Autor 39531 vizualizări


1969. Apele Dunării învolburate acoperă încetul cu încetul fiecare părticică din insulă . Peste puțin timp ... va dispărea, ca și cum n-ar fi existat niciodată. S-a terminat... Ada-Kaleh-ul a rămas... istorie. De pe malul românesc, ultimii locuitori ai insulei privesc înmărmuriți cum „viața” lor se stinge. Dunărea și mâna semenilor lor, care au dinamitat insula, i-au împins spre pribegie iar civilizația și strămoșii lor vor rămâne pentru totdeauna în adâncuri. Prețul plătit pentru ridicarea barajului hidrocentralei Porțile de Fier era destul de mare. Și totuși insula ADA-KALEH a existat iar istoria sa străbate timpul.

Un loc încărcat de istorie

Pe teritoriul județului Mehedinți, Dunărea își desfășoară cursul pe aproximativ 220 km, de la gura pârâului Poloșeva, în vest, până la vărsarea Drincei, în sudul județului. Pe această distanță, fluviul își schimbă des direcția, ca urmare a tectonicii și litologiei variate a regiunii. În acest „joc” al schimbării direcției - spun geografii V. Cucu și A. Popova-Cucu - au apărut marile ostroave ale Dunării, ca Ada Kaleh, Ostrovul Șimian (unde s-a mutat cetatea de la Ada-Kaleh), Ostrovul Corbului, Insula Mare, etc.

Ca localizare, insula Ada-Kaleh se găsea între Drobeta Turnu - Severin, 15 km- aval și Orșova, 9 km. -amonte, la câțiva km de marele defileu - Porțile de Fier - unic, de altfel, în Europa prin pitorescul său . Între gurile de vărsare ale râurilor Cerna și Bahna, mai precis în dreptul localității Vârciorova, se mai văd și astăzi, în special pe timpul verii, ieșind din apele bătrânului fluviu - sfidând, parcă spațiul și timpul - mărturii ale unei civilizații... strămutate .

Insula a intrat în vizorul istoricilor încă din Antichitate. Herodot, Pindar, Pliniu cel Bătrân, Cornelius Nepos amintesc în scrierile lor despre ceea ce, mai târziu, va primi denumirea de Ada Kaleh. De-a lungul timpului - cronicarii au notat nu mai puțin de 16 nume pentru celebra insulă: Saan, Rușava, Demir Kapu, Carolina, Poarta de Fier, Insula Orșovei, Fortăreața, Ada-I Kebir, Ada Kale... La acestea se adaugă și denumirile mitologice: Erythia, Cyraunis, Continu, Yernis.

Dacii, romanii, românii sau turcii au considerat că Ada-Kaleh-ul le poate asigura un adăpost, un refugiu, un loc de unde puteau observa întreaga zonă – insula constituind în același timp o așezare militară dar și civilă. Istoria consemnează că în această zonă, de-a lungul Evului Mediu, s-au desfășurat cele mai multe confruntări militare deoarece poziția geografică a insulei Ada-Kaleh și împrejurimile acesteia au constituit în același timp, un liant dar și o stavilă între creștinătate și islamism.

Primul document oficial

Regele Sigismund al Ungariei i-a adus pe cavalerii teutoni în Țara Severinului cu scopul de a întări cetățile din zonă având în vedere că Imperiul Otoman își făcuse deja simțită prezența Evenimentul a fost consemnat printr-un raport întocmit de căpetenia teutonilor și datat 22 februarie 1430. Acest raport este foarte important pentru istoria acestor locuri – fiind primul document oficial în care insula este menționată; de asemenea, raportul cuprinde o structură a populației din cetățile bănățene-consemnate de istoricul Ion N. Nistor astfel: Cetatea Severinului - 200 oameni și 40 pușcași; insula Saan - 216 oameni; Orșova - 60 oameni, 30 pușcași, 260 slujitori; Svinița - 40 oameni și 6 pușcași; Mehadia - 224 cneji, 1112 săteni, 30 grăniceri, 24 curieri; Sf. Ladislau - 400 oameni, 56 pușcași etc.

Cei care au studiat istoria Ada Kaleh-ului, ultima fiind Ileana Roman, susțin că „după căderea Cetății Severinului, regatul ungar și-a mutat reședința Banatului la Mehadia, iar insula Saan va prelua, alături de Orșova, atributele de cetate–hotar. Austriecii au bastionat pe insulă o cetate stelată, cea mai puternică fortăreață de pe Dunăre și timp de încă 300 de ani trupul cetății va fi întărit de tot atâtea ori câte bătălii s-au dat aici între cele două puteri imperiale, otomană și habsburgică ...Cetățile dunărene, de la Severin la Belgrad, au întârziat 300 de ani înaintarea și pătrunderea Imperiului Otoman în zona Imperiului Habsburgic”.

