Autor 1602 vizualizări


Războiul polono-bolșevic reprezintă momentul fondator al Poloniei contemporane și un moment crucial pentru întreaga Europă, chiar dacă acest lucru este prea puțin conştientizat. A fost un adevărat punct de ciocnire între două civilizații diferite. Există în istorie momente cruciale care definesc cursul ulterior al evenimentelor. Pentru Polonia și Europa, unul dintre aceste momente din secolul al XX-lea este data de 15 august 1920. Renăscută în 1918, Polonia a dat o bătălie decisivă, victorioasă cu trupele bolșevice, care urmau să aducă focul revoluției comuniste în întreaga Europă de Vest, epuizată de pierderile umane și materiale provocate de Marele Război. Potrivit diplomatului britanic Edgar D'Abernon, a fost a optsprezecea cea mai importantă bătălie din istoria lumii. Bătălia de la Varșovia își merită locul, fiind menționată pe picior de egalitate cu debarcarea aliaților în Normandia în 1944, ca moment decisiv în lupta împotriva totalitarismului în Europa.

Cortina de Fier, care a împărțit Europa la Ialta, a făcut ca semnificația acestui eveniment special pentru istoria Europei să nu rămână în memoria colectivă aşa cum ar fi meritat. Aceasta se aplică atât culturii de masă, cât și manualelor de istorie. Este timpul să completăm - în sfârşit - aceste lacune din memoria Europei. Aniversarea Bătăliei de la Varșovia ar trebui sărbătorită nu numai la Varșovia sau în Polonia, ci în întreaga Europă. Pe râul Vistula a câștigat într-adevăr Polonia, dar acea victorie a asigurat în mare măsură libertatea popoarelor din Europa - eliberarea de întunericul totalitar al comunismului.

Din punct de vedere istoric, anul 1920 închide seria de de evenimente începută la sfârșitul secolului al XVIII-lea cu împărţirea Poloniei de către Prusia, Rusia și Austria. Bătălia de la Varșovia este punctul culminant al unuia dintre cele mai extraordinare episoade din istoria europeană și globală de construire a unei națiuni moderne. O națiune creată fără stat, pe ruinele înfrângerii militare și politice (printre altele, numeroasele insurecții poloneze, eşecurile successive ale încercărilor de creare ale unor înlocuitori ai statului) - în perioada în care Polonia a fost ștearsă de pe harta europeană, interval de timp cuprins între sfârșitul secolului al XVIII-lea și sfârșitul Primului Război Mondial.

Primul fenomen polonez demn de menționat este amploarea transformării societății poloneze dintr-una feudală într-una dintre cele mai moderne societăți civile din Europa - fără a avea, de fapt, instituțiile proprii unui stat. Întinsa rețea de instituții sociale, culturale și sportive, cum ar fi asociaţia de gimnastică Sokół, băncile de credit, societățile științifice, cluburile școlare de autoeducare, poate fi comparată doar cu reformele Japoniei din era Meiji, realizate de o puternică autoritate centrală. Această mare revoluție democratică poloneză, din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, a avut loc în ciuda marilor puteri care ocupaseră Polonia. Acesta dovedește că polonezii au reuşit să tragă concluzii din propria lor istorie și să se consolideze în jurul celor mai moderne concepte - pozitivism, reforme democratice, afirmarea femeilor și a maselor sociale. Fără victorie pe fronturile iluministe ale educației, științei și gândirii sociale, nu ar fi existat nicio victorie pe fronturile militare.

Această istorie extraordinară a primei revoluții democratice poloneze este necunoscută pe scară largă în Europa, chiar dacă poate fi cu ușurință comparată cu lucrări clasice ale literaturii precum „Despre democrație în America” scrisă de Tocqueville. Imediat după redobândirea independenței în 1918, Polonia a introdus una dintre cele mai moderne legislații sociale și electorale din lumea occidentală. Sentimentul libertăţii redobândite pe care-l avea întreaga comunitate a învins prejudecățile și tentația de a discrimina grupuri sociale mai largi. Polonia a trebuit să construiască unitatea și coeziunea întregii națiuni. Activitatea intelectuală de la sfârșitul secolului al XIX-lea trebuia să-și găsească continuarea în funcționarea statului odată cu recuperarea instituțiilor publice după 1918.

Prin urmare, fenomenul polonez este o poveste despre democratizare, diferită de cea din vestul Europei. Este o istorie a democratizării concomitent cu redobândirea independenței și a importanţei ca entitate socială și politică. Este istoria modernității construite în ciuda imperialismului, absolutismului și despotismului puterilor, care au dominat Europa secolului al XIX-lea. Este o poveste încununată cu un examen de maturitate a statului, extrem de dificil, la mai puțin de doi ani de la redobândirea independenței, Polonia confruntându-se cu amenințarea totalitarismului din partea bolșevicilor.

Războiul cu bolșevicii a fost o demonstrație a extraordinarei unități politice a națiunii poloneze. În iulie 1920, a fost înființat Guvernul Apărării Naționale condus de Wincenty Witos, liderul mișcării țărăniste, în calitate de prim-ministru și de Ignacy Daszyński, unul dintre liderii stângii poloneze, în calitate de viceprim-ministru. Diferențele politice dintre părinții independenței poloneze din toate taberele politice au fost cu totul lăsate la o parte în contextul nevoii de a apăra existenţa statului recent renăscut. Elita politică poloneză a trecut examenul de maturitate în momentul cel mai critic pentru țară. Societatea poloneză, cu imensa implicare a Bisericii Catolice, a sprijinit masiv efortul de război. Trupele bolșevice au luptat împotriva unei națiuni care nu avea nicio intenție să renunțe la independența ei atât de greu câștigată.

