Autor 120816 vizualizări


Prin domnia lui Ştefan cel Mare, Moldova s-a afirmat ca un factor activ în relaţiile internaţionale din Europa Răsăriteană. Dincolo de calităţile militare reale ale lui Ştefan, această politică activă a presupus mobilizarea – şi irosirea – unor resurse semnificative.

Izvoarele nu ne îngăduie să reconstituim cu exactitate potenţialul economic al Moldovei în timpul domniei lui Ştefan cel Mare. Nu avem nici situaţii ale bugetului, şi nici informaţii care să ne îngăduie o reconstituire a volumului activităţii economice. Este adevărat, am putea folosi metoda elaborată de istoricul Angus Maddison pentru reconstituirea produsului brut pe cap de locuitor din perioadele mai vechi, dar rezultatul ar fi cu totul şi cu totul aproximativ.

Astfel, potrivit estimărilor lui Angus Maddison, ţările Europei Răsăritene aveau, către anul 1500, un produs intern brut pe cap de locuitor puţin sub 500 de dolari internaţionali Geary Khamis 1990 (o unitate de măsură convenţională, care măsoară activitatea economică la paritatea puterii de cumpărare, uşurând astfel comparaţiile în timp şi spaţiu). Dacă ar fi să comparăm cu situaţia din zilele noastre, în timpul lui Ştefan, produsul intern brut pe cap de locuitor era cam de 9 ori mai mic decât în România de azi.

Mai grav era însă faptul că Moldova lui Ştefan avea doar circa 400.000 de locuitori, deci ceva mai mult decât unul dintre sectoarele Bucureştilor azi. Aceşti oameni trăiau mai mult în sate, oraşele cele mai mari ale Moldovei din acea vreme – Cetatea Albă şi Suceava – nedepăşind 10.000 de locuitori. Comerţul era modest, deşi Moldova era o verigă a vestitului „drum moldovenesc“ care făcea legătura între Orient şi Europa Centrală. Totuşi, doar o mică parte dintre produsele locale erau vândute pe piaţă, iar majoritatea locuitorilor erau agricultori preocupaţi să-şi asigure cât mai multe dintre nevoi din producţia proprie. Banii domnitorului, atâţia câţi îi avea, îi obţinea fie din taxele vamale, fie din dările indirecte impuse oraşelor, fie din unele vânzări de bunuri domneşti, fie din diverse surse neregulate (prăzi, topire de obiecte din metal preţios, daruri etc.).

Mănăstirea Voroneţ

Deşi circulaţia monetară nu era cu totul absentă, economia Moldovei şi puterea domnului nu se bazau însă atâta pe bani, cât pe controlul asupra pământului şi asupra oamenilor. Atunci când Ştefan avea de construit o cetate sau o mănăstire, el nu aloca bani pentru proiectul respectiv, ci punea pe locuitori să muncească în contul obligaţiilor lor faţă de domnie.

Materialele folosite erau şi ele obţinute gratuit, cu excepţia, desigur, a celor care nu se puteau găsi la nivel local. Aşa au fost construite cetăţi precum cele de la Chilia şi Roman, aşa au fost construite multele mănăstiri ctitorite de Ştefan. Aşa ne putem explica cum a putut Ştefan să se şi lupte şi să şi construiască de-a lungul domniei sale, deşi cele două activităţi nu s-au suprapus, ci mai degrabă au alternat.

O domnie scumpă

Războaiele au costat destul de mult societatea moldovenească. Dacă stăm să socotim, din cei 47 de ani de domnie, în 34 Moldova a fost angrenată în războaie cu diverşii vecini, numai 13 ani putând fi consideraţi „de pace“. Costul războiului nu era atât bănesc, cât uman şi, de asemenea, economic în sens larg. Mobilizarea bărbaţilor afecta activităţile productive, iar atacurile adversarilor cauzau şi ele destule pagube.

Astfel, părţi ale Moldovei au fost jefuite de unguri în 1467, de tătari în 1469, de munteni în 1471, de otomani în 1475, 1476, 1481, 1484, 1485 şi 1486, de polonezi în 1497. Desigur, de cele mai multe ori, invadatorii au fost înfrânţi, dar aceasta nu însemna că ei nu au apucat să provoace distrugeri. Iar tactica aleasă deseori de Ştefan – aceea de a pustii ţara în drumul duşmanului pentru a nu-l lăsa să se aprovizioneze – era, fără îndoială, eficientă din punct de vedere militar, dar se dovedea totodată o calamitate pentru economie şi pentru locuitori.

