Principesa Margareta trebuie să elibereze Palatul Elisabeta până la începutul lunii februarie 2018

Autor 55751 vizualizări


Principesa Margareta, moștenitorul Șefiei Casei Regale a României și Custodele Coroanei României, după decesul Majestății Sale Regele Mihai I, are la dispoziție 60 de zile pentru a elibera Palatul Elisabeta, conform Legii 406/2001.

Palatul Elisabeta a fost oferit Regelui Mihai I ca locuință de protocol pe durata vieții. Conform Legii privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de șef al statului român (406/2001) ”membrii de familie ai titularului beneficiază de dreptul de folosință gratuită, potrivit art. 2 lit. a), numai pe durata vieții titularului și vor elibera locuința în termen de 60 de zile”.

Regele Mihai a murit pe 5 decembrie 2017, așa că moștenitorii săi trebuie să elibereze Palatul Elisabeta până la începutul lunii februarie 2018. Această situație s-ar putea schimba dacă Parlamentul ar vota până atunci Inițiativa legislativă pentru reglementarea statutului juridic al Casei Regale a României, depusă în luna noiembrie de preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea.

Propunerea legislativă prevede recunoaşterea acesteia ca persoană juridică de drept privat şi acordarea statutului de utilitate publică. În plus, legea propune recunoaşterea poziţiei de Şef al Casei Regale a României, ca poziţie onorifică, asimilată protocolar cu aceea a unui fost şef de stat, şi cuprinde o serie de prevederi care vor asigura desfăşurarea optimă a activităţilor şi funcţiilor de reprezentare ale acesteia.

Situat în vecinătatea parcului Herăstrău (mai nou Parcul Mihai I), Palatul Elisabeta a fost construit în 1936 pentru Regina Elisabeta a Greciei, născută Principesă a României, prima fiică a Regelui Ferdinand I al României și a Reginei Maria a României, soră a Regelui Carol al II-lea al României. Palatul nu a fost destinat să găzduiască activități oficiale, ci să servească ca locuință Principesei reîntoarse în țară. Palatul nu a fost locuit prea mult de către fosta regină a Greciei, deoarece aceasta s-a retras la reședința ei de la țară, Castelul Banloc.

După bombardarea Palatului Regal de pe Calea Victoriei, a doua zi după evenimentele de la 23 August 1944, Regele Mihai I a cerut permisiunea mătușii sale de a-și muta curtea, temporar, în Palatul Elisabeta. În acest palat, Regele Mihai a fost forțat să semneze actul de abdicare, la 30 decembrie 1947.

Palatul s-a aflat în proprietatea Principesei Elisabeta până la naționalizarea lui în 1948, iar în prezent se află în proprietatea statului și este administrat de Regia Autonomă a Protocolului de Stat (RAAPPS).

" "