R.C. Garda Națională Română din Ilia a fost pusă sub comanda lui Mihai Crișan. Pentru susținerea gărzii din Ilia s-a făcut o colectă de la populație, și s-au încasat 80.000 coroane. Garda era dotată cu 90 de puști, 2 mitraliere și un automobil [24].

La Pui, C.N.R. s-a constituit în data de 14 noiembrie 1918 sub președinția lui Ioan Bocăniciu. Acest consiliu a coordonat și activitatea consiliilor și gărzilor naționale române din satele Galați, Coroiești, Văidei, Râul Alb, Mătești, Baru Mare, Baru Mic, Sălașu de Sus, Fizești. În preocupările consiliului au intrat menținerea ordinii cu ajutorul gărzii naționale, aprovizionarea populației cu cereale, petrol și alte bunuri deficitare, raționalizarea alimentelor pentru a putea face față lipsurilor de pe piață și fixarea unor prețuri maximale [25].

În plasa Oraștie, deosebit de active au fost consiliile și gărzile naționale din satele Binținți, Beriu, Căstau, Vaidei, Romos, Mărtinești, Turdaș și Pricaz [26] iar în plasa Geoagiu consiliile și gărzile naționale din satele Folt, Bozeș, Boiu, Rapolt [27]. Ziarul „Românul” menționa faptul că garda națională română din Geoagiu era condusă de stegarul V. Popovici [28]

Acțiuni ale Gărzilor Naționale

În calea constituirii Gărzilor Naționale s-au ridicat numeroase piedici, ca de pildă lipsa armelor și echipamentului, opoziția autorităților și altele, toate la un loc făcând ca procesul organizării să se desfășoare în unele locuri mai încet. În multe locuri cum a fost cazul la Ilia, Vulcan, Uricani, Câmpul lui Neag, Brad armele și munițiile au fost capturate de la austro-ungari [29].

Steag al Gărzii Naționale din Alba Iulia 

Între preocupările Consiliilor Naționale Române notăm asigurarea transporturilor și aprovizionarea populației cu cele necesare traiului zilnic, rezolvarea problemei agrare, scăderea impozitelor, combaterea epidemiilor. Pentru ducerea la bun sfârșit a sarcinilor pe care le avea de rezolvat, C.N.R. s-a folosit în largă măsură de presă și sprijinul autorităților bisericești. Cu aceste mijloace au desfășurat o propagandă pentru calm, evitarea ciocnirilor și vărsărilor de sânge, pentru rezolvarea pe cale pașnică a dezideratului național [30].

Pentru păstrarea ordinii, Consiliile Naționale s-au sprijinit pe Gărzile Naționale Române formate în marea lor majoritate din soldați și ofițeri români, foști participanți la primul război mondial în rândurile armatei austro-ungare. Misiunea lor era de a apăra localitățile împotriva elementelor reacționare ale fostei administrații austro-ungare, supravegherea căilor ferate, apărarea împotriva abuzurilor și silniciilor comise de trupele germane în retragere, precum și împotriva unor inși iresponsabili care se dădeau la furturi și jafuri [31].

Referitor la sarcinile ce le reveneau și modul cum înțelegeau să le ducă la împlinire, membrii consiliului național din Lăpușnic, scriau: „subscrișii membrii ai Consiliului Național Român și ai gardei naționale din Lăpușnic (cercul Ilia Mureșană, comitatul Hunedoara) foști soldați în armata austro-ungară, precum și cetățeni ai statului ungar declarăm prin aceasta solemn că ne alăturam la C.N.R. și îi oferim cu toată abnegația sprijinul nostru, purtând totodată grija pentru păzirea ordinei publice și a siguranței averii comune și private. Ne obligăm mai departe ca aceste și alte idei umanitare și naționale le vom propaga și cetățenilor noștri” [32].

