A fost Ion Antonescu un erou? I
Generalul – ulterior mareşalul – Ion Antonescu a fost i) un patriot, ii) un om integru, iii) ca şef al unui stat intrat în război nu şi-a luat nicio garanţie diplomatică, iar iv) ca tactician avea o bună pregătire, numai că a fost contrazis flagrant de desfăşurarea ca atare a războiului. Dar nu a fost şi nu este un erou.
Chiar dacă nu era – cum spune legenda – absolvent al şcolii militare de la Saint-Cyr (şi nicidecum „şef de promoţie“, cum scria Marin Preda în romanul „Delirul“), Ion Antonescu a fost un ofiţer român bine pregătit şi demn de uniforma armatei. Numai că – asemenea multor ofiţeri europeni de pe teatrele celui de-al Doilea Război Mondial – el a fost depăşit de evoluţia prea puţin convenţională a conflictului.
Antonescu a mizat totul pe cartea superiorităţii armatei germane. Era convins, în 1941, că Hitler va câştiga războiul şi că va fixa termenii păcii viitoare. Puţini mai sperau, în vara lui 1941, că Anglia nu va fi îngenunchiată – dar, ulterior, intrarea în război a SUA a schimbat datele problemei. Puţini mai credeau, în vara lui 1942, că URSS &Stalin mai au vreo şansă – dar episoade viitoare precum Stalingrad sau Kursk au întors sensul ofensivei. În faţa dârzeniei britanicilor, forţei Americii şi sacrificiului sovieticilor, Reich-ul german a intrat în agonie. Aliat al Germaniei, Antonescu a fost victima propriei sale încrederi totale în Hitler.
Aici apare a doua problemă:alianţa României cu Germania lui Hitler s-a făcut în termenii unui gentlemen agreement verbal, fără niciun acord scris. Orbit de încrederea în Hitler şi condescendent-ironic faţă de junele rege Mihai al României, Antonescu n-a cerut garanţii, n-a pus (iniţial) condiţii. E o greşeală uriaşă a lui Antonescu. Ca şef de stat, nu poţi implica ţara într-un conflict fără o minimă bază diplomatică. Faptul că, ulterior, a vândut nemţilor petrol şi grâu contra aur nu e o compensaţie.
După model german, Antonescu s-a lansat iniţial într-o politică rasială până la un moment dat criminală. În 1941, el părea decis să pună în practică „modelul“ soluţiei finale. Abia când a înţeles că Hitler ar putea pierde, regimul faţă de evrei &ţigani a mai căpătat nuanţe. Faptul că în România nu s-a purtat steaua lui David nu neagă realitatea:adică planurile rasiale pe care le avea regimul Antonescu dacă Hitler ar fi ieşit victorios în Rusia.
E adevărat că procesul lui Antonescu din mai 1946 s-a desfăşurat în cel mai pur stil sovietic. Dar cred că soarta lui Antonescu să fi fost aceeaşi chiar şi dacă – prin absurd – ar fi fost judecat de anglo-americani.În mod categoric, Antonescu a fost un om cinstit (lucru nu tocmai subînţeles la politicienii români, ieri şi azi) şi şi-a iubit ţara. Dar aici intervine întrebarea:oare, Corneliu Zelea Codreanu sau Nicolae Ceauşescu nu şi-au iubit, fiecare, România lui? Nu au fost şi ei cinstiţi (măcar materialiceşte vorbind)? Din păcate, dezinteresul material şi iubirea de ţară nu te fac automat erou. De meditat la acest lucru, pentru că eroismul real comportă infinit mai multe nuanţe şi criterii.
Mai citeşte:
A fost Ion Antonescu un erou? II
A fost Ion Antonescu un erou? III
A fost Ion Antonescu un erou? IV
A fost Ion Antonescu un erou? V
A fost Ion Antonescu un erou? VI
