Autor 9894 vizualizări


Am prezentat până acum moștenirea latinească din vocabularul românesc și ceea ce au lăsat dacii în limba latină pe care au adoptat-o. Am comparat, de fiecare dată, situația din română cu cea din celelalte limbi romanice: elementul latin ocupă, în toate limbile romanice, primul loc în vocabularul fundamental (de bază sau reprezentativ), iar cuvintele din limbile autohtone, cunoscute sub numele de substrat, au o pondere scăzută.

Comparația cu limbile romanice este ilustrativă și dacă cercetăm superstratul limbii române, adică elementele vechi slave.

Puțină istorie

Slavii au ajuns în regiunea Dunării și în Peninsula Balcanică în secolele al V-lea și al VI-lea, fiind atrași de bogățiile Bizanțului. Cei mai mulți s-au stabilit la sud de Dunăre, după prăbușirea limesurilor Imperiului Roman (anul 602), unde au ocupat văile și câmpiile. Numeroase așezări romane au fost distruse. Nu au fost slavizați strămoșii aromânilor actuali, care au coborât din centrul Peninsulei Balcanice spre sud, ajungând în Pind, Thesalia și Epir.

Din cauza așezării slavilor în Peninsula Balcanică, blocul compact de romanitate, care cuprindea toate provinciile latinofone de la Dunăre, a fost spart. În Dacia, numărul slavilor s-a redus, ca urmare a îndepărtării masei de slavi spre sud, ceea ce a dus la asimilarea lor de către populațiile băștinașe romanizate, fenomen numit de unii linvigviști „a doua romanizare”.

Slavii au avut, în estul Europei, rolul pe care l-au avut în vest populațiile germanice stabilite în interiorul sau la periferia Imperiului Roman; în regiunile unde romanitatea a fost puternică (Dacia, Gallia, Italia) slavii sau germanicii au fost asimilați de romani, chiar dacă au avut organizații statale puternice (regatul vizigot de la Toledo sau cel longobard din Italia, de la Pavia), în timp ce în regiunile periferice (teritoriile de peste Rin) sau în cele în care a fost distrusă civilizația romană (Peninsula Balcanică) populațiile germanice, respectiv slave, au asimilat populația romanizată. În ambele cazuri, populațiile asimilate au lăsat urme în limbile adoptate de ele.

Astfel, se vorbește despre acțiunea superstratului germanic în limbile romanice occidentale, respectiv de superstratul slav ca fiind prima influență slavă asupra limbii române (influența veche slavă), care nu trebuie confundată cu alte influențe slave ulterioare (bulgară, sârbă, ucraineană, rusă, polonă, slovacă).

Vechimea influenței slave

Există discuții în legătură cu începutul și durata relațiilor româno-slave vechi. Unii lingviști (O. Densușianu, E. Petrovici) susțin că limita inferioară a pătrunderii elementelor vechi slave poate fi în secolele al VI-lea – al VII-lea, alții propun secolul al IX-lea (G. Mihăilă) sau consideră că elementele vechi slave au început să pătrundă în secolele al VIII-lea – al IX-lea (Th. Capidan, S. Pușcariu, I. Pătruț) sau chiar în secolul al X-lea (I. Bărbulescu).

Împrumuturile vechi slave prezintă trăsături fonetice ale dialectelor bulgare din epoca slavă veche de până în secolul al XI-lea. E. Petrovici susține că unele cuvinte vechi slave au intrat chiar în latina dunăreană, înainte ca aceasta să devină limba română. Termeni ca șchiau <lat. sclavus, jupân, stăpân, stână, smântână, măgură, mătură ar fi astfel de cuvinte vechi slave pătrunse în latina dunăreană. Este sigur că unele cuvinte vechi slave au pătruns în română înainte de separarea celor patru dialecte românești (dacoromân, aromân, meglenoromân, istroromân). Așa sunt babă, blid, bob, brazdă, clește, clin, clopot, coajă, coasă, colac, coș, cocean, (a) croi, cosiță etc.

