HISTORIA Special nr. 12: Caragiale, așa cum nu-l știm
Citiţi numărul în format electronic aici
Ce ştim despre Caragiale-omul? Mai nimic. Simţind nevoia să-i câştige un loc în literatură, istoricii lui Caragiale au ocolit episoadele prea lumeşti. Această ediţie a „Historia Special” vă propune astfel un foarte necesar exerciţiu de recuperare: vi-l prezentăm pe Caragiale, dar nu pe cel pe care-l ştiţi din manuale.
Ion Luca Caragiale a ocolit întotdeauna orice detaliu autobiografic, şi mai ales intim. Când Horia Petrea-Petrescu, fiul unui amic arădean, şi-a ales ca temă de doctorat viaţa şi activitatea sa literară, i-a solicitat lui Caragiale date despre el. Scriitorul, mai mult constrâns, i-a făcut favoarea de a-i da ceva informaţii, care s-au dovedit însă extrem de sumare. Astfel, la 19 februarie 1908, i-a transmis aproape telegrafic doar anul, luna şi ziua naşterii sale, fără a preciza şi locul în care deschisese ochii. Câţiva ani mai târziu, după publicarea tezei de doctorat, Caragiale îi scria lui Paul Zarifopol, în parte amuzat, dar mai ales agasat de solicitarea „junelui doktor Horilă”: „...Iubeşte-mă, dar nu intra te rog frumos, ca într-un dulap de lemn în sertarele mele unde se ascund măruntaiele mele, căci asta, mă rog frumos, mă doare”.
La o sută de ani şi mai bine de la misiva transmisă de la Berlin prietenului Paul Zarifopol, comitem această indiscreţie: intrăm în „sertarele” lui Caragiale, ca să vă prezentăm omul, aşa cum a fost. E un exerciţiu care se impune – Caragiale merită mai mult decât clişeul „dramaturg de geniu”. Vă invităm, deci, într-o călătorie care-l urmăreşte pe Ion Luca Caragiale de la momentul naşterii sale, în 1852, şi până la sfârşitul vieţii, la Berlin, oraşul în care se exilase voluntar încă din 1904. Scriem despre Caragiale-cel mai cunoscut exponent al boemei bucureştene în anii La Belle Époque, despre Caragiale cel viu şi vesel în prezenţa anturajului său – era un causeur irezistibil, despre Caragiale-proprietarul de cârciumi, despre amorurile sale şi averea moştenită de la Momuloaia; despre procesul de plagiat şi relaţia cu fiul Mateiu; despre viaţă şi despre moarte, căci Caragiale a închis ochii în 1912, înainte ca tăvălugul Primului Război Mondial să facă dispărută lumea pe care o cunoscuse el...
Număr coordonat de Florentina Țone