Astfel, campania sultanului Mahomed al II-lea, din 1476, atunci când armata otomană a străbătut cea mai mare parte a ţării ajungând la Neamţ şi în zona Sucevei, iar tătarii au atacat şi ei Moldova dinspre răsărit, deşi a fost până la urmă respinsă, a fost un dezastru pentru ţară pentru că a afectat rezervele şi structurile economice pe ani în şir.

Situaţia economică de ansamblu a Moldovei în timpul lui Ştefan, un mare semn de întrebare

Nu prea ştim dacă Moldova a dus-o bine din punct de vedere economic sau nu în timpul domniei lui Ştefan. Pur şi simplu, izvoarele păstrate sunt prea puţine şi prea fragmentare. Pe de o parte, Ştefan a construit multe şi a încercat să aducă o anume prosperitate prin acordarea de privilegii pentru negustori şi prin politica de întărire a păturilor pe care se baza din punct de vedere militar, mica boierime şi răzeşimea. Pe de altă parte, războaiele pe care le-a purtat erau păgubitoare pentru economie.

Ştefan cel Mare, Bogdan al III-lea cel Orb şi Petru Rareş,  domni ai Moldovei, frescă de la Mănăstirea Dobrovăţ, ultima ctitorie a lui Ştefan cel Mare. Construirea mănăstirii a început la 27 aprilie 1503, potrivit pisaniei aflate pe zidul bisericii, şi s-a încheiat după moartea lui Ştefan, în timpul lui Bogdan al III-lea (locaşul de cult a fost pictat mai târziu, în vremea lui Petru Rareş)

Tributul către ­turci a crescut de la 2.000 de galbeni în 1457 la 6.000 de galbeni în 1480 şi apoi s-a mai redus puţin, fiind doar de 4.000 de galbeni la sfârşitul domniei. Era o povară, dar nu una insuportabilă;de altfel, după moartea lui Ştefan, tributul avea să crească foarte mult.

Dar, poate, nici nu are rost să punem un verdict unic pentru o domnie atât de lungă, într-o perioadă când economia şi, în general, viaţa oamenilor erau destul de nesigure, atât din cauza acţiunii oamenilor, cât şi din cauza vulnerabilităţii la evenimente naturale (secetă, inundaţii, cutremure, invazii de lăcuste etc.) şi la boli. Iar războaiele erau un element care favoriza răspândirea epidemiilor.

Impact limitat asupra vieţii populaţiei

Nu este uşor să evaluăm în ce măsură statul afecta viaţa oamenilor în timpul lui Ştefan cel Mare. În mod cert, mult mai puţin decât în zilele noastre, deoarece în acea vreme se legifera puţin, cele mai multe reglementări fiind stabilite prin obiceiul pământului la nivel local. Desigur, domnul putea interveni prin porunci, dar, de obicei, ordinele sale aveau caracter punctual şi nu vizau stabilirea unor reguli generale pe termen lung.

Domnul guverna la nivel central prin intermediul dregătorilor şi a Curţii sale, iar în teritorii, prin intermediul pârcălabilor de ţinuturi, precum şi prin intermediul curtenilor şi al slugilor domneşti. Una dintre caracteristicile domniei lui Ştefan a fost tocmai întărirea structurii administrative a Moldovei, prin sporirea rolului pârcălabilor şi prin dezvoltarea capacităţii de control a domniei în teritoriu.

Totuşi, impactul domniei sale asupra vieţii cotidiene a majorităţii populaţiei a fost limitat. Documentele păstrate nu atestă intervenţii semnificative ale domnului în raporturile dintre boieri şi ţăranii dependenţi, ceea ce arată că autoritatea stăpânilor de domenii rămânea considerabilă. De asemenea, domnia nu a interferat nici în relaţiile din interiorul obştilor ţărăneşti libere, puterea domnească rămânând mai degrabă o instanţă de ultim apel, chemată să intervină în viaţa cotidiană doar în situaţii excepţionale.

 

Mai citeşte:

De ce s-a luptat Ştefan cel Mare cu turcii?

Ştefan cel Mare pe înţelesul PCR

Ştefan cel Mare în bătălia politică din Republica Moldova

""