Insula Ada Kaleh, spun istoricii, apare consemnată în documentele vremii - datorită evenimentelor politico - militare ce se desfășurau în această zonă strategică - împărații sau sultanii vremii fiind din ce în ce mai mult interesați s-o cucerească și s-o stăpânească. Aceasta avea o lungime de circa 1750 metri și o lățime de circa 500 metri, era un adevărat supraveghetor al navigației corăbiilor vieneze, budapestane și boemiene, oaza de Orient ajungând când pământ austriac, când otoman și în cele din urmă, românesc.

În 1330 insula Saan a fost încredințată comitelui Benedict Heem, ca în 1390 să fie ocupată de Firuz - bei, în 1402 aceasta găsindu-se sub tutela lui Lazarevici al Serbiei. Între 1417 - 1418, Cetatea Severinului și insula Saan sunt ocupate de turci dar eliberate de Sigismund al Ungariei, care le încredințează din 1419, lui Pippo Spano. Iancu de Hunedoara, în calitatea sa de Ban al Severinului și a celei de comandant al sistemului defensiv Severin - Orșova - Mehadia, a organizat pe insulă, în 1438 un punct de observație și control. Tratatul de la Adrianopol (1452) îl aduce în zonă pe Radu Gavruț, care în 1455 a ocupat insula Saan și Orșova cu ajutorul turcilor.

Insula, disputată de marile puteri

În secolul al XVI-lea, după cucerirea Budei de către Soliman Magnificul, insula Saan a jucat un rol de observare, escală și dirijare a traficului pe Dunăre iar în perioada expansiunii otomane spre centrul Europei, unul militar; astfel, în 1524, după ce turcii au ocupat Cetatea Severinului, insula Saan a devenit prima redută pe Dunăre, în zona Porților de Fier. Începând cu a doua jumătate a secolului al XVII –lea este semnalată prezența pe insulă a unei comunități israelite de rit spaniol.

Generalul Federigo Veterani a fost cel care, fiind conștient de importanța strategică a zonei, a construit mai multe fortificații - bastion, jurnalul de front al acestuia consemnând și o bătălie în august 1688, între austrieci și turci, iar în 1689, generalul austriac Donat Hessler a primit ordin să execute aici, primele palisade. Cu toate că Pacea de la Karlowitz (1699) a lăsat insula în stăpânirea Imperiului Otoman, abia în 1716, Ibrahim Pașa - comandantul flotei Porților de Fier a adus pe insulă 4.000 de valahi care au construit redute, locuințe, cazărmi sau moschei.

Eugeniu de Savoia a fost și el prezent în zonă în 1717 eliberând cele două Rușave – insula și Orșova, după ce ocupase mai devreme, Belgradul. Pacea de la Passarowitz (1718) dintre austrieci și turci a dat câștig de cauză Imperiului Habsburgic care a anexat Banatul, Oltenia și regiunea Timocului din sudul Dunării, în acest context geo – politic întregul defileu al Porților de Fier cât și insula Ada-Kaleh căpătând o conotație deosebită. Astfel, în 1718 lt. col. regal Casttner a fost numit drept comandant al cetății insulare, de acum insula purtând numele de Carolina, în cinstea împăratului Carol al VI-lea sau Orșova Nouă.

Insula Ada-Kaleh, reprezentată pe o hartă din epoca premodernă

Cetatea imperială, în formă de stea, de tip Vauban cuprindea întreaga suprafață a insulei, fiind construită după un plan unitar și simetric. Octogonală și dotată cu o puternică artilerie, cetatea îndeplinea mai multe roluri: punct de observație și dirijare a navigației, port, capelă și garnizoană .

Cele patru turnuri care bastionau ancadratamentul dreptunghiular al centurii interioare erau la fel de importante ca și cei de la care și-au preluat denumirea: împăratul Carol VI, prințul Eugeniu - comandantul armatelor imperiale, Mercy - guvernatorul Banatului, generalul Wallis - succesorul lui Mercy. Nici cele patru porți n-au fost lăsate mai prejos, însă denumirea acestora a fost făcută în funcție de poziția geografică ocupată: Poarta Banatului, Poarta Serbiei, Poarta Belgradului și Poarta Vidinului.

