Autor 41693 vizualizări


Mihai Eminescu debuta ca poet pe 25 februarie 1866, în revista „Familia“, cu poemul „De-aş avea“. Prima poezie semnată de Eminescu a fost primită cu entuziasm de către directorul revistei, Iosif Vulcan, care i-a şi schimbat numele din Eminovici în Eminescu.

Eminescu, cel mai mare poet român, s-a născut pe 15 ianuarie 1850, la Ipoteşti, ca al şaptelea copil al familiei Eminovici. În perioada 1860 – 1861 urmeazã cursurile Ober Gymnasyum din Cernăuţi, iar în 1867 este angajat ca sufleur în trupa de teatru a lui Mihail Pascaly. Se înscrie la Universitatea de Filosofie din Viena în 1869, iar între anii 1872-1874 este student la Berlin.

În 1877 se stabileşte la Bucureşti, ca redactor la ziarul „Timpul“, unde desfăşoară o intensã activitate publicistică. Din 1883 începe o perioadă dramatică pe planul sănătăţii poetului, marcată de internări în spital, urmate de reveniri în viaţa publică şi de activitate literară, alternanţe ce se vor întîmpla pînă la prematura sa moarte. În cursul nopţii de 15 iunie 1889 se stinge, la sanatoriul doctorului Şuţu şi este înmormântat, cu două zile mai târziu, la cimitirul Bellu din Bucureşti. 

Poeziile sale cele mai cunoscute, care i-au adus faima şi titlul de cel mai mare poet român:Luceafărul, Mortua Est, Scrisoarea a III-a, Epigonii, Lacul, Singurătate, O mamă, Adio, Înger si demon, Melancolie, Dorinţa, Floare-albastră, Memento Mori, Strigoii, Odã (în metru antic), Mai am un singur dor, La steaua. În antologia „Mărturii despre Eminescu“, apărută la Editura Humanitas şi lansată la Târgul Gaudeamus 2013, Cătălin Cioabă a adunat laolaltă numeroase memorii ale contemporanilor lui Mihai Eminescu şi ale altor artişti ai vremii, memorii care creionează un portret umanizat al marelui poet român.

În această carte apar texte scrise, printre alţii, de Ioan Slavici şi Ion Creangă, bunii prieteni ai lui Eminescu, I.L . Caragiale, Titu Maiorescu, Alexandru Vlahuţă, Nicolae Iorga, Carmen Sylva, precum şi de fratele poetului, Matei Eminescu. 

"De-aş avea",  prima poezie a lui Mihai Eminescu:

De-aş avea şi eu o floare

Mândră, dulce, răpitoare,  

Ca şi florile din mai,  

Fiice dulce-a unui plai,  

Plai râzând cu iarba verde,  

Ce se leagănă se pierde,  

Undoind încetişor,  

Şoptind şoapte de amor;

De-aş avea o floricică

Gingaşă şi tinerică,  

Ca şi floarea crinului,  

Alb ca neaua sânului,  

Amalgam de-o roz-albie

Şi de una purpurie,  

Cântând vesel şi usor,  

Şoptind şoapte de amor;

De-aş avea o porumbiţă

Cu chip alb de copiliţă,  

Copiliţă blândişoară

Ca o zi de primăvară,  

Câtu-ţi ţine ziulit

I-aş cânta doina, doiniţa,  

I-aş cânta-o-ncetişor,  

Şoptind şoapte de amor.