Minciunile și interesele din Minority SafaPack   cum reacționează Guvernul României și de ce se plânge UDMR ul inițiatorul propunerii  jpeg

Minciunile și interesele din Minority SafaPack - cum reacționează Guvernul României și de ce se plânge UDMR-ul inițiatorul propunerii

📁 Istorie recentă
Autor: Ionel Grigorescu
🗓️ 17 august 2017

Deși se spune că în luna august nu se întâmplă mai nimic interesant în lumea politicii, ultimele zile anunță niște mișcări interesante, nu atât pe scena politică de la noi din țară, cât mai ales la nivelul Uniunii Europene. Unul din site-urile Uniunii Europene a anunțat, sec, la jumătatea lunii august, că Bucureștiul a solicitat Curții de Justiție a Uniunii Europene, anularea deciziei Comisiei Europene din 29 martie 2017 de a accepta propunerea de inițiativă cetățenească intitulată „Minority SafaPack – one million signatures for diversity in Europe”, inițiată de UDMR prin Kelemen Hunor și FUEN prin sprijinul Budapestei.

Această știre seacă ascunde în spate niște lucruri interesante, care ne arată faptul că, în sfârșit, Bucureștiul a adoptat o decizie curajoasă, care nu face altceva decât să protejeze interesele României și, în fapt a tuturor statelor naționale europene față de un proiect periculos, care nu pare a fi prea străin de Moscova, prin care se încearcă translatarea la nivelul Uniunii Europene a legislației privind minoritățile naționale, prin încălcarea prevederilor tratatelor de bază ale Uniunii Europene, care stipulează negru pe alb, că problematica minorităților naționale este strict de competența statelor membre. 

csm 20141112 MSPI Logo Engl ea82f324a0 jpg jpeg

Așa cum am mai relatat și cu altă ocazie, esența acestei inițiative se referă la faptul că problematica minorităților naționale trebuie avută în vedere de forul comunitar de aici înainte, cu toate că tratatele de bază ale UE nu conferă atribuții în acest domeniu. Marele pericol al acestei inițiative rezidă în posibila legiferare a unor norme „suplimentare” de protecție a drepturilor minorităților naționale, în mai multe domenii printre care domeniul politicilor regionale, care poate genera pe termen lung decizii contrare prevederilor constituționale din statele membre UE, fapt care contravine suveranității statelor membre. Cel mai pesimist rezultat ar putea fi impunerea de către UE a unor decizii care să conducă la recunoașterea unor forme de autonomie teritorială în statele membre, având la bază etnia, aspect care nu va produce decât deservicii, în condițiile în care o Europă divizată servește doar intereselor marelui prieten din est.

De altfel, evaluările noastre spuneau că decizia privind specularea acestui drept al cetățeanului de rând, de a demara o inițiativă cetățenească, nu este străină de interesele Moscovei, în condițiile în care unul din congresele FUEN s-a desfășurat la Moscova (2012), discuțiile vizând inclusiv dezbaterea posibilităților de utilizare a proiectului de inițiativă cetățenească europeană pentru afirmarea drepturilor minoritarilor.

Nu putem să nu ne gândim că preluarea acestui drept de la cetățeanul simplu și susținerea lui de către organizații politice, cum sunt FUEN și UDMR, pare a fi doar o altă metodă prin care Federația Rusă încearcă să subțieze coeziunea Uniunii Europene, susținerea regiunilor care militează pentru autonomie sau independență fiind deja ridicată la nivel de artă de către regimul de la Moscova. De altfel, cum informam în trecut, Minority SafePack(MSP) a fost respinsă odată de COM, Curtea de Justiție a Uniunii Europene fiind cea care a obligat COM să ofere mai multe argumente pentru respingerea proiectului MSP. Însă intre timp au venit alegerile europarlamentare, compoziția COM s-a schimbat și la fel s-a schimbat și optica conducerii COM, odată cu instalarea în funcție a prim vice-președintelui Comisiei Europene, Franz Timmermans.

Acesta a decis că Uniunea Europeană poate da curs unei asemenea cereri care excede limitele tuturor tratatelor care au stat la baza constituirii forului comunitar. Mai mult, prim vice-președintele Comisiei Europene, nu este străin de interacțiuni cu Federația Rusă, acesta deținând la începutul anilor 90, o funcție în Ambasada Olandei din Federația Rusă, fiind și un cunoscător fluent al limbii ruse. Totuși, cel puțin la nivel declarativ FUEN este finanțat de un alt stat care militează fățiș pentru segregare etnică, Ungaria.

 Evident, cum era de așteptat, reacția conducerii UDMR nu se lasă așteptată prea mult (apropos de cetățeanul simplu care ar trebui să inițieze o astfel de inițiativă...) și aflăm că astăzi, începând cu ora 16:00 are loc o conferință de presă, la Cluj-Napoca, în organizarea președintelui FUEN și a președinției UDMR care are ca temă decizia României de a ataca în instanță aprobarea MSP. Evident ca cel mai probabil, FUEN și UDMR se vor plânge de acțiunea autorităților române și vor susține în mod fals că Bucureștiul se opune drepturilor minorității maghiare. Nimic mai fals decât aceste teze desuete care nu mai conving pe nimeni demult...

Autoritățile române au făcut un gest de normalitate, firesc, de bun-simț și într-un mod cât se poate de legal și nu din umbră (așa cum de exemplu Budapesta susține FUEN și MSP) Bucureștiul a chemat în instanță Comisia Europeană pentru a demonstra că și-a depășit niște atribuții legale. Știm prea bine că UDMR este pregătit să conteste vehement orice decizie a instanțelor de judecată, dar eram obișnuiți ca acest lucru să se întâmple doar în cazul actelor de corupție pentru care erau acuzați unii lideri ai Uniunii. Sau este doar praf în ochi pentru a spăla rușinea creată prin pozițiile total aiurea exprimate în urmă cu o săptămână de Kelemen Hunor la adresa Marii Uniri...

Se pare că UDMR va intra într-o alta dimensiune, și va începe să conteste și deciziile Curții de Justiție ale Uniunii Europene, împrumutând din experiența acumulată în România. Să lăsăm domnilor politicieni justiția europeană sau română să-și urmeze cursul firesc și să nu mai intervenim cum ne taie pe noi capul...nu de alta, dar după ce ne facem de râs în România, ne facem de râs și la Luxemburg.

Sursa:http://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?qid=1502952820045&uri=CELEX:62017TN0391