Succesiunea ocupațiilor

Ocupația austriacă a durat până în 1738, când în urma unei confruntări turco-austriece, insula va deveni... mahomedană. Cronicarul turc Mehmet Subhi povestește evenimentele din mai 1737, când pașa Vidinului Hadji Mahomed a încercat zadarnic să cucerească fortărețele Elisabeta și Carolina, totuși a reușit să pună stăpânire pe Orșova și Mehadia, în timp ce austriecii puseseră stăpânire pe insulă.

„Astfel – continua același cronicar – turcii au depus eforturi spre a pregăti și a completa cu un ceas mai devreme armele trebuincioase pentru cucerirea și supunerea Cetății Ada-Kaleh și și-au propus să pornească într-acolo cu toată oastea purtătoare de noroc, dacă va fi nevoie...”.

Tot de la Mehmet Subhi aflăm despre următorul episod deosebit de interesant:

„În iunie 1738 sultanul trimite alți doi pași, pe fiul său Halil bey și pe Mavrocordat, cu 10 000 de luptători, din care 3 000 valahi. A urmat un asediu neîntrerupt de 45 de zile, apoi un altul de 24 de zile, insula a fost bombardată cu 80 de tunuri și 40 mortiere, dar au căzut numai turci, apele Dunării duceau cadravele lor până la Brăila, Galați și chiar până la Ismail. Pe insulă se afla colonelul Kehremberg cu numai 1200 de oameni. Dincolo de mal, în fortul Elisabeta nu se aflau decât 263 de ostași. Kehremberg nu s-a predat decât după ce soldații săi, stând prea mult în cazemate, începuseră să moară de scorbut. 22 de ofițeri și 530 de soldați erau spitalizați.

Avaz Mehmet l-a decorat și l-a îmbrăcat pe colonel în cel mai scump caftan turcesc și i-a spus: Aferim slugă bună și credincioasă, măcar că s-ar afla un om drept și harnic ca tine în împărăția voastră, că ai putut cu atât de puțină oaste să stai și să te bați atâta vreme cu așa putere. Apoi turcul l-a eliberat pe el și pe ai săi trimițându- i cu toate onorurile la împăratul lor. Acasă însă , Kehremberg a ajuns în fața Curții Marțiale iar în timpul anchetei a murit tot de scorbut”.

În septembrie 1739, prin Pacea de la Belgrad, Austria a pierdut Oltenia și Serbia. Turcii au reamenajat insula – dându-i o importanță mai mare din punct de vedere militar; în acest sens ei au adaptat cetatea austriacă, întărind-o foarte mult, încât a devenit aproape invincibilă. În această perioadă denumirea insulei va fi cea de Insula Cetate, concomitent cu Orșova Nouă, Insula Orșovei sau Ada. De asemenea, turcii au transformat mânăstirea franciscană, ridicată după 1719 de foștii stăpânitori ai insulei – austriecii, în moschee. Acestui obiectiv spiritual, turcii îi vor adăuga Casa Pașalei – un adevărat centru de conducere administrativ și militar.

Dar timpul nu stă în loc și a venit din nou rândul austriecilor să bombardeze insula. În septembrie 1789, Ernest Geodon Laudon a aruncat 27 000 de proiectile timp de 8 zile însă n-a reușit să cucerească insula. Abia în primăvara lui 1790, turcii, conduși de pașa Mehmed Tarih – au capitulat. Ironia istoriei - cetatea bombardată atât de mult de austrieci - era aceeași pe care o construiseră înaintașii lor cu 70 de ani mai devreme dar din păcate n-au avut timp să se bucure de reușită decât un an, deoarece moscheea a revenit la prima întrebuințare... mănăstire franciscană.

Cu toate că Leopold al II-lea, era cel care hotăra regulile - a decis prin Pacea de la Șiștov (august 1791) că insula va redeveni turcească, deși cetatea austriacă de pe Ada-Kaleh ducea deacum o viață otomană. Insula uitării- era din ce în ce mai rar în atenția sultanilor.

Bastion pentru haiduci și refugiu pentru pașoptiști

Uitați de mai marii lor, adalâii (denumirea populară românească care le-a fost atribuită ostașilor insulari) au fost nevoiți să întreprindă o serie de acțiuni haiducești concretizate prin raiduri sau incursiuni de jaf sau cu scop militar. În perioada 1806 – 1829, beii din Ada -Kaleh – după unii istorici, printre care și Varvara M. Măneanu - românii bănățeni luați robi și islamizați, s-au confruntat cu Tudor Vladimirescu.

