Autor 4740 vizualizări


1818 - Illinois a devenit cel de-al 21-lea stat al SUA.

1860 - S-a încheiat Convenția telegrafică cu Rusia, prima convenție internațională a Principatelor Unite; a intrat în vigoare la 13 februarie 1862.

1861 - Alexandru Ioan Cuza a anunțat că „Înalta Poartă, precum și toate Puterile Garante” au recunoscut Unirea Principatelor.

Deseori considerăm momentul dublei alegeri a cui Cuza ca cel în care Unirea Principatelor s-a înfăptuit pe deplin, or uităm că acest moment avea să mai întârzie și că, la rândul său, a fost efectul unei “bătălii” politice și diplomatice, care a fost dusă cu stăruință și destoinicie de cei care au avut răspunderea primilor pași ai statului național într-o Europă care a trebuit “obișnuită” să accepte ființarea unui nou stat, care urma nu peste multă vreme să fie cuprins printre statele independente ale continentului.

Dubla alegere a lui Cuza încălca articolele convenite la Convenția de la Paris din august 1858. Cu toate acestea, cinci din cele șapte puteri suzerane – Anglia, Franța, Rusia, Prusia și Piemontul (Sardinia) – susțineau unirea celor două principate române. Însă Imperiul Habsburgic și Imperiul Otoman – suzeranul Principatelor – se împotriveau acestei uniri; Austria se temea de exarcerbarea sentimentelor naționale ale românilor din Transilvania, iar Imperiul Otoman considera că această unire putea determina începutul luptei pentru independență a popoarelor subjugate.

În 1959, Marile Puteri, inclusiv Imperiul Habsburgic și Imperiul Otoman, au recunoscut Unirea, însă ea a fost condiționată de o uniune personală a lui Alexandru Ioan Cuza, ceea ce însemna că nu era valabilă decât pe timpul vieții sale. De asemenea se cerea menținerea separației politico-administrative. Românii se aflau în fața unei „jumătăți” de unire, dar, cu toate acestea nu s-au lăsat bătuți.

Încă din 1859 apare un singur ministru de externe pentru ambele Principate, în persoana lui Vasile Alecsandri, iar din 1860 avem un singur ministru de război care s-a ocupat cu unificarea totală a celor două armate – începând de la uniforme și până la comandamentul unic. De asemenea, s-a realizat o unificare a poștelor și a vămilor, instituțiile au renunțat la intermedierea ministerului de externe. 

În aprilie 1961, Imperiul Otoman invita marile puteri la o conferință pe tema problemelor pe care Principatele le puneau și în special a Unirii. Tergiversările vor continua și acum, Poarta va cere ca Unirea să rămână temporară – pe timpul vieții lui Cuza – dar să primească și un drept de intervenție în Principate, ceea ce îl va face pe domnitorul român să plănuiască de două ori proclamarea interna a Unirii totale, documentele necesare fiind deja pregătite. 

Conferința marilor puteri își va începe lucrările abia septembrie 1861. Negocierile s-au prelungit datorită dorinței Porții de a avea drept de intervenție militară în Principate, iar puterile europene erau conștiente că rezolvarea trebuie găsită cât mai repede, temându-se de eventuale mișcări revoluționare. Într-un final, Turcia va prezenta un firman cu niște prevederi total contradictorii cerințelor diplomației românești, și care însemnau de fapt un mare pas înapoi pentru Unirea Principatelor, cerându-se frontieră între cele două țări, numirea unui guvernator în Moldova și crearea de consilii provinciale. Opoziția puternica a Principatelor a făcut ca marea majoritate a prevederilor restrictive să dispară din firman, iar celelalte fiind minimalizate.

În noiembrie, Costache Negri a trimis firmanul spre țară, iar Cuza a prezentat victoria Principatelor, considerând recunoașterea Unirii ca fiind un succes al poporului român, și nu un dar al marilor puteri.         

1917 - A fost inaugurat podul Quebec, la vest de orașul canadian cu același nume, a cărui proiectarea și construcție a durat două decenii. Podul s-a prăbușit de două ori în timpul construcției, în 1907, respectiv în 1916 (foto jos).


1927 - A fost lansat primul film cu Stan și Bran, „Putting Pants on Philip”.


1954 - A murit actrița Maria Ventura (n. 1886).

1967 - Într-un spital din Cape Town, chirurgul sud-african Christian Barnard a efectuat, cu succes, primul transplant de inimă din lume. Beneficiarul transplantului, Louis Washkansky, un bărbat de 53 de ani, va muri 18 zile mai târziu de pneumonie, din cauza sistemului imunitar slăbit.

1971 - Armata pakistaneză a atacat India, declanşând Războiul Indo-Pakistanez din 1971.

1973 - Sonda Pioneer 10 a trimis înapoi pe Terra prima imagine de aproape a planetei Jupiter.


1976 - Cântărețul jamaican Bob Marley a fost împușcat de două de una atacator necunoscut. În ciuda rănilor suferite, a susținut un concert două zile mai târziu.


1979 - Ayatollahul Ruhollah Khomeini a devenit primul Lider Suprem al Iranului.

1991 - A murit filosoful Petre Ţuțea (n. 1902).

Foto sus: Alexandru Ioan Cuza, primit de sultanul Abdul-Aziz în palatul Dolmabahçe din Istanbul. Desen de Carol Popp de Szathmári, care s-a aflat în suita oficială domnitorului