Autor 5625 vizualizări


Pe 7 ianuarie 1979, capitala cambodgiană Phnom Penh capitula în fața unei armate formate din 150.000 de soldați vietnamezi și 15.000 de exilați cambodgieni, la doar două săptămâni de la invazia țării. Ostilitățile cu Vietnamul începuseră atunci când regimul Khmerilor Roșii a ocupat, în 1975, teritoriul cambodgian, pe care aveau să-l redenumească Kampuchea. 

Phnom Penh, cândva un oraș înfloritor, fusese deja pustiit de regimul Khmerilor Roșii, care i-a forțat pe orășeni să se mute în provincie pentru a munci în agricultură. Mai rămăseseră în capitală doar 40.000 de oameni, lăsați să se apere singuri după ce liderii militari ai regimului au fugit din calea armatei invadatoare.

Pol Pot, figura emblematică a regimului Kmerilor Roșii (și unul dintre cei mai sângeroși dictatori din istorie), și ceilalți lideri au crezut că odată ce vietnamezii ar fi ocupat toată Cambodgia, aceștia ar fi fost o țintă ușoară pentru unitățile de gherilă și ar fi fost repede alungați. „Odată ce sunt toți în interiorul granițelor noastre, îi vom strivi”, spunea Pol Pot. În mod evident, acesta s-a înșelat. Vietnamezii au instalat un guvern marionetă în capitala cucerită, iar armata lor nu a părăsit țara decât în 1989.

Pol Pot a fost înlăturat definitiv de la putere de tovarășii săi abia în 1997 și a fost ținut în arest la domiciliu până la moartea sa, survenită un an mai târziu.

Convinși că Istoria era de partea lor, Khmerii Roșii au urmărit distrugerea capitalismului și a întregii culturii moderne. La categoria dușmani ai poporului, ce au arestați, torturați și executați de regim, au fost incluși:toți cei care aveau legături cu fostul guvern sau cu guvernele străine;intelectualii și profesioniștii (de fapt, aproape toți oamenii educați);etnicii vietnamezi, chinezi și thailandezi;creștinii, budiștii și musulmanii (aceștia din urmă erau forțați să mănânce carne de porc;dacă refuzau, erau uciși);sabotorii economiei (mulți dintre orășenii forțați să se mute la țară erau executați dacă nu se descurcau la muncile agricole) etc.

Toți oamenii educați din Cambodgia (bineînțeles, cu excepția celor de la condcuere) au fost eliminați. Bibliotecile au fost distruse, cărțile arse, școlile închise, iar profesorii arestați;circa ¾ din cei 20.000 de profesori din țară au murit, doar câțiva mai norocoși reușind să părăsească țara. Până și doctorii au fost vizați;mulți au fost arestaț sau executțai, iar puținii care au reușit să supraviețuiască au fost forțați să renunțe la practicile medicinei moderne și să prescrie bolnavilor doar ierburi. Toți cunoscătorii de limbă franceză și engleză, precum și toți oamenii care purtau ochelari (văzuți ca semn al științei de carte) au fost executați. Mii de orășeni au fost forțați să se mute la țară pentru a munci în fermele colective. Templele budiste și bisericile creștine au fost distruse, iar mașinile, echipamentele medicale și alte produse ale tehnologiei moderne au fost distruse.

Considerând că adulții fuseseră corupți de capitalism, guvernul Khmerilor Roșii a ordonat separarea copiilor de părinții lor, pentru a putea fi crescuți în spiritul ideologiei comuniste. Mai mult decât atât, copiii învățau metode de tortură și le practicau pe animale. Astfel, guvernul intenționa să facă din copii „instrumentul dictatorial al partidului”, și chiar le-a acordat atribuții de conducere în torturarea și execuția „dușmanilor”.

Regimul comunist controlat de Pol Pot a ucis, în patru ani, până la 2 milioane de oameni (sau ¼ din populația țării) prin executare, înfometare sau muncă forțată, sub pretextul „nobil” de a crea o „nouă națiune de muncitori și țărani” complet separată de lumea exterioară. Din cauza numărului victimelor și a brutalității lor, crimele împotriva umanității comise în timpul regimului Khmerilor Roșii au fost considerate echivalentul asiatic al Holocaustului european.

 

 

 

 


 

Richard Cavendish, Vietnamese take PhnomPenh, în „History Today”, vol. 59, nr.1, 2009

Ben Kiernan, Coming to terms with the past:Cambodia, în „History Today”, vol. 54, nr. 2, 2004

""