Autor 2944 vizualizări


În secolele XIX-XX, mulți savanți considerau că strămoșii îndepărtați ai omului provin din Europa, nu din Africa, și încercau să aducă dovezi în acest sens, însă toate argumentele lor au fost respinse începând cu a doua jumătate a secolului XX, mai cu seamă odată cu descoperirile senzaționale de pe continentul african. Totuși, ipotezele alternative, ale unui „leagăn” european sau asiatic pentru strămoșii homininilor, reapar periodic în discursurile științifice și este util să luăm cunoștință de unele dintre vestigiile mai curioase, care stau la temelia acestor ipoteze. 

Într-adevăr, pe teritoriul Europei au existat specii de hominide foarte vechi, a căror formare și evoluție ulterioară încă urmează a fi elucidată; cele mai recente date suplimentează această factologie. Astfel, în Germania, lângă localitatea Eppelsheim, au fost descoperiți doi dinți de hominid, vechi de 9,7 milioane de ani, însă morfologic foarte asemănători cu cei de ardipiteci sau chiar de australopiteci, care au populat Africa tocmai 5 milioane de ani mai târziu. Aceste vestigii constituie o dovadă clară că specii care ar fi putut evolua spre lanțul de hominine au existat și în afara Africii, inclusiv în Europa [Lutz et al., 2017]

Și teritoriul Ungariei oferă surprize. Acolo a fost descoperit un hominid numit Rudapithecus hungaricus (foto sus), care a viețuit circa 10 milioane de ani în urmă; el avea pelvisul și coloana vertebrală în zona lombară mai adaptate mersului biped, comparativ cu maimuțele antropoide contemporane [Ward et al., 2019]. Cu alte cuvinte, și această specie putea deveni o verigă de trecere spre hominizi mai evoluați, bipezi. 


Complementar, în Grecia și Bulgaria au fost descoperite fosile ale așa-numitului Graecopithecus freybergi (poreclit El Graeco), care a trăit acum circa 7,2 milioane de ani (foto sus), deci cu aproape 200 000 de ani mai devreme decât primii protohominini africani cunoscuți – sahelantropii [Böhme et al., 2017; Fuss et al., 2017]

De asemenea, pe insulița Trachilos, de lângă Creta, au fost descoperite câteva zeci de urme de hominid biped (foto jos), a căror vechime e de circa 5,7 milioane de ani (pe atunci, Creta și insulițele adiacente erau atașate continentului) [Gierliński et al., 2017]. Enigmaticii hominizi cretani erau contemporani cu orrorinii africani, despre care se consideră că fuseseră o verigă spre Australopithecus. Nu este exclus ca aceste urme extrem de vechi să fi aparținut sus-menționatului El Graeco. 


Vechimea acestor fosile și a amprentelor a reanimat o ipoteză mai veche, conform căreia homininii și-ar avea originea primordială pe continentul european (în zona est-mediteraneană sau în Balcani) sau în general în Eurasia, de unde au migrat spre Africa, cu care în acele vremuri exista o conexiune terestră. De aici nu a fost departe până la unele presupuneri îndrăznețe și oarecum speculative, că tot european, nu african, putea fi lanțul evolutiv care a dus la apariția speciei umane; or, în Europa din acea perioadă exista o vegetație de savană, propice evoluției divergente a primatelor și dezvoltării locomoției bipede. 

Apropo, mai devreme fusese lansată o ipoteză și mai controversată, precum că cea mai înrudită de oameni specie de primate ar fi nu cimpanzeul, ci urangutanul din Asia de Sud-Est, iar lanțul evolutiv spre hominini a pornit de la strămoșul nostru comun cu urangutanul, acum circa 13 milioane de ani. Astfel, omul, taxonomic și metaforic vorbind, ar fi nu un „al treilea cimpanzeu”, ci un al „doilea urangutan” [Grehan, Schwartz, 2009]. Respectiva ipoteză însă a fost supusă criticii de majoritatea cercetătorilor în domeniul evoluției umane.  

Totuși teoria „leagănului african” al umanității conține în continuare cele mai multe și mai solide argumente în favoarea sa. În Africa au fost găsite numeroase verigi ale tranziției evolutive a homininilor, tot acolo locuiesc primatele antropoide cele mai apropiate nouă, cimpanzeii și gorilele, cu care am avut un strămoș comun îndepărtat: cu cimpanzeii – acum 6-7 milioane de ani, iar cu gorilele – acum 10-12 milioane de ani. Prin urmare, protohomininii europeni (dacă alte cercetări vor confirma vechimea și poziția taxonomică și filogenetică a graecopitecilor) pot semnala un caz de evoluție paralelă sau, eventual, existența unei zone substanțial mai largi în cadrul căreia s-au produs procese evolutive importante, însă nicidecum dovada originii europene (implicit nonafricane) a homininilor. 

Plus la toate, în Kenya, lângă lacul Turkana, în 2017 a fost descoperit craniul unui pui de maimuță de acum circa 13 milioane de ani, numit Alesi, iar unii savanți consideră că această descoperire confirmă că anume în Africa, în acea perioadă, au existat specii de primate de la care au putut proveni primele verigi ale strămoșilor noștri comuni cu cimpanzeii [Nengo et al., 2017]. În asemenea caz, vechimea fosilelor de Graecopithecus sau de Rudapithecus hungaricus e mai puțin relevantă pentru evoluția nemijlocită a oamenilor. 

Faptul că la specii de pe diferite continente au apărut un șir de trăsături asemănătoare, cum ar fi mersul biped sau creșterea volumului creierului, nu constituie un caz ieșit din comun; e firesc și e foarte posibil că unele caractere au evoluat în mod independent la diferiți hominizi, conform mecanismului evoluției convergente, bine documentat științific. 

Însuși genul Homo pare totuși să se fi format anume în Africa, unde au existat cele mai favorabile condiții pentru supraviețuirea sa și oportunități pentru apariția noilor adaptări. Acolo, grație numeroaselor mutații și trăsăturilor distinctive consolidate prin trai izolat în grupuri mici, genul Homo a demonstrat o varietate taxonomică și o diversitate morfologică neobișnuit de bogate, păstrate abundent în solul african [Schroeder, Ackermann, 2017]. Din acea varietate s-a desprins și ramura care, într-un târziu, a dus la apariția speciei umane, prin selecție naturală și prin dobândirea unor trăsături tot mai apropiate de cele familiare nouă. A fost o cale lungă pe care am parcurs-o de la strămoșii noștri patrupezi la condiția de stăpânitori ai Pământului, pe care o deținem în prezent, deci să nu uităm că a existat o asemenea cale, să nu ne închipuim că suntem totalmente speciali și superiori proceselor evoluției. 

Trebuie mereu să ținem minte că noi nu suntem o excepție de la regulile naturii. Da, noi suntem unici de felul nostru, dar noi suntem, mai întâi de toate, niște primate unice”, această formulare a paleoantropologului american Ian Tattersall descrie clar și succint locul nostru în marele țesut viu al Naturii.   

Fragment din cartea „Mozaicul Uman. Evoluția Omului și Originea Raselor”, de Dorian Furtună, doctor în biologie, etolog. Cartea poate fi găsită AICI.

Citește și: 

Homo erectus – primii hominini care au depășit „rubiconul cerebral”

Leagănul omenirii: Care este originea omului și cine au fost strămoșii noștri?