Cine este noul lider al Cavalerilor Ordinului de Malta / VIDEO  jpeg

Cine este noul lider al Cavalerilor Ordinului de Malta / VIDEO

Șeful interimar al Cavalerilor Ordinului de Malta, Giacomo Dalla Torre del Tempio di Sanguinetto, a fost ales miercuri ”Mare Maestru“ pe viaţă al Cavalerilor de Malta, chiar dacă predecesorul său a fost forţat să demisioneze în 2017, la cererea Papei, după o gravă criză internă.

Giacomo Dalla Torre del Tempio di Sanguinetto (foto dreapta) are 74 de ani și specialist în istoria artei medievale şi profesor de greacă veche. El a devenit al 80-lea ”Mare Maestru” în nouă secole de existenţă a Ordinului. Alegerile au avut loc în Villa Magistrale de pe colina Aventin din Roma, care aparţine Ordinului Suveran de Malta de la sfârşitul secolului al XIV-lea şi se bucură de statut extrateritorial, informează Adevărul.

FraGiacomoDallaTorre jpg jpeg

După încheierea alegerilor, noul lider al Ordinului Cavalerilor de Malta şi-a exprimat loialitatea faţă de papă, în scris, apoi a fost învestit oficial în această funcţie.

Cavalerii Ordinului de Malta, în conflict cu papa Francisc

Acest ordin religios catolic, a cărui denumire oficială este Ordinul Suveran Militar de Malta, a fost înfiinţat la Ierusalim în secolul al XI-lea, înainte de Cruciade, şi coordonează în prezent mai multe organizaţii medicale de caritate din lumea întreagă.

Precedentul Mare Maestru al Cavalerilor de Malta, Matthew Festing, a fost demis de papa Francisc în ianuarie 2017, întrucât a refuzat să devină subiectul unei anchete papale, demarată după ce a demis un adjunct de rang înalt, relatează Agerpres.

Matthew Festing a intrat în conflict cu adjunctul lui deoarece în timpul mandatului său una dintre organizaţiile de caritate ale ordinului a distribuit prezervative în Myanmar. Acea iniţiativă a fost considerată una controversată, în contextul în care Biserica Catolică se opune măsurilor artificiale de controlare a naşterilor.

Foto: www.orderofmalta.int