Autor 4221 vizualizări


Apariția lui Homo erectus, acum circa 2 milioane de ani, a semnificat o etapă crucială, de cotitură, în evoluția către homininii de tip uman, care au fost predecesorii noștri direcți. Ceea ce a caracterizat erectușii este volumul relativ mare al creierului, el având în medie 930 cm3 și fiind cu tocmai 50% mai voluminos decât creierul homininilor mai arhaici din specia Homo habilis; totodată, creierul erectușilor constituie doar 69% din volumul mediu al creierului uman. 

Erectușii sunt primii hominini care au depășit așa-numitul „rubicon cerebral” (un minim al volumului creierului de 750-800 cm3); e vorba de o frontieră convențională în antropogeneză, dincolo de care homininii se consideră foarte evoluați cognitiv, deci, într-o anumită măsură, se consideră a fi umani. Grație creierului voluminos, erectușii au dobândit aptitudini avansate în confecționarea uneltelor, au început să utilizeze focul, inclusiv pentru prepararea hranei. În situl de la Koobi Fora (Kenya) au fost găsite dovezi că focul era deja folosit în scopuri practice acum 1,5 milioane de ani [Hlubik et al., 2017]


Schimbări importante s-au produs și în dezvoltarea morfologică și fiziologică a erectușilor: scurtarea intervalului dintre nașteri, ajustări în morfologia pelvisului, maturizarea întârziată a bebelușilor, modificări în anatomia umărului care au permis aruncarea proiectilelor, statura dreaptă și înaltă, adaptarea la alergatul pe distanțe lungi, flexibilitatea ecologică, abilități incipiente de vânători, viață socială complexă, însușiri cognitive sporite. Unele populații de Homo erectus au părăsit Africa și au luat calea migrațiilor spre Eurasia [Maslin et al., 2015]

Călătoria lor a fost facilitată de secarea golfului Bab el-Mandeb (acum 2 milioane de ani), care desparte estul continentului african de sudul Arabiei; trecerea se putea face și prin strâmtoarea Gibraltar, care separă nordul Africii de Peninsula Iberică. Potrivit unor cercetători, e foarte probabil că erectușii fuseseră capabili să traverseze și spații acvatice pe bușteni sau plute, deoarece au fost descoperite urme ale prezenței lor în regiuni insulare; fabricarea unor plute rudimentare și navigarea solicitau o coordonare eficace a eforturilor, deci putem presupune că erectușii avuseseră și un limbaj relativ bine dezvoltat. 

Lingvistul american Daniel Everett argumentează că erectușii au fost primii hominini care au utilizat un limbaj simbolic, destul de sofisticat, deși fără articularea cuvintelor proprie sapienșilor. Evidențele pentru asemenea concluzii vin din modul în care erectușii își planificau locul de trai, din arta lor incipientă, din simbolurile pe care le utilizau, din uneltele prelucrate și din abilitățile lor de vânători și mai ales de navigatori; după toate indiciile, ei fuseseră apți să traverseze marea în grupuri (pentru o colonizare insulară viabilă), or, plutirea în grup pe întinderi de zeci de kilometri e un lucru inimaginabil în lipsa comunicării între indivizi, care trebuiau să discute diferite aspecte ale călătoriei lor riscante. Erectușii, așadar, s-ar putea să fie autorii celei mai importante invenții din istoria ființelor vii – limbajul –, opinează Everett. 


