Nagasaki a comemorat 72 de ani de la bombardamentul atomic / VIDEO

Autor 1838 vizualizări


Locuitorii din Nagasaki au comemorat, miercuri, 72 de ani de la atacul nuclear care a lovit orașul japonez, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Un clopot a bătut la ora locală 11:02 (02:02 GMT), ora exactă la care a explodat bomba atomică, la 9 august 1945. Mai multe mii de persoane, printre care supraviețuitori și apropiați ai victimelor, au ținut un minut de reculegere.

În acest context, Tomihisa Taue, primarul orașului Nagasaki, a lansat un apel la semnarea unui tratat Națiunilor Unite de interzicere a armelor atomice.

”În calitate de singură țară care a suferit ravagiile unor astfel de arme, vă cer să faceți tot ce vă stă în putere pentru a participa cât mai curând la aceste negocieri”, a spus Tomihisa Taue, conform Agerpres.


La începutul lui iulie, un tratat care interzice armele atomice a fost adoptat de 122 de state membre ONU, dar puterile nucleare — SUA, Rusia, Marea Britanie, China, Franța, India, Pakistan, Coreea de Nord și Israel — au boicotat discuțiile, ca și Japonia și majoritatea țărilor NATO.

Botezată "Fat Man", bomba pe bază de plutoniu, care a provocat moartea a 74.000 de persoane, a fost lansată de americani asupra Nagasaki la trei zile după "Little Boy", cu uraniu, care a distrus Hiroshima, provocând moartea a 140.000 de persoane.


Regele Mihai I s-a născut la Castelul Foișor din Sinaia în ziua de 25 octombrie 1921, ca Principe al României. S-a stins din viaţă la 5 decembrie 2017, la reşedinţa sa din Elveţia – în chiar anul în care se împlinesc nouă decenii de la urcarea sa pe tron. Avea 5 ani şi 9 luni în iulie 1927, atunci când i-a succedat bunicului său, Regele Ferdinand Întregitorul.

Şi câte nu s-au întâmplat de-atunci – o viaţă cu înălţimi, dar şi cu multe, multe prăbuşiri, căci ultimul rege al României a fost contemporan cu destinul zbuciumat al Europei în ultima sută de ani.

Acesta este, deci, un dosar „Historia” cu vocaţie recuperatoare: adună, unul după altul, toate capitolele existenţei celui de-al patrulea rege al României, şi mai cu seamă cele despre care se ştie mai puţin: anii 1944-1947, care conduc spre abdicarea forţată, coordonatele procesului de urmărire între 1948 şi 1990 – căci Securitatea nu l-a scăpat niciun moment din vedere pe regele exilat, ştergerea din istorie, în România comunistă, şi mai apoi demonizarea. Şi întoarcerea, în 1992, precedată şi urmată de un şir de reveniri ratate. Şi apoi discursul ca o moştenire, din octombrie 2011: „Cele mai importante lucruri de dobândit, după libertate și democrație, sunt identitatea și demnitatea. Elita românească are aici o mare răspundere”.