Jean Claude Juncker: «România şi Bulgaria trebuie să intre în Schengen» jpeg

Jean-Claude Juncker: «România şi Bulgaria trebuie să intre în Schengen»

📁 Istorie recentă
Autor: Redacția
🗓️ 13 septembrie 2017

Europa trebuie să profite de trecerea șocului legat de Brexit și de stabilizarea economiei sale pentru a se relansa, a îndemnat miercuri, la Strasbourg, președintele Comisiei Europene (CE), Jean-Claude Juncker, care a susținut al treilea său discurs privind Starea Uniunii. 

Președintele CE a făcut apel la solidaritate și s-a pronunțat pentru intrarea României și Bulgariei în Schengen, relatează Adevărul.

„România și Bulgaria trebuie să intre în Schengen“, a spus Jean-Claude Juncker, în discursul său anual privind starea Uniunii.

Cu ocazia unei vizite efectuate la București la începutul lunii mai, Juncker își exprimase convingerea că până la momentul în care va prelua președinția Consiliului Uniunii Europene, în 2019, România nu va mai fi monitorizată prin Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV) în domeniul justiției și va fi parte a spațiului Schengen. Cu același prilej, șeful Comisiei Europene se pronunțase ferm în favoarea aderării României la spațiul Schengen, dat fiind că statul român a îndeplinit toate condițiile care se impun, notează Agerpres.

Pe de altă parte, Juncker a declarat că „euro e destinat să fie moneda tuturor europenilor“, iar „statele non-euro au nevoie de un instrument pentru a le ajuta“ în vederea adoptării euro.

Președintele Comisiei Europene vrea ca șefii de stat și de guverne ai statelor membre UE să se întâlnească în România a doua zi după ce Marea Britanie părăsește blocul european, în martie 2019, pentru a trasa calea Uniunii cu 27 de state membre. Juncker i-a îndemnat pe liderii europeni să se reunească în România, la Sibiu, pe 30 martie 2019. Marea Britanie ar urma să iasă din Uniune cu o zi înainte.