Câte cuvinte vechi slave are româna?

Nu se poate stabili cu exactitate cât de mare este acest număr. O lucrare de sinteză asupra problemei a dat G. Mihăilă, Împrumuturi vechi sud-slave în limba română (1960). Evaluarea elementelor vechi slave din română capătă noi dimensiuni dacă se examinează unitățile lexicale folosite de diverse limbi romanice pentru noțiunile denumite în română prin termeni împrumutați din vechea slavă. Primul care a atras atenția asupra acestui fapt a fost W. Meyer – Lübke, părintele lingvisticii romanice comparate, într-o conferință cu titlul Rumänisch und Romanisch prezentată la Academia Română (1930).

El a arătat că uneori termenului vechi slav din română îi corespunde în limbile romanice occidentale un termen de origine germanică, deci din superstrat. Pentru bogat de origine slavă avem fr. riche, it. ricco, sp., port. rico, de origine germanică, iar lui (a) păzi, tot din vechea slavă, îi corespund elemente germanice, și anume fr. garder, it. guardare, sp., port. guardar.

În alte cazuri, limbile romanice occidentale au împrumutat ulterior un cuvânt din latină: nume de plante (ca podbeal, știr, bujor, pelin) sau de animale (ca râs, lebădă), ca și unii termeni abstracți (ca prilej, pricină, vrajbă), toate de origine slavă în română au în limbile romanice occidentale corespondente împrumutate din latină (fr. amaranthe, pivoine, absinthe etc).

Aceasta este o probă că unele tipuri lexicale latinești n-au fost destul de puternice ca să poată rezista concurenților apăruți în epoca de bilingvism de la începuturile limbilor romanice sau, pur și simplu, nu au avut șansa să supraviețuiască.

S. Pușcariu a făcut o remarcă interesantă: românii au împrumutat din slavă substantive ca plug, sită, război (de țesut), brici, dar au păstrat din latină verbele corespunzătoare: (a) ara, (a) cerne, (a) țese, (a) rade. Se poate trage concluzia că termenii vechi slavi au pătruns în română deoarece denumeau instrumente mai perfecționate decât cele ale locuitorilor romanici din Dacia (dar românii n-au încetat să are, să cearnă, să țeasă, să radă).

În ceea ce privește alte cuvinte slave vechi, este sigur că românii au avut termeni moșteniți din latină, chiar dacă nu sunt atestați, pentru că nu se poate presupune că românii nu aveau cuvinte pentru „a vorbi”, „scump”, „drag”, „a iubi”.

Amintesc, în acest sens, faptul că, până nu demult, româna avea termeni latinești moșteniți pentru unele noțiuni denumite astăzi în limba standard prin cuvinte provenite din slavă. Astfel, în Transilvania au fost moșteniți termeni ca arină (<lat. arena), lard (<lat. lardum), vipt (<lat. victus), cărora le corespund, în limba literară, cuvinte slave ca nisip, slănină, hrană.

Poziția cuvintelor vechi slave

În episodul precedent, când am vorbit despre cuvintele traco-dace, am arătat că pentru a vedea care este poziția unor cuvinte într-o limbă se procedează la detașarea unui inventar de cuvinte importante numit fond principal lexical ori vocabular reprezentativ (sau fundamental). Lucrarea colectivă Vocabularul reprezentativ al limbilor romanice realizată la Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti” din București pune în lumină poziția elementului vechi slav, care reprezintă superstratul limbii române, în comparație cu superstratul germanic din celelalte limbi romanice surori.

Cele 233 de cuvinte vechi slave din vocabularul reprezentativ al românei (bici, boală, bogat, brazdă, ceată, ciocan, (a) citi, (a) clădi, clei, clește, (a) clipi, coajă, (a) coborî, comoară, (a) cosi, coș, (a) croi, cumpănă etc.) ocupă același rang IV ca elementul germanic din vocabularul reprezentativ francez și italian, limbile romanice în care elementul vechi germanic (superstratul lor) este cel mai bine reprezentat.

""