Punctul central al războiului polono-bolșevic a fost tocmai Bătălia de la Varșovia, un contraatac îndrăzneț împotriva forțelor bolșevice care avansaseră adânc în Polonia, realizat de mareșalul Piłsudski, Tadeusz Rozwadowski, șeful Statului Major și comandanții de armate , generalul Władysław Sikorski sau Edward Śmigły-Rydz.

Hubert Camon, remarcabil istoric militar francez, a considerat manevra de încercuire, în urma căreia polonezii au obținut victoria în Bătălia de la Varșovia, drept un exemplu contemporan de manevră napoleoniană. Cu pierderi proprii minime, a fost învinsă puternica armată bolșevică care se îndrepta cu un avânt enorm spre Europa de Vest. Mobilizarea militară a societății poloneze a fost extraordinară, având în vedere că Polonia a fost una dintre cele mai devastate țări în timpul Primului Război Mondial. Răspunsul polonezilor a fost extraordinar, fapt dovedit de ritmul amețitor al înfiinţării Armatei de Voluntari, sub comanda generalului Haller, care a depășit rapid 100.000 de soldaţi.

Presa a numit victoria polonezilor „Miracolul de pe Vistula”, referindu-se la „Miracolul de pe Marna” din Primul Război Mondial, când armatele franco-britanice au oprit trupele germane.

Războiul polono-bolșevic nu a însemnat doar confruntări între două mari armate, un efort spectaculos al întregii societăți sau geniul strategic al comandanților. A fost, de asemenea, o luptă a serviciilor de informaţii, adică a cifrurilor, minților și intelectelor. Marele erou al frontului secret al Bătăliei de la Varșovia a fost Jan Kowalewski, un ofițer al serviciilor de informații militare poloneze care a descifrat cifrurile sovietice. Munca sa a permis obținerea de informații cheie pentru alcătuirea strategiei operaționale poloneze. Este un erou tăcut, care a jucat un rol crucial în oprirea agresiunii sovietice împotriva Europei în 1920. Mai mult, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, el a fost un personaj important în Operațiunea Trepied (pl. Trójnóg) a guvernului polonez în exil la Londra, care urma să pregătească invazia aliaților în Balcani prin schimbarea alianțelor Italiei, României și Ungariei. Din păcate, sub presiunea lui Stalin, Roosevelt a abandonat planul de debarcare în Balcani susținut de Winston Churchill. Dacă istoria ar fi avut alt curs, Jan Kowalewski ar fi putut salva de două ori Europa Centrală și de Est de lumea totalitară a dominației sovietice.

Aniversarea centenarului Bătăliei de la Varșovia este una dintre cele mai importante aniversări ale Europei libere moderne. Polonezii au salvat Occidentul de experiența genocidului totalitar, descris de eminenţi istorici francezi în celebra Carte neagră a comunismului. Experiența poloneză a comunismului cu ale sale consecințe tragice și de lungă durată pentru țara noastră și societatea poloneză este adesea neînțeleasă. Moștenirea postcomunismului este o problemă reală, care deformează realitatea socială și instituțională a țărilor care au trecut printr-o transformare democratică. Władysław Reymont, un mare scriitor polonez și câștigător al Premiului Nobel, a scris, după Bătălia de la Varșovia, Revolta (pl. Bunt) - o carte care înfățișează alegoric revolta animalelor împotriva omului – prezentând astfel mecanismele totalitare. A făcut acest lucru cu douăzeci de ani mai devreme decât George Orwell și de faimoasa sa Fermă a animalelor. A putut scrie această carte pentru că polonezii au trăit confruntarea cu comunismul cu mult înaintea Occidentului. Bătălia de la Varșovia a fost, de asemenea, apogeul revoluției democratice poloneze de peste cincizeci de ani, una dintre cele mai extraordinare și mai nespuse istorii ale Europei din a doua jumătate a secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. Este povestea unui uriaș patriotism, a devotamentului religios, a geniului militar și a importanței cifrurilor.

Războiul polono-bolșevic reprezintă momentul fondator al Poloniei contemporane și un moment crucial pentru întreaga Europă, chiar dacă acest lucru este prea puțin conştientizat. A fost un adevărat punct de ciocnire între două civilizații diferite. Nimeni nu știa asta mai bine decât Karol Wojtyła, născut în 1920, devenit mai târziu Papa Ioan Paul al II-lea: „Din ziua în care m-am născut, port în sufletul meu o mare datorie faţă de cei care au luptat împotriva invadatorului și au învins, plătind cu propria viața”. Cu toții avem obligația de a plăti această datorie. Cei 100 de ani care au trecut de la Bătălia victorioasă de la Varșovia constituie ocazia perfecta de a ne aminti de aceasta, atât noi, cât şi întreaga Europă.

Textul este publicat simultan în lunarul polonez „Wszystko Co Najważniejsze” într-un proiect derulat împreună cu Institutul Memoriei Naționale.

Sursă foto: premier.gov.pl