În acțiunile de pradă, în goana lor după provizii, se evidențiază Regep Aga, comandant al cetății care întreținea legături de prietenie cu slugerul de la Cerneți, ce se va ocupa de insulă în 1810. Întors în țară la începutul anului, Tudor află că adalîii, care cutreierase județele Cerneți și Gorj, distrusese și gospodăria lui de la și îi luase toate bucatele. Ileana Roman notează că „prin pacea ruso-turcă de la București, în 1812 turcii au câștig de cauză iar adakalezii și-au reintrat în drepturi dar Regep Aga a fost omorât mișelește în urma unor uneltiri ale pașei din Vidin sau ale celui de la Belgrad. Salih Aga, fratele lui Regep, va fi mai dur; a ocupat Cernețiul în 1814, apoi Mănăstirea Strehaia și alte localități din Mehedinți și Gorj, pe care le-a prădat cu neferii săi flămânzi. Insula continua să rămână loc de refugiu pentru contrabandiști, pirați sau aventurieri”.

Tratatul de la Adrianopol (1829) a suprimat monopolul otoman pe Dunăre, comerțul liberalizându-se, concomitent cu înființarea primului port. 17 pașoptiști vor poposi pe insulă, în drumul lor spre exil. În data de 15 octombrie 1848 au sosit aici, după trei săptămâni de călătorie, printre alții: Nicolae Bălcescu, C.A. Rosetti, Ion C. Brătianu, frații Golescu, Cezar Bolliac, Dimitrie Bolintineanu care povestea că „aici străzile sunt murdare iar casele au o fizionomie mizerabilă”.

La 25 august 1849 și Kossuth se exila temporar, pe insulă, însă acesta a fost transportat mai departe la Vidin, de către un barcagiu ada-kalez, Mustafa. Între 1829 - 1878 - nota V.M. Măneanu - cetatea și comunitatea turco- otomană de pe Ada-Kaleh se mențin, rolul militar este redus la misiunea de observare a activităților în zonă a Țării Românești, Serbiei și respectiv, Austro-Ungaria.


Bazarul din Ada Kaleh la sfârșitul secolului al XIX-lea

Congresul de la Berlin din 1878, convocat ca urmare a războiului ruso-româno-turc a stabilit prin tratat demilitarizarea și demontarea armamentului greu și a fortificațiilor de pe Ada-Kaleh, care rămâne teritoriu al Imperiului Otoman, ca simbol al prezenței istorice a armatelor turcești în această parte a Europei.

Protecția militară și polițienească a comunității turco-musulmane de pe insulă a fost încredințată Austro-Ungariei care o va exercita până la sfârșitul Primului Război Mondial. Pe geamie flutura steagul Profetului iar pe Casa Pașalei și pe poarta principală a Cetății (care n-a fost demolată ci dimpotrivă utilizată în scopuri civile) se înalță Steagul Sultanului.

Renașterea insulei

Anul 1885 aduce denumirea oficială a insulei de Ada-Kaleh; astfel, după două secole, rolul și destinul militar, lua sfârșit. De acum soarta și istoria insulei Ada-Kaleh va cunoaște un alt sens. Începând cu o organizare nouă din punct de vedere administrativ, bazată pe autonomie – istoria acestor locuri a continuat cu o reformă economică ce consta într-o serie de privilegii.

Principalele cheltuieli ale locuitorilor, așa cum reiese din corespondența dintre guvernatorii insulei cu ambasadorii Turciei din Viena – se referă la despăgubiri sau vaccinuri, turcii confruntându- se, în același timp și cu probleme vamale, contrabandă sau comerțul ilicit cu rachiu. În 1904 sultanul Abdul al II-lea a dăruit insulei Ada-Kaleh un covor, lung de 15 m, lat de 9 m, greu de 500 kg, fiind cel mai mare covor din lume.


Bazarul din Ada Kaleh (1912)

La 3 septembrie 1916 soldații Regimentului 17 Mehedinți au intrat pe insulă, localnicii neopunând rezistență. Prin Tratatul de la Versailles din 1919, întărit de cel de la Lausanne (iulie 1923), Turcia a recunoscut suveranitatea României asupra insulei Ada-Kaleh, pe care i-o cedase țării noastre cu doi ani în urmă. Viața a continuat și mai departe pe această oază orientală.

În 1927, gen. Averescu și deputatul severinean Tilică Ioanid au facilitat înființarea atelierului de țigări RMS, iar în 1925 ministrul Angelescu a sprijinit învățământul insular, aici înființându-se o școală de meserii pentru băieți și fete, în timp ce școala primară și gimnazială au cunoscut noi modernizări. Carol al II lea și Nicolae Iorga pășesc pe insulă în 1929, ei urmând o serie de personalități care, de-a lungul timpului, au cunoscut paradisul de aici și viața ada-kalezilor.

