Paradoxul celui de-al Doilea Război Mondial: bomba atomică ce „a salvat” milioane de vieți

La sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, dacă în Europa lucrurile păreau să se încline în favoarea Puterilor Aliate prin înfrângerea Germaniei hitleriste, pe Frontul din Pacific situația era mai diferită, Imperiul Japonez dând dovadă de o tenacitate ieșită din comun. Încetarea războiului depindea de înfrângerea Japoniei, dar opțiunile erau puține în acest sens. Americanii aveau de ales între trimiterea de noi trupe de soldați într-o invazie care însemna moartea sigură a milioane de oameni și între folosirea unei arme noi de distrugere în masă care însemna eficiență și paradoxal, cruțarea multor vieți omenești.

Bătălia alternativelor

Bombardarea atomică a celor două orașe japoneze Hiroshima și Nagasaki a reprezentat unul dintre cele mai dezbătute și criticate decizii pe care le-au luat americanii în materie de politică externă. Dacă din punct de vedere politic această decizie a intrat într-un colț de umbră prin justificarea potrivit căreia războiul impunea luarea unor măsuri extreme, din punct de vedere moral, moartea unui număr prea mare de civili japonezi nu a putut fi uitată, nici chiar de opinia publică americană.

Analizând însă situația în profunzime, se constată că într-adevăr opțiunile care ar fi trebuit să pună capăt războiului erau extrem de restrânse în măsura în care acesta dura deja de prea mult timp și cauzase pierderea a numeroase vieți omenești (soldați și civili) precum și consumul masiv de resurse naturale. În Japonia, nu doar regimul totalitar impunea lupta cu orice preț, dar însăși cultura era cea care alimenta spiritul războinic japonez cunoscut și temut în Asia de Est de mii de ani. Inițial, președintele american Harry S. Truman gândise scoaterea Imperiului Nipon din război prin invadarea acestuia, dar operațiunea ar fi presupus pierderea a mai bine de jumătate de milion de vieți omenești, atât de partea soldaților și a prizonierilor, cât și a civililor prin foametea care ar fi survenit. În plus, invazia ar fi însemnat prelungirea războiului până în 1946, ceea ce era total de neacceptat. De asemenea, trebuia avut în vederea faptul că Armata Imperială Japoneză nu avea de gând să se predea sub nicio formă. Specialistul în istorie militară Antony Beevoir susține ideea potrivit căreia conducerea japoneză era capabilă să mobilizeze întreaga populație civilă pentru a lupta chiar și prin mijloace rudimentare precum sulițe din bambus sau rucsacuri cu încărcătură explozibilă împotriva tancurilor Aliaților.

Controverse

Există desigur și specialiști precum Richard Overy, profesor de istorie la Universitatea din Exeter din statele Unite care pun la îndoială moralitatea folosirii bombei atomice, considerând-o nenecesară în măsura în care aceasta trebuia să ucidă civili și să distrugă centrul orașului. Totodată, la fel de nenecesar a fost și cel de-al doilea bombardament de la Nagasaki. Din punct de vedere tehnic, cele două bombe aveau un design diferit și se crede că acesta a fost momentul prielnic pentru a le vedea pe câmpul de luptă – această viziune potrivit căreia totul a fost doar un experiment sumbru, contrazice în totalitate caracterul moral al deciziei conducerii americane. Totuși, nu trebuie să ne grăbim să tragem concluziile.

De partea opusă, Robert James Maddox susține că în ciuda aparențelor, bomba atomică s-a dovedit o opțiune mai puțin sângeroasă decât ar fi fost o luptă prin mijloacce convenționale care cu certitudine ar fi produs mult mai multe victime și nici nu se putea spune cât ar fi durat operațiunile militare. Bombardarea atomică „a salvat” astfel sute de americani și milioane de japonezi. Există o logică dovedită în această afirmație deoarece operațiunile terestre, aeriene sau marine presupun spații largi de desfășurare, posibila pierdere a unor plutoane întregi și a victimelor colaterale civile, precum și distrugerea resurselor de hrană. Bombardarea atomică a însemnat lovirea unor puncte cheie, producând „doar” 200 000 de victime (dar tot civili). Așadar, indiferent de ce s-ar fi ales, populația civilă ar fi avut de suferit oricum, dar în proporții diferite.

Alte păreri combat tenacitatea Japoniei în luptă și susțin că aceasta s-ar fi predat în cele din urmă din cauza intrării Uniunii Sovietice în război la 8 august împotriva Insulelor Nipone. Totodată, predarea ar fi însemnat și garantarea siguranței împăratului, aspect deosebit de important în cultura japoneză. Acestea au rămas însă doar simple presupuneri, bombardamentul oferind o mai viabilă garanție americanilor.

Bomba atomică, soluția cea mai puțin catastrofală dintre două alternative catastrofale

Un bombardament obișnuit și impunerea unei blocade ar fi produs lent și pe o perioadă îndelungată mai multe victime deoarece acestea puteau conduce în 1946 la o foamete catastrofală. Bombele atomice au permis Japoniei să se predea într-un moment în care serviciul administrativ era încă funcțional și în care primea ajutoare de alimente de la americani, evitându-se astfel foametea. De asemenea, acest moment a costat viețile a 200 000 de japonezi, dar se estimează că între 300 000 și 500 000 au murit sau au dispărut în lagărele sovietice. Specialistul în istorie militară Richard B. Bank contestă vehement posibilitatea predării Japoniei, ghidându-se pur și simplu după istoria acesteia, în care în cei 2 600 de ani nu a existat niciun moment de predare într-un război (iar Japonia a purtat numeroase conflicte armate de-a lungul istoriei sale).

Acum, dincolo de aspectele „pozitive” ale bombardamentului atomic, momentul Hiroshima și Nagasaki este cu siguranță mai ușor de acceptat de partea învingătorilor, decât de partea celor învinși care mai suportă chiar și astăzi efectele radiațiilor. Cum este de așteptat, japonezii condamnă această aparent simplă operațiune militară, considerându-l aproape un act criminal. Aceștia nu neagă crimele și atrocitățile comise de liderii japonezi din timpul războiului, dar o atrocitate nu îndreaptă consecințele altei atrocități. Cu siguranță americanii s-au văzut îndreptățiți și de episodul mai mult umilitor și neașteptat decât tragic de la Pearl Harbour să scoată Japonia din război cât mai rapid și mai eficient posibil. Momentul Hiroshima și Nagasaki trebuie astfel luat ca atare și nu drept cea mai bună soluție, ci mai degrabă, cea mai puțin catastrofală dintre două situații catastrofale.

Sursa:History Magazine, august 2015, p. 56.

Galerie foto:http://www.english.illinois.edu/maps/poets/g_l/levine/bombing.htm