Cum rămân guvernările lui Victor Ponta în istorie? Ce s a ales din așteptările pe care le aveau românii de la cel mai tânăr premier jpeg

Cum rămân guvernările lui Victor Ponta în istorie? Ce s-a ales din așteptările pe care le aveau românii de la cel mai tânăr premier

📁 Biografii
Autor: Redacția

Premierul Victor Ponta a demisionat in aceasta dimineata, după manifestatiile puternice de aseara din Bucuresti cand peste 25.000 de oameni au ieșit în stradă în urma tragicului eveniment produs în Clubul Colectiv pe data de 30 octombrie. Atunci au murit 27 de oameni și peste 150 au fost rănite, iar până în prezent numărul deceselor s-a ridicat la 32 de persoane, într-un incendiu provocat în timpul concertului trupei Good Bye to Gravity. Incendiul a fost provocat de aprinderea izolatiei fonice și a scos la iveală numeroase nereguli atât în avizele de funcționare ale localului cât și modul în care acestea au fost acordate.

Cine este Victor Ponta, ex-premierul României

Victor-Viorel Ponta (n. 20 septembrie 1972, București) este un om politic român cu origini albaneze și italiene, care din 7 mai 2012 deține funcția de prim-ministru al României. Victor Ponta a fost președinte al Partidul Social Democrat din februarie 2010 până în 2015 și este deputat de Gorj.

În 1995 a absolvit Facultatea de Drept a Universității din București. Până în 1998 a fost procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 din București, iar între 1998 și 2002, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, secția Anticorupție, Urmărire Penală și Criminalistică. Între 2000 și 2001 a ocupat funcția de coordonator al Biroului de Combatere a Spălării Banilor.

A intrat în politică în 2001 la invitația lui Adrian Năstase, căruia i-a fost asistent la catedra de Drept Internațional Public. Tot Adrian Năstase i-a propus un rol în Guvernul României:șef al Corpului de Control al Guvernului. De asemenea Adrian Năstase i-a fost și coordonator al lucrării de doctorat, terminată în 2003. Această teză de doctorat a fost în centrul unui scandal de plagiat. Ca urmare a controversei declanșate, după o analiză, Consiliul Academic de Validare a Titlurilor Universitare a constatat că 85 din cele 307 pagini ale lucrării au fost copiate integral, fără ghilimele și fără indicarea exactă a sursei. 

Victor Ponta a admis că sistemul bibliografic utilizat în teza de doctorat nu este foarte clar în privința citării surselor bibliografice, însă a respins acuzația de plagiat, precum și rezultatul publicat al analizei consiliului.

La 16 decembrie 2014, premierul Victor Ponta publică o scrisoare adresată rectoratului Universității, în care îl “notifică” pe rectorul Mircea Dumitru că renunță la titlul de doctor în drept.

Revenind la cariera politică a ex-premierului, în noiembrie 2003 a fost ales președinte al Tineretului Social Democrat, funcție pe care a ocupat-o până pe 18 noiembrie 2006. În iulie 2003 a devenit vicepreședinte al Partidului Social Democrat (PSD). A îndeplinit această funcție până în 10 iulie 2004, când a avut loc o restructurare în PSD, prin suspendarea delegației permanente și înființarea unui Birou Coordonator. Cu acest prilej, Adrian Năstase a declarat că activitatea lui Ponta de finalizare a negocierilor de integrare este foarte importantă. Pe 10 decembrie 2006, la congresul PSD, a fost reales vicepreședinte al acestui partid.

În același timp în 2004, Victor Ponta a devenit unul dintre cei mai tineri parlamentari români, fiind ales membru al Camerei Deputaților. Din decembrie 2004 este deputat PSD de Gorj, iar în urma alegerilor parlamentare din noiembrie 2008, Victor Ponta este ales pentru a doua oară deputat de Gorj, în colegiul uninominal nr. 6 din Târgu Jiu.

În februarie 2010, Victor Ponta a candidat la președinția Partidului Social Democrat, cu un mesaj de înnoire, dinamizare și regăsire a identității social-democrate a partidului și a fost ales noul lider al formațiunii. Ponta a aliniat PSD la Alianța de Centru-Dreapta (ACD), compusă din Partidul Național Liberal (PNL) și Partidul Conservator (PC), din reuniunea celor trei formațiuni rezultând Uniunea Social-Liberală (USL). Mai apoi, a semnat o alianță cu Uniunea Națională pentru Progresul României (UNPR), partid desprins din PSD, intitulată Alianța de Centru-Stânga (ACS).

În urma căderii Guvernului Ungureanu, ca rezultat al adoptării moțiunii de cenzură propusă de Uniunea Social-Liberală, în luna mai 2012, Victor Ponta a fost învestit în funcția de prim-ministru al României și în fruntea guvernului, devenind astfel cel mai tânăr prim-ministru din Europa. Deși așteptările erau mari, guvernările Ponta rămân în istorie ca perioada de conflict instituțional dintre Președinție și Guvern, precum și de vânătoare a „corupților”, adesea adversarii politici fie ai premierului, fie ai fostului președinte Traian Băsescu.

Candidatura la președinție si demisia din functia de premier

În 2014 și-a depus candidatura pentru alegerile prezidențiale din 2 noiembrie. În primul tur de scrutin, de la 2 noiembrie, au existat 14 candidați înscriși în cursă, prezența la vot fiind de 9.723.232 persoane, reprezentând 53.17% din numărul cetățenilor cu drept de vot.

Prim-ministrul Victor Ponta s-a clasat pe primul loc, cu un număr de 3.836.093 voturi, reprezentând 40, 44% din totalul voturilor exprimate, iar pe locul doi s-a clasat primarul Sibiului, Klaus Iohannis, cu 2.881.406 voturi, reprezentând 30, 37% din totalul voturilor exprimate. Deoarece nici un candidat nu a obținut un scor de 50% plus 1 din totalul alegătorilor înscriși pe listele electorale, a avut loc al doilea tur de scrutin, la data de 16 noiembrie 2014. Înainte de alegerile au avut loc în diferite orașe din România demonstrații împotriva Guvernului și a premierului. Victor Ponta a pierdut alegerile prezidențiale, iar azi la un an de la acele evenimente a fost nevoit să își prezinte demisia și din functia de premier