Unul dintre cei mai vestiți erectuși din afara Africii este așa-numitul Java Man, descoperit în Indonezia încă la sfârșitul secolului XIX de vedeta paleoantropologiei clasice, olandezul Eugène Dubois. Ulterior, în acea regiune asiatică, în situl Sangiran, au fost descoperiți erectuși foarte vechi, unii dintre care datează de acum circa 1,5 milioane de ani [Zaim et al., 2011]. Un alt exemplar celebru este Homo erectus pekinensis (cunoscut și ca Sinanthropus sau Peking Man), ale cărui oseminte au fost descoperite pe teritoriul Chinei (peștera Zhoukoudian). El a trăit acum circa 500 000 de ani, avea creierul foarte voluminos, de până la 1150 cm3. Acel erectus era atât de evoluat, încât unii cercetători au emis ipoteza că el ar fi stat la originea populațiilor de sapienși din estul Asiei; la aceste teze voi reveni însă în alte capitole ale cărții. Un aspect important de menționat aici este că modificările morfologice și fiziologice au apărut treptat la Homo erectus, iar diferitele varietăți de erectus răspândite în lume au dobândit adaptări pentru diverse habitaturi (nu doar pentru cele aride); varietățile regionale au demonstrat o înaltă plasticitate fiziologică și ecologică. Evoluția erectușilor a fost, așadar, mozaicală; în funcție de regiunea lor de distribuire, unele adaptări apăreau mai devreme, altele mai târziu [Antón, 2003; Antón et al., 2014]

O ramificație a erectușilor este, conform diferitor aprecieri, așa-numitul Homo georgicus sau omul de Dmanisi, descoperit într-un sit arheologic din orășelul Dmanisi (Georgia). Acest hominin datează de acum 1,8 milioane de ani și constituie o dovadă că în acea perioadă erectușii deja populau întinsurile Eurasiei; de asemenea, varietatea craniilor descoperite la Dmanisi sugerează o diversitate morfologică neașteptat de mare în rândul erectușilor stabiliți în acea regiune [Lordkipanidze et al., 2013]. Din cauza volumului cranian foarte mic al unor indivizi din Dmanisi (între 550 și 650 cm3), există opinii că aceștia nu ar fi provenit din erectuși, ci din hominini mai arhaici, probabil ergasteri sau chiar habiliși [apud Nicolae, 2015, p. 143-144]


Este curios că și în România fusese făcut un anunț, în 1962, despre descoperirea unor oseminte de hominin la Bugiulești, declarate vechi de tocmai 2 milioane de ani; i s-a dat și o denumire pe potrivă – Australanthropus olteniensis (omul sudic din Oltenia), iar unii cercetători considerau că poate fi vorba de un habilis. Din păcate, există prea multe neclarități și speculații ideologice cu privire la acea descoperire, din care cauză ea nu figurează în lista subiectelor luate în serios în literatura de specialitate.   


O vreme s-a considerat că rămășițele din Dmanisi sunt cele mai vechi dovezi ale prezenței erectușilor în afara Africii, iată însă că o serie de descoperiri recente au contestat această convingere. Astfel, la începutul anului 2016 a fost publicat un articol științific care ne informează că în India (Siwalik, în regiunea subhimalaiană), au fost găsite unelte de piatră care fuseseră prelucrate tocmai 2,6 milioane de ani în urmă. În scurt timp, în 2018, este publicat un alt articol, care ne anunță că în China (în situl Shangchen) s-au păstrat aproape o sută de unelte vechi, care datează de acum 2,1 - 1,3 milioane de ani și, după toate probabilitățile, au fost fabricate de erectuși (deși nu este exclus că ele aparțin unui hominin mai arhaic) [Zhu et al., 2018]. Voi semnala aici și studiul despre uneltele datate cu 2 milioane de ani vechime, descoperite pe teritoriul Pakistanului [Dennell et al., 1988]. Dacă cel puțin unele dintre uneltele analizate în aceste studii aparțin unor erectuși, atunci, judecând după vechimea lor, reiese că Homo erectus s-a format ca specie mai devreme de acum 2 milioane de ani (cum este indicat în mod standard) și că a părăsit continentul african foarte și foarte timpuriu... 

Fragment din cartea „Mozaicul Uman. Evoluția Omului și Originea Raselor”, de Dorian Furtună, doctor în biologie, etolog. Cartea poate fi găsită AICI.

Citește și: 

Leagănul omenirii: Care este originea omului și cine au fost strămoșii noștri?