Criza economicǎ și pofta de aur
Anii 1929 – 1933 au fost definiți drept ai Marii Crize Economice și politicienii se ȋntreceau sǎ gǎseascǎ soluții pentru plata salariilor și limitarea salariilor. Aceste idei sunt prezentate ȋn orice tratat de economie și istoricii au preluat tezele lansate de specialiști. Repetiția timp de decenii a acelorași formule uimește și trebuie sǎ ne ȋntrebǎm ce rost are aceastǎ amnezie științificǎ. Oare nu cumva se ascunde ceva? Metalul prețios, strǎlucitorul aur, vine sǎ confirme și sǎ explice ce s-a ȋntȃmplat ȋn epoca turbulentǎ. Realitatea a fost complet diferitǎ de teoriile oficiale.
Epoca a fost marcatǎ de o accelerare a afacerilor, un adevǎrat rǎzboi economic fiind dezlǎnțuit pentru cȃștigarea de piețe interne și externe. Nici statele nu erau mai cuminți, conducǎtorii investind enorm ȋn armament pentru noul rǎzboi planetar.
Era firesc sǎ se caute aur prin orice mijloace. Uniunea Sovieticǎ, ȋn care exista o teribilǎ foamete, vindea alimente pentru obiectele din metale prețioase scoase și din morminte sau din ultimele unghere ale caselor din Ucraina. Totul pentru a se dezvolta producția de tancuri. Deținuții erau exterminați prin lagǎrele din Extremul Orient pentru același metal oferit capitaliștilor contra arme. Iosif Stalin chiar considera cǎ ar fi timpul sǎ dea o loviturǎ decisivǎ lumii occidentale și plaseazǎ pe piața englezeascǎ cantitǎți mari de metal galben. Șocul nu se produce și piața avidǎ absoarbe ceea ce deținuții obțineau cu prețul vieții. Uniunea Sovieticǎ obținea ȋn schimb tehnicǎ militarǎ performantǎ pentru dezlǎnțuirea revoluției mondiale. Lovitura plǎnuitǎ de Stalin a eșuat, munca deținuților din lagǎrele de exterminare fiind ȋn zadar. N-a contat prea mult din moment ce URSS avea rezerve naturale inepuizabile și viața oamenilor nu avea valoare.
Aurul se scurgea și din statele capitaliste. Germania ajunge de la 800 t la 30 t ȋn 1933. Anglia renunțǎ la convertibilitatea lirei sterline dupǎ ce ȋn iulie 1929 a pierdut o cincime din rezerva de metal prețios. Valul de aur din Africa de Sud duce la o refacere rapidǎ a stocurilor, anul 1936 contabilizȃnd 2.300t. Conducǎtorii de la Londra erau interesați sǎ dezvolte flota de rǎzboi și producția de distrugǎtoare era ȋn floare.
SUA introduce un control sever al fluxurilor metalice, președintele Roosevelt ordonȃnd la 5 aprilie 1933 rechiziționarea aurului peste suma de 100 de dolari de persoanǎ. Se zice cǎ era crizǎ economicǎ, dar stocul de metal prețios ajunge ȋn 1938 la 13.000 t. Populația suferea ȋn urma acestor mǎsuri, dar conducerea de la Washington avea planuri mǎrețe. Flota de suprafațǎ trebuia sǎ primeascǎ noi unitǎți pentru dominația mondialǎ. Astfel, a fost introdusǎ ȋn producție ȋncepȃnd din 1932 clasa de distrugǎtoare Farragut. Președintele FD Roosevelt a luat valorile oamenilor pentru relansarea economicǎ, dar a continuat ȋn 1933 sǎ accepte cursa ȋnarmǎrilor cu noi unitǎți din clasa Porter. Aparent erau tot distrugǎtoare, dar, ȋn realitate, erau un fel de crucișǎtoare ușoare prin cele opt tunuri de calibrul 127 mm. Cum acoperirea aerianǎ era absolut necesarǎ pentru orice escadrǎ, au fost comandate și portavioane, viitoarele USS Enterprise și USS Yorktown. Uriașele aerodromuri plutitoare erau extreme de costisitoare și Germania n-a reușit sǎ construiascǎ mǎcar unul singur pȃnǎ ȋn 1945. Cele douǎ nave au reprezentat un imens salt tehnologic și n-au avut rivali contemporani.
Furtuna aurului coincide cu dezlǎnțuirea cursei ȋnarmǎrilor, o adevǎratǎ tornadǎ ce va prinde putere pe mǎsurǎ ce se apropie anul 1939. Marile puteri au trecut la masive comenzi de avioane, vapoare de luptǎ și tancuri din ce ȋn ce mai performante, ceea ce ducea, ȋn mod firesc, la cheltuieli sporite și la nevoia smulgerii tuturor resurselor de pe piațǎ. Populația putea sǎ se mulțumeascǎ și cu monede cu o valoare scǎzutǎ. Nivelul de trai nici nu conta prea mult ȋn ochii liderilor obsedați de glorie la nivel mondial. Nici foametea cumplitǎ din Ucraina nu mișca sufletele de piatrǎ. Pǎcat cǎ Terra este o planetǎ prea micǎ ȋn sistemul solar!
