Cum i-a salvat Ion Creangă viața mitropolitului Calinic Miclescu

Familia Miclescu a dat, pe lângă înalţi dregători, şi doi mitropoliţi ai Moldovei: mitropoliţii Sofronie (1790 –1861) şi Calinic Miclescu (1822–1886).

Sofronie – cu numele de botez Sandu – e fiul vornicului Constantin şi al Zoei Miclescu. Ajunge episcop de Huşi în 1826 şi va păstori până în 1851, când e ales mitropolit al Moldovei. Are o contribuţie importantă în dezvoltarea învăţământului teologic şi se implică în diferite acţiuni politice, fiind ales chiar preşedintele Divanului ad-hoc al Moldovei. În perioada păstorii sale, a fost decretată „legiuirea pentru organizarea învăţăturilor bisericeşti în Moldova“, care permiteau orgizarea a trei tipuri de şcoli teologice: şcoli bisericeşti de ţinut, secţia primă a seminarului şi secţia a doua a seminarului.

Pe urmele unchiului

Mitropolitul Sofronie (foto dreapta) e suspendat şi înlăturat însă din scaun în 1860, pentru că s-a opus reformelor lui A.I. Cuza, referitoare la averile chinoviilor moldovene. Ce nu reuşeşte însă să rezolve Sofronie, o va face chiar nepotul acestuia Sofronie, Constantin Miclescu.

Cu numele monahal Calinic, acesta va îndeplini şi el rangul de mitropolit al Moldovei (1865-1875) şi apoi pe cel de mitropolit-primat al Ungro-Vlahiei (1875-1886). Calinic a fost călugărit la Huşi în 1842, de către unchiul său când acesta era episcop. Până să ajungă în prim-planul vieţii bisericeşti, Calinic se remarcă prin câteva iniţiative care-i vor fi recunoscute mai târziu: înfiinţează o şcoală în satul Mălini (judeţul Suceava) pentru copiii ţărani, activează ca membru în Divanul Ad-hoc şi reuşeşte să îmbunătăţească relaţiile cu conducerea ţării. Capătă încrederea lui Cuza, care-l numeşte mitropolit al Moldovei prin decret. Doar că acest gest duce însă la o nouă criză bisericească, cunoscută în epocă sub numele de „lupta pentru canonicitate“ , care va frământa îndelung viaţa liderilor politici şi a numeroşilor lideri religioşi.

Calinic, în fruntea mişcării antiunioniste

Oricum, măsurile pe plan bisericesc adoptate de Cuza bulversează societatea moldovenească. Clericii din marile familii boiereşti se împotrivesc acţiunilor luate de guvern, alături şi de alţi clerici din rang inferior, printre care diaconul Ion Creangă. Tensiunile cresc, situaţia devine tot mai complicată, Cuza trebuie dat jos! Aşadar, în februarie 1866, are loc abdicarea forţată a domnitorului, care va fi urmat, la tron, de principele Carol de Hohenzollern.

În acest timp, situaţia devine şi mai tulbure pentru Calinic: presiunile clerului, legăturile sale cu clasa politică şi neîncrederea în soluţia prinţului străin îl fac să se aproprie de tabăra secesionistă. În aprilie 1866, va fi unul dintre liderii mişcării antiunioniste de la Iaşi. Cum s-a întâmplat? Pe 3 aprilie 1866, Mitropolitul Calinic (foto dreapta) semnează declaraţia separatistă şi binecuvânează mulţimea adunată în curtea Mitropoliei din Iaşi şi a Palatului Roznovanu.

Se pornesc cu toţii spre palatul domnesc, acolo unde se afla unul dintre cei trei membri ai locotenenţei domneşti instituite după abdicare – Lascăr Catargiu. La ordinul acestuia, armata intervine. Mitropolitul Calinic e lovit şi el în luptă, dar e salvat de diaconul Ion Creangă (foto sus), care, văzându-l rănit, îl ascunde în pivniţa unei case din apropiere.

Mitropolit-primat al ţării

Probabil că ar fi căzut şi el în dizgraţie, ca unchiul său Sofronie, dacă prinţul Carol, care tocmai intrase în ţară, nu semna la Goleşti un decret de amnistiere. Astfel, miropolitului Calinic împreună cu opozanţii moldoveni sunt iertaţi. Repus în drepturi, Calinic îl primeşte în aprilie 1868, în Palatul Mitropolitan, pe domnitorul Carol I, care se afla în vizită la Iaşi. Reconcilierea se înfăptuieşte. Pe plan bisericesc, cea mai mare împlinire, în perioada păstoririi lui Calinic, e recunoaşterea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române, prin Tomosul patriarhului ecumenic Ioachim al IV-lea pe data de 25 aprilie 1885. O lună mai târziu, IPS Calinic Miclescu este ales mitropolit primat al României.

Calinic a fost înmormântat la Mănăstirea Neamţ, în pridvorul mic, în partea de vest, chiar în acelaşi mormânt cu unchiul său, Sofronie Miclescu. Despre înmormântarea lui Calinic Miclescu, Maruca Cantacuzino-Enescu scria, în memoriile ei, că „jumătate din Moldova l-a condus în trăsura, în caruţă şi pe jos, în ultima lui paradă pe pământ, pe elegantul, fastuosul, Prea Sfântul Calinic Miclescu“.

Citește mai multe amănunte despre familia Miclescu pe adevarul.ro