Cu ocazia Adunării Naționale de la Alba-Iulia din 1 decembrie 1918, printr-un ordin eliberat la 30 noiembrie 1918, comanda militară Orăștie, împuternicea pe sublocotenentul în rezerva Aron Demian să participe „ca membru oficios de la Garda Națională Română Orăștie la această adunare” [33]. De asemenea, din Valea Jiului, odată cu delegația muncitorilor minieri a plecat spre Alba-Iulia și un pluton al Gărzii Naționale Române în frunte cu dr. Dominic Stanca, atât pentru a participa la adunare cât și pentru a întări forțele de ordine ale Gărzii Naționale din Alba-Iulia, conduse de căpitanul Medrea. Ajunși la Alba-Iulia, au constatat că organizarea era desăvârșită, așa că efectivul gărzii naționale din Petroșani a participat alături de ceilalți români la desfășurarea adunării [34].

Drapel al unei delegații din Ardeal, la Marea Adunare Națională din Alba Iulia

Aflate sub comanda unor foști ofițeri români din armata austro-ungară, a primarilor, a învățători lor sau chiar a preoților, gărzile naționale române au funcționat și după 1 decembrie 1918, până la instaurarea noii administrații românești. Astfel Garda Națională din Brad între 4 noiembrie 1918 - 13 februarie 1919, cu 40-60 gardiști, cea din Băița între 10 noiembrie 1918 - 18 martie 1919 cu 37 de gardiști, cea din Hațeg între 6 noiembrie 1918 -13 ianuarie 1919 cu 35 de gardiști, cea din Deva între 7 noiembrie 1918 - 2 februarie 1919 [35]. Majoritatea gardiștilor vor fi apoi încorporați în noile unități militare.

Foto sus: Garda Națională din Săliște

NOTE

1. Victor Suiaga, Consiliul Național Român din Deva, Deva 1994, pag 16
2. Ibidem, p. 17
3. Ibidem
4. Ibidem, p. 18
5. Ibidem, p. 18-19
6. Vasile Ionaș, Ion Frățilă, Aportul populației din județul Hunedoara la unirea Transilvaniei cu România, SARGETIA XIV, 1979, p. 467-468
7. Paul Abrudan, Mircea Stoia, Contribuții Hunedorene la desăvârșirea unității de stat a României, SARGETIA
XV, 1981, p. 262-263
8. Victor Suiaga, op.cit, p. 42
9. Ibidem, p. 43
10. Paul Abrudan, Mircea Stoia, op.cit, p. 261-262
1 l. Vasile Ionaș, Ion Frățilă, op.cit, p. 468
12. Adela Herban, Participant la Marea Unire, SARGETIA XVIII - XIX, 1984- 1985, p. 310
13. Gheorghe Unc, Constantin Deac, 1918, Gărzile naționale române din Transilvania, Editura Militară, 1979, p. 107
14.Ibidem, p. 120
15. Vasile Ionaș, Ion Frățilă, op.cit, p 470
16. Paul Abrudan, Mircea Stoia, op.cit, p. 263-264
17. Ibidem, p. 263
18. Gheorghe Unc, Constantin Deac, op.cit, p. 59
19. Vasile Ionaș, Ion Frățilă, op.cit, p. 468
20. Ibidem, p. 470
21.Ibidem
22.Ibidem
23. Gheorghe Unc, Constantin Deac, op.cit, p. 55
24. Ibidem, p. 100
25. Vasile Ionaș, Ion Frățilă, op.cit, p. 468
26. Ibidem, pag. 469.
27. Ibidem, pag. 469.
28. Gheorghe Unc, Constantin Deac, op.cit, p. 101
29. Vasile Ionaș, Ion Frățilă, op.cit, p. 470
30. Ibidem, p. 469
31. Ibidem. p. 470
32. Ibidem, p. 469
33. Gheorghe Unc, Constantin Deac, op.cit, p. 157
34. Vasile Ionaș, Ion Frățilă, op.cit, p. 473
35. Ibidem, p. 470-471


""