Liderul Cavalerilor Ordinului de Malta a murit la vârsta de 75 de ani jpeg

Liderul Cavalerilor Ordinului de Malta a murit la vârsta de 75 de ani

📁 Istorie recentă
Autor: Redacția
🗓️ 29 aprilie 2020

Cavalerii Ordinului de Malta au anunțat decesul liderului oranizației, Giacomo Dalla Torre del Tempio di Sanguinetto, în vârstă de 75 de ani. Dalla Torre a decedat miercuri, în urma unei boli incurabile diagnosticate în urmă cu câteva luni, se arată într-un comunicat al Ordinului.

Marele Comandant Ruy Goncalo do Valle Peixoto de Villas Boas va prelua funcția de lider interimar până la alegerea noului Mare Maestru.

Giacomo Dalla Torre Del Tempio di Sanguinetto a fost ales la vârful Ordinului de Malta în 2017, iar la 2 mai 2018 și-a asumat mandatul de Mare Maestru pe durata vieții, scrie Vatican News.

Născut la Roma în 1944, Giacomo Dalla Torre era doctor în litere și filosofie, obținând licența la Universitatea din Roma, cu specializarea în arheologie creștină și în istoria artei. A fost profesor de greacă clasică la Universitatea Pontificală Urbaniana, și responsabil al bibliotecii și al arhivei în cadrul aceleiași universități pontificale.

A publicat diferite eseuri și articole despre istoria artei medievale. A intrat în Ordinul de Malta în 1985, fiind Marele Prior al Ordinului pentru regiunile italiene Lombardia și Veneto. Între 1999-2004, a fost membru în Consiliul Suveran al Ordinului. În cadrul Capitolul general din 2004 a fost ales Mare Comandor al Ordinului. Între 2008 – 2017, Giacomo Dalla Torre a îndeplinit misiunea de Mare Prior de Roma.

Ordinul de Malta a fost înființat în urmă cu aproape 1000 de ani

Ordinul de Malta cu denumirea oficială completă „Ordinul Suveran Militar Ospitalier al Sfântului Ioan de Ierusalim, Rodi și Malta”, a fost înființat la Ierusalim în jurul anului 1048. Este o instituție primară de drept internațional și un ordin religios catolic laical. Misiunea Ordinului este exprimată prin motto-ul: „Tuitio fidei et Obsequium pauperum”, adică susținerea, alimentarea și mărturisirea credinței și slujirea săracilor și a bolnavilor.

Ordinul de Malta numără în prezent aproximativ 13.500 de membri, susținuți de activitatea a circa 80.000 de voluntari și a peste 42.000 de medici, asistenți medicali și personal paramedical. Din 1834, sediul guvernului Ordinului Suveran de Malta este la Roma.

Foto: orderofmalta.int