Însă Ada-Kaleh-ul a mai fost vizitat și de alte mari personalități precum: Regele Ferdinand și regina Maria, regele Mihai, Nicolae Titulescu, Martha Bibescu sau Gheorghe Brătianu. După vizita regelui și a primului ministru economia insulei a cunoscut o nouă etapă. Imamul Ahmet Ali a transcris promisiunile regale carliste:

„Puteți să vă întoarceți liniștiți la casele voastre, de acum înainte veți avea iar privilegiile voastre și toată grija mea”.

Ca urmare a vizitei suveranului român, Ali Kadri – președintele comitetului bisericesc a înființat Societatea Anonimă pe Acțiuni Musulmana. În scurt timp afacerile au început să înflorească iar insula a început să primească tot mai mulți vizitatori. Datorită inițiativelor acestei societăți Ada -Kaleh-ul se putea mândri cu o Uzină electrică, case noi, un hotel ce găzduia biblioteca publică, o brutărie, un teren de fotbal, un restaurant, o bancă populară, un magazin mixt și alte prăvălioare ce se întindeau pe aleea principală – Ezarzia până la debarcader.

În 1934, Insula Ada -Kaleh a fost declarată stațiune climaterică, fapt ce a facilitat noi privilegii pentru toată lumea. Cel de-al Doilea Război Mondial îi găsește pe ada-kalezi locuind într-un adevărat orășel, grație dezvoltării economice beneficiind de un iz orientalo-occidental.

Sacrificarea Ada-Kaleh-ului

Regimul comunist a reușit să desființeze învățământul gimnazial de pe insulă iar în 1967 fabrica de țigarete a dat faliment. Insula- spun istoricii – și-a pierdut rangul de comună, devenind sat aparținător de Vârciorova, apoi de Turnu–Severin.

Turcii mai înstăriți se vor confrunta cu confiscarea proprietăților, deportări în Bărăgan începând cu anul 1952, expatrieri condiționate de cedarea către stat a averii. Exodul se va continua după 1964 când s-a aflat că insula urma să se înece în apele sistemului comunist și ale Sistemului hidroenergetic și de navigație Porțile de Fier. Tot în această perioadă o parte dintre locuitorii insulei aveau și locuri de muncă în afara insulei (Șantierul Naval Tr. Severin, întreprinderi din Orșova) iar o parte dintre insulari, barcagii, cei specializați în producerea de zaharicale specifice (Rahatul Locum, acadele, sugiuc, halviță, dulceața de smochine și trandafiri) își duceau existența din activitățile legate de turism.

Au continuat și activitățile privind confecționarea de îmbrăcăminte. Tot pe insulă, ada-kalezii își confecționau broderii, cingători, cămăși, rochii din pânză orientală de bumbac, mătase, atlas, tafta sau muselină ... Ce n-au reușit turcii sau austriecii de-a lungul veacurilor, au reușit românii... Au șters de pe hartă o insulă, care și azi ar fi putut însemna foarte mult pentru țara noastră.


Turiste maghiare în vizită pe insula Ada-Kaleh, în 1964 (© Fortepan)

Construcția Sistemului Hidroenergetic și de Navigație Porțile de Fier I, ridicarea barajului și a nivelului apei în lacul de acumulare, cu 18 metri, a impus, începând cu anul 1969, ada-klezilor să părăsească insula; de asemenea, au trebuit să fie strămutate anumite vestigii istorice pe ostrovul Șimian, situată la 10 km - aval de Drobeta Turnu-Severin.

O parte dintre obiectele de cult, piese de port popular și alte obiecte de uz gospodăresc au fost aduse la Muzeul Regiunii Porților de Fier din Drobeta Turnu – Severin. Pentru a evita un scandal de proporții, autoritățile comuniste au adus, pe așa-zis-ul Noul Ada Kaleh părți din cetate, din moschee și din cimitir. Tot aici urmau să fie transbordați până și copacii sau cazematele de lângă cetate.

Din păcate, proiectul nu s-a realizat nici în prezent... Lipsă de fonduri... Noroc că locuitorii de pe Ada-Kaleh au avut posibilitatea să aleagă, totuși unde își vor continua existența... Azi, comunitatea musulmană din județul Mehedinți numără 69 de suflete care, rugându-se zilnic la Alah, speră că vor apuca momentul în care „paradisul lor oriental” va renaște pe ostrovul Șimian.

Vezi aici GALERIE FOTO (© Fortepan)