Autor 27585 vizualizări


Martorii îşi amintesc cu groază de zilele care au urmat după scufundarea navei Mogoşoaia, în dimineaţa zilei de 10 septembrie 1989, când au murit aproximativ 200 de oameni.

Cea mai mare dramă din istoria navigaţiei române este, fără îndoială, scufundarea vasului de pasageri Mogoşoaia, vas ce a mai avut două accidente grave din care a scăpat cu mare noroc, fără victime, dar cu pagule mari. Este vorba despre o ciocnire cu un vas marfă rusesc Volga şi o acostare nereuşită la Grindu (Pisica).

Pe data de 10 septembrie se împlinesc 26 de ani de la cea mai mare catastrofă navală  românească. Vasul a fost lovit la Cotu Pisicii, în Tulcea, de împingătorul bulgăresc „Petar Karamincev“ şi apoi s-a scufundat.

Ion Cristea, de 55 de ani, secretarul Primăriei Grindu, spune că a făcut parte din comisia de recunoaştere a victimelor. „Prin luna mai apăruse hotărârea de desfiinţare a comunei Grindu, care fusese arondată lui 23 August, localitate care se numeşte în prezent I.C. Brătianu. Eram viceprimar la acea vreme şi am făcut parte din comisia de recunoaştere a morţilor, era un fel de celulă de criză“, începe să povestească Ion Cristea.

Era tânăr şi a rămas marcat pentru toată viaţa de acele zile şi nopţi. „Nu exista familie în sat care să nu fi pierdut pe cineva drag. Durere mare a fost atunci la noi“, spune omul, care mai are şi acum întipărită pe retină figura cu cadavrele celor dragi întinse pe doc.

Hala cu morţi

„Ţin minte că primele cadavre au ieşit la suprafaţă la puţin timp de la scufundarea navei, iar ulterior, când au scos la suprafaţă Mogoşoaia, au apărut altele şi altele… Se amenajase o hală unde se primeau morţii. Ce era aici la noi… miliţie, medici, preoţi“, spune el.

Bărbatul povesteşte că morţii erau pescuiţi de ambarcaţiuni sau scoşi de scafandri de pe fundul mării erau întinşi pe o platformă. „Erau spălaţi cu furtunul şi apoi erau preluaţi de medicii legişti. Apoi erau puşi în coşciuge şi înmormântaţi“, spune martorul.

Preoţii din sat nu puteau face faţă numărului mare de înmormântări şi au fost chemaţi în ajutor slujitori ai Domnului din comune învecinate. „Nu puteai să le ţii mult. Cadavrele intrau în putrefacţie şi coşciugele pocneau“, retrăieşte el agonia lui septembrie 1989. Slujbele se ţineau pentru 10 – 20 de morţi odată. În cimitirul din localitate, în numai câteva zile s-au săpat peste 100 de morminte.

În primele zile, morţii erau aduşi şi îngropaţi zi şi noapte, apoi s-a decis ca operaţiunea să se sisteze pe timpul nopţii, întrucât se speria tot satul de la sunetul alarmelor, dar mai ales de la strigătele de durere ale celor care îşi vedeau părinţii şi copiii morţi.

Nu toate cadavrele au fost găsite. Resturile părinteşti ale Anicăi Cardon din Grindu zac şi acum undeva pe fundul apei. „Trupul unui verişor de-al meu a fost găsit la multă vreme pe la unguri, în al doilea an. Alte cadavre s-au prins de o barjă şi au ajuns pe la bulgari“, spune secretaru primăriei.

Bărbatul care a supravieţuit tragediei

Teodor Neagu (58 de ani) se afla la bordul navei. Se îndrepta spre Grindu, acolo unde locuiau părinţii săi. Bărbatul spune că la drum urma să-l însoţească în plimbare şi familia, soţia şi cei doi copii, însă pentru că era ceaţă nu şi-a mai trezit copiii din somn şi a mers singur la părinţi.  

Vasul a plecat la ora 8.10 minute, pe ceaţă. Mogoşoaia era plină de călători. Cei mai mulţi dintre pasageri mergeau la ţară, la rude, alţii veneau de la serviciu şi se îndreptau casele lor. În vapor se găseau şi mai multe familii care se întorceau de la o nuntă.

Vaporul a pornit către Grindu, mergând la vale. Teodor Neagu stătea în hol şi, după câteva minute, a auzit sirena de pe Mogoşoaia. „Mi-am dat seama că ceva nu este în ordine. Am ieşit pe punte. Atunci am observat cum vine spre noi un împingător. Mi-am dat seama că ne vom ciocni şi am sărit pe barja lor. Vreau să vă spun că nici măcar nu m-am udat“, rememorează el clipele acelei dimineţi.

A văzut cum nava plină de oameni dispare în doar câteva minute. „Cred că s-a scufundat în trei minute. Oamenii de pe ea nici nu şi-au dat seama ce li se întâmplă. La scurt timp s-au înecat cu toţii“, îşi aminteşte el cu groază.

Povestea unui alt norocos trist

Singurul supravieţuitor al echipajului de pe Mogoşoaia, Laurenţiu Nenciu povestește cu regret despre acele clipe grele. Despre acea zi tragică şi în acelaşi timp norocoasă pentru el supravieţuitorul teribilei tragedii povesteşte:

„La 7.40, după ce am terminat de mâncat, m-am dus la schelă şi am început îmbarcarea pasagerilor. Înainte de plecare, a venit şi electricianul Ioniţă Hodorogea împreună cu fiica sa care avea în jur de 6-7 ani. Spunea că vrea s-o plimbe cu vaporul. Deodată am văzut un catarg, dar fără luminile corespunzătoare pentru ceaţă. Când mai aveam câţiva metri de convoi şi abordajul era evident, pilotul nostru a spus:Ne loveşte! Şi în acel moment, am ieşit afară ca să văd cum şi unde ne loveşte. Am văzut lovitura care m-a proiectat în peretele comenzii (cabinei de comandă n.n.), dar mi-am revenit imediat. Vaporul a început să se încline cu o viteză destul de mare şi, în acel moment,   parcă aşterptam cu toţii să revină la poziţia normală. Dar acest lucru nu s-a întmplat. În momentul în care peretele vertical devenise orizontal, m-am căţărat pe el şi am luat-o la fugă spre chila navei după care am sărit în apă, pe burtă, fără să mă ud pe cap şi am început să înot, cu gândul că trebuia să mă îndepărtez repede de vapor.  N-am văzut în apă nicio persoană sau coleg de-al meu”. Laurenţiu Nenciu avea la acea vreme 24 de ani.

Numărul morţilor, neclar

Nu se ştie nici acum care a fost cu exactitate numărul morţilor. Mulţi urcaseră la bord fără bilet, aşa cum de altfel se mai practică şi astăzi. Pe de altă parte, la acea vreme, pentru a nu crea panică, autorităţile comuniste au vrut să micşoreze amploarea tragediei şi au dat cifre mai mici.

Reprezentanţii Primăriei Grindu spun că erau 169 la bord, dintre care s-au salvat doar 18. În schimb, în cărţi care vorbesc despre tragedie este avansată cifra de 223 de morţi.

Continuarea în adevărul.ro